Tiganii de la Grajduri au slugi romani

Satul Grajduri, la 30 de kilometri de Iasi, 2003. Citeva zeci de case prapadite si prafoase, locuite de tigani saraci ce traiesc din ce mai ciugulesc de ici-colo. Romani cit sa-i numeri pe degetele de la citeva miini. La marginea satului, singura sursa de venit a unora dintre localnici: „fabrica Stanescu si fiii”. Un soi de cartier de vile de la trei etaje in sus. E nevoie de soferi, bucatarese, personal de intretinere. Cu totul, citeva zeci de oameni. Alesi pe sprinceana, numai dintre romani. Din doua motive. Primul: „Noi nu ne amestecam cu tiganii din vale, nici nu ajungem pe acolo”. Al doilea: „La noi, daca «a pus mina», a doua zi nu mai are ce cauta aici. Si mai are si probleme..”. Ambele declaratii ii apartin lui Catalin Stanescu, ginerele bulibasei Gagarin Stanescu. Cu alte cuvinte aici e locul in care romanii sint slugi la tigani.
O bucatareasa ridica 4 milioane pe luna, cu plata in avans
„Fiecare casa are cite o femeie care face curat, spala persiene. Daca-i «scirboasa», nu o pui la facut mincare, face tiganca”, a rezumat Catalin Stanescu filosofia de personal la Grajduri. Cu totul, sa tot fie vreo treizeci de „slugi” la castelele din sat. Pe cele mai de incredere le recunosti dupa doua lucruri: maninca o data cu Stanestii, chiar daca nu in acelasi loc, si au o vechime de citiva ani. Cea mai veche „angajata” este Silvia Vartolomei. Meseria ei este la Stanesti cea de bucatareasa. Dar a ajuns sa faca de mincare pentru tiganii putred de bogati numai dupa cinci ani de la angajare. „Eu stau aici in sat, citeva case mai jos. La inceput, mi-a fost jena sa lucrez, da’ pe urma…”, a povestit femeia. Tenul ei alb contrasteaza puternic cu cele maslinii din preajma. Prin ’93 a venit un Stanescu la ea la poarta si a intrebat-o daca nu vrea sa lucreze la ei, sa spele, sa mai dea cu matura. „Nu aveam nici un servici, m-am dus”, a rezumat Vartolomei. De prin ’98, a fost promovata: bucatareasa. „Is pretentiosi la mincare: maninca mai mult cu varza, cu orez, cartofi. Nu le lipseste niciodata carnea. Na, mincare de a lor”, a mai spus femeia. Niste puradei i se agata in fuste. „Si pe astia tot eu i-am crescut, mi-s dragi acu'”, continua bucatareasa. Ca sa supravietuiesti in slujba la tigani, reteta e relativ simpla: „Eu iau patru milioane de lei pe luna si vin zilnic la munca, citeodata si simbata. Da’ iau banii numai inainte, asta-i regula. Ma mai cert cu ei, da’ ne impacam”, a incheiat Vartolomei.
Sint si navetisti
Dumitru Chirila munceste de trei ani la Munteanu Stanescu. „Eu is universal, ca tractoru'”, a spus Chirila. Adica, e om bun la toate: face curat, participa la lucrari de constructii, se ocupa de orice reparatii care e nevoie sa fie facute. „Eu-s om de doua sute de mii la zi”, s-a falit el, dar a dat de inteles ca nu ia mai mult de „trei milioane jumate”. Casa lui e la trei kilometri de Grajduri, el e un fel de navetist. Ca si Lenuta Busuioc, care vine la munca la Antonio Stanescu cu trenul, din satul Scinteia. „Lenjeria trebuie spalata bine, apretata, calcata la dunga. De, cum se face la o casa de om”, a explicat ea. La opt e la munca si pleaca seara, pe la sapte, poate si mai devreme, vara sau iarna. Nu e niciodata greu sa muncesti la Stanesti. „Iarna spal la masina, rufele ies stoarse, aproape uscate”, a mai spus Busuioc. Plata ei e cam de doua milioane jumatate pe luna. Dar nici nu e demult acolo, are de abia un an.
Soferii nu prea mai au cautare
Acum zece ani, meseria de baza la Stanestii din Grajduri era soferia. Aproape nici un tigan nu avea atunci permis, dar masini numai de la 10.000 de „parai” in sus. Acum, la Grajduri nu mai sint decit trei soferi care lucreaza la tigani. „Noi, astia tineri avem toti permis. Astia mai in virsta mai au soferi, da-i mai ducem si noi, cred ca nu o sa mai fie nici un sofer”, a spus Antonio Stanescu. Sub Opel-ul lui decapotabil, la umbra, sta un ciine latos si deloc ingrijit. E singurul loc unde n-a ajuns mina „slugii”. In rest, nici o scama. (Catalin PRISACARIU)
Pictori pentru peretii palatelor
Un altfel de angajati la Stanesti au fost pictorii care au pictat palatele tiganesti. Acestia au fost tratati ca niste boieri. Facute acum aproape opt ani, in 1995, picturile au inghitit peste 10.000 de dolari in trei luni de vara. „Luam pe luna aproape 1.000 de dolari, niciodata nu a fost nevoie sa cerem banii sau sa fim aminati”, a declarat unul din cei doi pictori care au lucrat la Grajduri, student pe vremea aceea la Sculptura. Bulibasa nu s-a dat inapoi de la nimic pentru a se asigura ca rezultatul va fi pe masura. „Culorile erau din cele mai bune, la tub, chiar Gagarin le lua, dupa indicatiile noastre”, a mai spus pictorul. Ca „artistii” sa nu aiba nici un motiv sa nu lucreze, mincarea era la discretie. „Mincam de trei ori pe zi, carne era de fiecare data, de cele mai multe ori curcan”, a adaugat unul din cei doi pictori. Teama de a nu respecta traditia l-a facut pe Gagarin sa decreteze si interdictii. „Ii era frica sa nu gresim si nu ne dadea de baut. O bere, citeodata, sau un whisky, rar, dar niciodata mai mult. Se aseza linga noi, era o pictura «inter-activa», si ne spunea: «mai puneti acolo un leu» sau «niste flori ar mai trebui aici» si tot asa”, a mai povestit pictorul. Numai cei doi pictori au fost platiti cu peste 5.000 de dolari pentru trei luni de munca la picturile murale de la Grajduri. Alte cinci mii de dolari au intrat in vopsele si mincarea pictorilor. Toate acestea, insa, au avut si alt efect. „Gagarin a pus «embargo» pe noi, adica in afara de casa lui nu aveam voie sa pictam si in alta parte in Grajduri”, a incheiat pictorul. (C.P.)