Prefectul si subprefectul au ajuns sa-i intrebe de ce n-au sapca
Analiza activitatii sefilor de directii a ajuns o panarama totala

sâmbătă, 05 martie 2005, 00:00
2 MIN
 <i><u>Prefectul si subprefectul au ajuns sa-i intrebe de ce n-au sapca</i></u><br> Analiza activitatii sefilor de directii a ajuns o panarama totala

Analiza activitatii institutiilor deconcentrate a devenit o poveste cu final cunoscut dinainte. Directorul Oficiului pentru Protectia Consumatorului, Ioan Haraga, a fost debarcat ieri din functie, fara sa i se fi reprosat ca ar fi comis vreo ilegalitate. Totodata, seful Directiei „Ape-Prut”, Corneliu Cretu, a fost mentinut pe post, cu toate ca institutia are conturile bancare blocate si datorii neincasate de la clienti. In final, Haraga si-a prezentat demisia prin fax, iar Cretu a primit felicitari pentru activitate.
Sedinta de analiza organizata ieri de Prefectura a inceput cu prezentarea facuta de Haraga a activitatii OPC. Lui i s-a reprosat numarul mic de controale la Sculeni. „Am avut dreptul sa facem controale la Sculeni doar o scurta perioada de timp, dupa care acest drept ne-a fost retras”, a explicat Haraga. Totodata, sefului OPC i s-a cerut sa explice de ce s-au retras de la comercializare marfuri alimentare de import in valoare de doar 4,6 milioane. „Asa s-a intimplat”, a spus Haraga. Seful corpului de control al prefectului nu a reusit sa convinga asistenta ca Haraga nu si-a facut datoria, stafeta fiind preluata de prefect. „Avem doua suspiciuni. Am primit sesizari ca s-au facut controale mai severe la firme de panificatie, stiut fiind ca sinteti actionar la o astfel de firma. Ma intreb cite controale ati facut la firma dvs.”, a spus prefectul. Conflictul de interese in care se afla Haraga a fost de altfel principalul repros care i s-a adus. Un atac bizar a venit din partea subprefectului Florin Ungureanu. „As vrea sa ne spuneti ce-ati facut inainte”, a spus Ungureanu. „Imi rezerv dreptul de a nu raspunde”, a replicat Haraga, care in tinerete a fost chelner. La iesirea din Sala Verde a Prefecturii, seful OPC si-a anuntat intentia de a renunta la functie, demisia sa fiind trimisa prin fax Prefecturii citeva minute mai tirziu. „Tropaie vreo 50 pentru postul asta. Li-l las, ca am unde sa ma duc”, a spus Haraga.
Pentru al doilea chemat la discutii, Corneliu Cretu, lucrurile au decurs aproape fara probleme. Faptul ca Directia „Ape-Prut” (DAP) are conturile blocate de AVAS a fost expediat in citeva minute. Nici cele 15 miliarde lei pe care DAP le are de incasat de la clienti nu au fost considerate un subiect important. Prefectul Radu Prisacaru s-a declarat multumit cu cei 861.000 de euro pe care DAP a reusit sa le obtina din finantari externe. Aceasta desi suma reprezinta mai putin decit valoarea unui proiect Sapard obtinut de o comuna oarecare din judet. „Dupa informatiile pe care le am, Cretu a facut un management performant”, a concluzionat prefectul. (Alex ZANOAGA)

Comentarii