Moda elevilor cu masini "prinde" greu la Iasi

marți, 11 iunie 2002, 23:00
2 MIN
 Moda elevilor cu masini "prinde" greu la Iasi

Daca in Beverly Hills curtile liceelor sau colegiilor sint pline cu masinile elevilor, in Iasi numarul elevilor cu masini este destul de mic, iar cei care au acest privilegiu imprumuta, in general, autoturismele parintilor. "La Liceul «Vasile Alecsandri», doar doi elevi din clasa a XII-a au venit in acest an cu masina la scoala", spune Ecaterina Ciobanu, directorul liceului. Tot cite doi, trei elevi care parcheaza uneori autoturismele in curtea scolii sint si la Colegiile "Costache Negruzzi" si National. "In general, elevii nostri stau aproape de scoala si nu obisnuiesc sa vina zilnic cu masina. In plus, ar avea probleme si cu locul de parcare", spune directorul Ovidiu Pricop de la Colegiul National. La "Mihai Eminescu", trei elevi se deplaseaza la scoala mult mai comod decit restul colegilor. "E ceva normal ca elevul sa vina la scoala cu masina, atit timp cit e legal. In plus, trebuie sa ne adaptam la civilizatie", spune Mihaela Apetroaei, profesor de limba romana la Liceul "Mihai Eminescu". Alexandru Bura, din clasa a XII-a A la "Eminescu", desi in fiecare dimineata vine cu masina la scoala, o Dacie, intotdeauna intirzie la prima ora. "Parintii nu-mi dau voie sa iau masina la scoala, si astept pina pleaca ei la serviciu. Abia pe la opt reusesc si eu sa ies din casa", spune Alexandru. La inceput, parintii nu erau deloc suspiciosi, pentru ca erau convinsi ca Alex nu are cheile masinii. "Am facut o dublura, fara sa stie ei", povesteste proaspatul absolvent. Cel mai greu ii era, insa, la intoarcerea acasa, cind in locul de parcare al masinii parintilor gasea automobilul vecinului. "Ai mei si-ar fi dat seama ca am luat masina si, ca sa nu ma certe, ma duceam la vecinul cu pricina si il imploram sa ma lase sa parchez in locul de unde am luat-o dimineata", marturiseste spasit Alexandru, in speranta ca parintii nu se vor supara. De cind vine cu masina la scoala, Alexandru a intrat de multe ori in bucluc. "Am botit-o chiar in curtea scolii. Am intrat intr-un gard. Asa a aflat mama ca am cheile masinii. Mi le-a luat, si mi-a pus interdictie. Niciodata insa nu m-am urcat la volan dupa ce bausem alcool. E prea riscant si s-ar supara prea mult parintii", declara Alex, care intotdeauna, in drum spre scoala isi ia colegii de clasa cu masina. (Marinela RATA)

Comentarii