Am stat o noapte intreaga la „Primiri Urgente”
Reportaj din locul in care viata se numara in secunde

Ora 8 p.m. Agitatie. Unitatea de Primire Ugente a Spitalului de Urgente arata ca un furnicar. Cele doua paturi de la intrare erau deja ocupate. Un barbat in jurul virstei de 50 de ani, chinuit de durere, abia raspundea intrebarilor medicului de garda. „Faceti-mi, va rog, ceva ca nu mai suport durerea asta”. Din secunda in secunda, Ion G., adus din Belcesti, implora pentru un medicament care sa ii aline durerea de stomac. „Din investigatiile preliminare apreciem ca pacientul sufera de ulcer hemoragic, insa analizele vor fi relevante”, a spus cu precautie medicul de garda rudelor. Un alt asistent se ocupa de celalalt pacient situat in patul urmator. Tocmai pregatea injectia pentru a-i recolta singe in vederea efectuarii analizelor. Un barbat de 40 de ani din Vaslui si-a pierdut trei degete de la mina dreapta. Incoltit de durere, cu privirea fixa pe mina insingerata, barbatul incearca sa-si vada un viitor cu mina ciuntita. „Nu inteleg nici acum cum de mi s-a intimplat. Taiam lemne, iar ceasul rau uite ce mi-a adus. Numai de asta nu aveam eu nevoie. Cum o sa mai lucrez pe viitor?”, m-a intrebat Petru V., ca si cum ar fi asteptat o solutie miraculoasa la durerea sa. Pina sa gaseasca un raspuns, barbatul a fost dus in sala de operatii. „Fii tare!”, ii spuneau rudele de pe margine, in timp ce il insoteau incurajator cu privirea spre sala.
Dragostea trimite sinucigasi pe banda rulanta UPU
Nici bine medicii nu au avut timp sa isi traga sufletul ca la orizont, adus de Ambulanta, a aparut un tinar care la prima vedere parea a fi intoxicat. Era rosu la fata si tusea incontinuu, pierzindu-si suflul din cind in cind. Imediat ce a fost transportat de brancardier, tinarul a inceput sa dea din miini si din picioare, incit medicul de garda a fost nevoit sa il imobilizeze. „Uite ce teatru pe el”, a comentat de pe margine un asistent. „Cum te cheama?” l-am intrebat dupa ce acesta a cunoscut experienta spalaturilor stomacale (n.r. – consumarea a sase litri de apa si producerea varsaturilor in vederea eliminarii otravei din organism). Dupa citeva secunde de reflectie, mi-a raspuns ca se numeste „Vali si atit”. Fara sa mai astepte, face un alt comentariu. „Nu inteleg de ce toata lumea se uita asa la mine. Ce sa-i faci, daca dragostea este mare?”, a mai spus, dupa care mi-a intors spatele. Pe linga cele citeva comprimate de aspirina si paracetamol cu care isi torturase stomacul, acesta incercase sa se taie si cu lama. „Avem frecvent astfel de pacienti. In medie, cel putin trei persoane ajung sa fie internate cu diagnosticul de intoxicatie zilnic, insa majoritatea nu pun mari probleme de sanatate. Spre exemplu, acesta este al patrulea caz de intoxicatie din aceasta seara”, a explicat doctorul Tudor Ciuhodaru, medicul de garda din respectiva noapte.
„Moartea a trisat inca o data”
Abia am schimbat citeva vorbe ca in sectia de terapie intensiva un pacient a intrat in stop cardio-respirator. Timp de o ora, personalul din unitatea de primire urgente a participat la resuscitarea acestuia. „Gata! Are puls. O sa il scoatem”, schimbau medicii priviri incurajatoare intre ei. Cind barbatul abia fusese stabilizat, inima lui a pus din nou personalul medical pe jar. „Hai, ca e tinar, trebuie sa reusim”, se incurajau medicii. Insa, cu tot efortul, inima suceveanului de 45 de ani, care fusese electrocutat de un stilp de inalta tensiune, a refuzat sa isi mai reia ritmul normal. Chiar si dupa atitia ani de medicina, privirea trista si dezmagirea personalului medical nu a putut trece neobservata. Timp de o ora, doctorii au luptat cu moartea, iar infringerea i-a durut ca de fiecare data. „Desi stim ca am facut tot ce depinde de noi, chiar si dupa 15 ani de munca un astfel de caz nu te lasa niciodata indiferent. Traiesti un sentiment de neputinta ca si cum moartea ar fi trisat inca o data”, povesteste doctorul Ciuhodaru. De la acest caz, personalul medical si-a amintit de motociclistul care murise cu doua nopti inainte in urma unui accident rutier. „Iti amintesti ca a fost stabilizat la noi (n.r. – unitatea de primire urgente), si chiar am crezut ca o sa faca fata, la cei 27 de ani pe care ii avea. Dar acesta a murit in sectia de terapie intensiva”, si-a plecat privirea Catalin, mina dreapta a medicului coordonator din aceea seara. Momentul de liniste a fost brusc intrerupt de zgomotul motoarelor. „Vin”, si-au spus asistentii unii altora, ca pe un secret numai de ei cunoscut.
125 de pacienti intr-o singura noapte
„Intr-adevar, in fiecare seara, in apropiere de miezul noptii vine cite un motociclist care aprinde o luminare in fata geamului de la parter, acolo unde este situata sectia de terapie intensiva. Frumos”, completeaza doctorul Ciuhodaru. Drept confirmare, luminarea rosie aprinsa in holul Spitalului de Urgente arata cum iubitorii de motoare nu ii uita niciodata pe cei dragi lor. Emotia prilejuita de un astfel de gest a fost risipita de sosirea Ambulantei, care niciodata nu intra in curtea spitalului cu girofarul aprins pe timp de noapte. „Nu vreau ca pacientii din spital sa devina agitati. La cite urgente avem pe noapte, somnul acestora s-ar transforma intr-un cosmar”, a mentionat in graba Tudor Ciuhodaru. Ambulanta transportase de la Spitalul de Neurochirurgie o femeie in virsta de 36 de ani care fusese atit de tare batuta de sot incit abia mai mergea. „Ma doare rau stomacul”, s-a plins aceasta medicilor. Imediat, pacienta a fost investigata stabilindu-se ca pe linga traumatismul cranio-cerebral produs suferise si o contuzie toraco-abdominala. „Am patru copii si vreau sa ajung sa ii vad stabiliti la casa lor. Insa, cu bestia pe care o am drept sot, nu stiu cum o sa mai rezist”, mi s-a confesat femeia printre picaturi. La trei minute dupa, viata unui alt om a fost din nou in miinile medicilor de la Urgente. Ritmul infernal s-a mentinut pina aproape de zorii diminetii. Raportul de garda a totalizat nu mai putin de 125 de pacienti. (Ada GRAJDEANU)