„Ziarul de Iasi“ sparge cel mai ascuns secret din Iasi

La aproape 50 de ani de la construirea sa, cel mai secret loc din Iasi si-a deschis pentru o clipa portile de otel. Aveti acum in fata ochilor locul in care doar citiva alesi ai orasului au putut intra pina acum. „Ziarul de Iasi” va prezinta astazi locul unde timpul a incremenit in plin Razboi Rece. Singurul muzeu din Iasi unde accesul publicului este interzis: buncarul antiatomic din Copou. Locul de unde, in caz de razboi, ar urma sa fie condus Iasul. Cel putin teoretic. In practica, buncarul, situat pe aceeasi strada cu Gradina Botanica, nu mai reprezinta de mult timp un adevarat obiectiv strategic. Depasit din punct de vedere tehnic, intr-o era a razboaielor cu rachete sofisticate, buncarul este mai putin util decit un simplu birou al unui functionar din Casa Patrata. Cu toate acestea, informatiile legate de buncar sint tratate ca adevarate secrete de stat. „Tot ce tine de acest obiectiv reprezinta informatii clasificate. Este unul din putinele locuri cu adevarat secrete din Iasi”, a declarat prefectul Radu Prisacaru.
Nimic din aspectul exterior al buncarului de pe strada Dumbrava Rosie, pe care se afla si Gradina Botanica, nu indica ce se ascunde sub pamint. Amestecata printre casele din Copou, in fundul unei curti oarecare, micuta cladire din beton aduce intrucitva cu un garaj banal. Din 1956, cind a fost construita, si pina acum, casuta nu s-a schimbat absolut deloc. Si nici buncarul construit la 10 metri adincime sub cladire. Odata intrat pe usa metalica a casutei, senzatia unui simplu garaj devine aproape certitudine. Singura incapere este absolut goala, cu o trapa ducind parca spre un beci in mijloc. Prin trapa se coboara aproape 50 de trepte, iar in spatele unei usi blindate ceea ce parea a fi un beci se dovedeste a fi un buncar. Nimic din interiorul acestuia nu aduce insa cu imaginea atit de obisnuita din filmele de actiune. Nu exista nici pereti acoperiti cu monitoare, nici pupitre lungi de comanda cu sute de beculete multicolore, la care sa stea zeci de ofiteri cu castile pe urechi, nici harti de stat-major cu stegulete atirnate pe pereti. Buncarul din Copou nu mai este acum decit un muzeu. Un muzeu cu vizitatori de lux.
Daca Iasul ar fi bombardat atomic, buncarul ar fi inutil
Potrivit legii, doar prefectul, presedintele Consiliului Judetean, primarul si citeva oficialitati din cadrul institutiilor militare au acces in interiorul acestuia. Pentru acestia sint organizate periodic vizite in care li se prezinta, ca intr-o vizita turistica, vestigiile unei lumi incremenite in 1956, anul in care buncarul a fost construit.
Initial, se prevazuse ca buncarul sa fie invelit cu o camasa groasa de plumb care sa-i protejeze pe ocupantii acestuia de radiatiile rezultate in urma unei eventuale explozii atomice. Ideea a fost insa abandonata, buncarul fiind acoperit doar de straturi succesive de beton armat. „Camasa de plumb ar fi fost inutila. Daca Iasul ar fi fost bombardat atomic, majoritatea populatiei, inclusiv garnizoana, ar fi fost ucisa. In cazul acesta, ce aparare sa mai coordoneze cei de-acolo?”, s-a intrebat unul din fostii demnitari ai Iasului.
Instalatia radio model 1956
Construit pentru a fi strict functional, buncarul nu asigura ocupantilor acestuia nici cel mai modest confort. Peste pardoseala de ciment nu a fost asternuta nici macar o mocheta, pasii vizitatorilor rasunind sec intr-o liniste de mormint. Doar lumina este suficienta, accentuind si mai mult albul orbitor al zidurilor date cu var. In cei aproximativ 100 mp ai buncarului nu exista nici un dormitor sau o sala de mese. Ocupantii buncarului nu au la dispozitie decit doua birouri, cu mese masive de lemn inconjurate de citeva scaune, o sala de dusuri si un grup sanitar. Buncarul a fost proiectat pentru o stationare provizorie. Practic, in cazul unui razboi, comitetul de criza s-ar putea adaposti pentru citeva ore in buncar pentru a lua primele masuri, dupa care ar avea de ales intre a pleca acasa sau a dormi pe scaune, cu capul pe masa. Un bazin pentru apa potabila si citeva locasuri goale, sapate in pereti, completeaza decorul. In caz de urgenta, locasurile ar urma sa reprezinte locul de depozitare a tuburilor cu oxigen, similare celor folosite curent de sudori.
De altfel, dotarea tehnica a adapostului nici nu ar justifica o folosire indelungata. Instalatiile moderne lipsesc aproape cu desavirsire. O instalatie radio model 1956, o alta pentru comunicare prin semnale morse si citeva telefoane reprezinta mijloacele tehnice pe care le-ar avea la dispozitie sefii judetului. Cele doua telefoane mai moderne, unul pentru comunicatii cu orasul, iar altul operativ nu difera cu mult de cele care se gasesc pe masa primarului, prefectului sau presedintelui CJ. Buncarul nu dispune nici de conexiune la Internet sau de instalatii de legatura cu sateliti.
Noi l-am descoperit, noi ii punem punct
„Buncarul este un beci si atit. Un beci situat la o adincime mai mare”, l-a caracterizat sec unul din fostii ocupanti ai fotoliului de subprefect. De ce mai este adapostul atit de secret, intr-o era in care razboaiele se practica cu rachete sofisticate ce costa milioane de dolari, ramine ca viitorul sa stabileasca. Ziaristii nostri descopereau, la inceputul anilor ’90, aceasta locatie ultrasecreta din Copou, la vremea cind acolo inca se improspatau periodic alimentele strategice si linga care nu eram lasati sa stationam nici macar in strada. Acum, tot ziaristii nostri pun punct acestui „secret”, care nu mai exista decit pe hirtie sau in mintea celor ce-si imagineaza razboiul la fel ca acum 50 de ani. (Alex ZANOAGA)