Inca o golanie la UMF: cadru universitar avansat dupa pensionare

miercuri, 28 ianuarie 2004, 00:00
3 MIN
 Inca o golanie la UMF: cadru universitar avansat dupa pensionare

Profesorii de la Facultatea de Bioinginerie Medicala, condusa de decanul Florin Topoliceanu, beneficiaza de acelasi tratament ca si generalii de armata. Precum eroii care pot fi avansati in grad si dupa ce sint trecuti in rezerva, subordonatii prof.dr. Florin Topoliceanu sint promovati pe post dupa implinirea virstei legale de pensionare. Este cazul sefului de lucrari Constantin Balteanu, aflat de trei ani in prelungire de activitate, care a fost promovat recent conferentiar. Fireste, acest lucru nu este in concordanta cu legea, insa pentru decan nu pare a fi vreo problema: „Va legati de un cadru medical de exceptie”, a transat scurt problema prof.dr. Florin Topoliceanu.
„Va legati de un cadru medical de exceptie”
Constantin Balteanu este cadru didactic la Facultatea de Bioinginerie Medicala si, in acelasi timp, profeseaza ca medic neurolog la Spitalul de Recuperare. Cum anul acesta implineste 65 de ani, el ar fi trebuit sa iasa la pensie de la UMF inca de acum trei ani, legea fiind clara in acest sens. Asa cum prevede articolul 129 din Statutul Cadrelor Didactice, pot fi mentinuti pe post pina la 65 de ani doar cei care au functia didactica de profesor sau conferentiar. Nu este insa cazul lui Constantin Balteanu, care – desi si-a sustinut teza de doctorat – nu a fost avansat in functie pina atunci, dosarul de promovare fiindu-i respins prima oara intrucit nu intrunea numarul necesar de articole stiintifice. „Va legati de un cadru medical de exceptie, si cu asta basta”, l-a aparat insa decanul Florin Topoliceanu, refuzind sa explice cum a fost posibila prelungirea activitatii in acest caz. Pentru aceasta are insa o explicatie prof.dr. Carol Stanciu, rectorul UMF: „Daca Senatul considera ca merita sa fie prelungit si nu poate fi inlocuit la acea disciplina, poate acorda prelungirea sefilor de lucrari dupa implinirea virstei de 62 de ani, anual. Au fost sase sau sapte cazuri in total”. „Conform Codului Muncii, angajatorul poate acorda prelungirea, iar in acest caz angajatorul este Senatul UMF”, adauga acesta, sustinind totusi ca nu cunoaste cazul. Promovarea unui cadru didactic care ar trebui sa fie pensionar nu a putut fi explicata de nimeni din UMF, nefiind, fireste, reglementata in nici un fel de lege. Nici macar Constantin Balteanu nu a putut dezlega misterul promovarii sale, inchizind telefonul si refuzind un dialog, dupa aflarea subiectului discutiei.
UMF, raiul dinozaurilor
Promovarea dupa implinirea virstei de pensionare a unui cadru didactic reprezinta insa doar „cireasa de pe tort” a politicii duse de UMF in privinta virstei de pensionare. Asa cum „Ziarul de Iasi” a relatat recent, daca senatorii de la UMF si-ar aduna virsta, ar constata ca au peste 2.000 de ani. In ultimii ani, pe masura ce detinatorii de functii s-au apropiat sau au depasit virsta pensionarii, a fost dusa o adevarata lupta pentru mentinerea pozitiilor. Din cei 42 de membri ai acestui for academic, 32 dintre ei (reprezentind 76,2%) au cel putin 60 de ani, iar din cei 32, 12 senatori au cel putin 65 de ani. Astfel, se poate spune ca functiile de
conducere sau de reprezentare in UMF sint apanajul aproape
doar al virstinicilor. Cum ministerul nu a impus prin lege organica sau prin ordonanta de urgenta o restrictie de virsta pentru detinerea de functii, Senatul UMF nu se sinchiseste de cele doua ordine ministeriale prin care se recomanda nedepasirea virstei legale de pensionare. „Nimeni nu poate interzice cuiva sa candideze dupa 65 de ani, deoarece este titular si are dreptul de a fi ales”, spune rectorul Stanciu. Vizind promovarea tineretului, senatele altor universitati de medicina din tara au impus insa limita de virsta. Este vorba de universitatile din Timisoara, Craiova, Bucuresti si Cluj, la aceasta din urma nefiind permis sa candideze nici unui cadru didactic care are mai mult de 61 de ani in acest moment. „Nu ma intereseaza ce fac universitatile acestea. La «Cuza» sau la Universitatea Tehnica cum a fost?”, spune prof.dr. Carol Stanciu. (Marius MARGINEANU)

Comentarii