Fiu de bancher bagat la zdup, linga tata

miercuri, 08 mai 2002, 23:00
3 MIN
 Fiu de bancher bagat la zdup, linga tata

Fiul bancherului este implicat in afaceri cu benzina contrafacuta
In timp ce membrii familiei incearca prin toate metodele legale obtinerea judecarii lui Neculai Paraschiv in stare de libertate, "catusele" politistilor ieseni au mai imobilizat un membru al familiei bancherului. Codrin Paraschiv (31 de ani), cel mai mare dintre fiii acestuia, a fost arestat ieri, dupa ore intregi de ancheta si audieri desfasurate in biroul procurorului Emilian Eva. Ca patron al societatii "Theo Star" SRL, Codrin Paraschiv a fost cercetat de politie, timp de mai multe luni, in legatura cu activitatea firmei. Finalul anchetei a fost unul total nefavorabil omului de afaceri Codrin Paraschiv. Politistii de la Biroul Economic al Politiei Municipiului Iasi spun ca au descilcit itele unor combinatii si ale unor "artificii" contabilicesti greu de imaginat la demararea cercetarilor. In perioada martie – aprilie 2001, Codrin Paraschiv a cumparat solvent aromatic de tip "Farmaron" de la Rafinaria Onesti. In acelasi timp, sustin politistii, de la niste basarabeni fiul bancherului cumpara "la negru" alte substante care, in amestec cu acest solvent, capatau aspect si miros de benzina, amestecul putind fi folosit drept carburant pentru autovehicule, bineinteles cu anumite riscuri. "Benzina" era vinduta de firma "Theo Star" mai multor statii de carburant din Iasi.
Artificii in contabilitate
Pentru ca in contabilitatea firmei sa nu apara nici o fisura, Codrin Paraschiv isi facea rost de facturi in alb, pe care erau inscrise diferite cantitati de benzina. Solventul cumparat cu acte in regula de la rafinarie era vindut cu factura catre firme "fantoma", spun politistii. Odata intrata in contabilitatea societatii, benzina trebuia vinduta mai departe. Aici insa aparea o alta problema. Facturile pentru benzina cumparata de statiile de carburanti trebuie sa fie insotite si de o declaratie de conformitate intomita de producatorul acesteia. Politistii au retinut in sarcina lui Codrin Paraschiv faptul ca acesta a falsificat mai multe asemenea declaratii ca fiind intomite de "Rafo Onesti". Astfel, toata afacerea era, contabil, curata.
De cealalta parte, avocatii apararii afirma ca masura arestarii preventive nu are suport probatoriu. "Se putea retine cel mult falsul, nu si celelalte acuzatii. Am depus chiar astazi plingere impotriva mandatului de arestare", a declarat dupa audieri, avocata Maria Domnaru, cea care l-a reprezentat pe Codrin Paraschiv.
Este implicat si Oficiul pentru Protectia Consumatorului?
Din cele 52,7 tone de benzina contrafacuta, o mare parte a ajuns la statia de carburanti "Boni Pan", care apartinea lui Gheorghe Panachi, un apropiat al lui Codrin Paraschiv, de unde multi dintre noi am cumparat-o fara sa ne dam seama ce turnam in rezervor. Panachi a fost prezentat in fata procurorilor cu propunerea arestarii preventive, dar magistratii au decis judecarea lui in stare de libertate. Acesta a scapat de strinsoarea catuselor datorita unui act emis la vremea aceea de Oficiul pentru Protectia Consumatorului in care era specificat ca analiza facuta la produsul vindut de firma sa este benzina. Aici se pun mai multe semne de intrebare. Ori personalul laboratorului care a efectuat aceasta analiza a fost mituit, ori probele care au fost prezentate spre analizare nu proveneau din lotul cu pricina, ori Gheorghe Panachi vindea intr-adevar benzina de cea mai buna calitate. Pina cind aceste intrebari isi vor gasi raspunsul, Panachi a ramas sa fie cercetat in stare de libertate. In ceea ce-l priveste pe Codrin Paraschiv, totalul sumelor incasate de firma "Theo Star" de pe urma acestor tranzactii cu benzina contrafacuta se ridica la 902 milioane de lei.
"Ramine sa o mai aresteze pe fiica mea de trei ani"
Ieri, la sediul Parchetului a venit si fostul fotbalist al "Poli Iasi" Ciprian Paraschiv, alt fiu al bancherului de la Banc Post "Nicolae Iorga". Faptul ca fratele sau a iesit din Parchet cu catuse la miini l-a enervat la culme pe Ciprian. Pe un ton ironic, acesta a spus ca se asteapta deja la urmatoarea arestare: "Poate ca procurorii o vor aresta pe fetita mea de 3 ani pentru subminarea economiei nationale, ca sa-mi demoleze toata familia", a spus Ciprian Paraschiv. (Catalin STEFANESCU, Radu BURLACU)

Comentarii