Jurnalul intim al Alinei Horeanu, la Curtea de Apel

vineri, 20 noiembrie 2009, 23:44
2 MIN
 Jurnalul intim al Alinei Horeanu, la Curtea de Apel
Poza cu care Alina Horeanu l-a sedus, pe net, pe cel ucis ulterior

Magistratii de la Tribunalul Iasi au trimis jurnalul Alinei Horeanu catre Curtea de Apel, acolo unde se judeca procesul studentilor criminali.

Alaturi de jurnal, care a fost trimis intr-un plic sigilat, judecatorii au predat si bita de baseball cu care a fost lovita victima, precum si expertiza efectuata asupra masinii lui Daniel Mancas, omul de afaceri din Botosani care a fost ucis. T

oate acestea au fost predate de conducerea Tribunalului Judetean catre Curtea de Apel, dupa ce, la ultimul termen de judecata, Vlad Irimia Scurtu a solicitat aducerea lor la dosar. "Am trimis de la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Iasi trei plicuri. Intr-unul se afla jurnalul inculpatei Alina Horeanu, alaturi de un carnetel cu citate si numarul de telefon ce ii apartinea ei, in al doilea se afla examinarea autoturismului, iar intr-un alt plic mare se regaseste bita de baseball", a precizat judecatorul Radu Tarniceriu, presedintele Tribunalului Iasi, intr-o adresa depusa la dosar.

Pe de alta parte, rezultatele testului poligraf efectuat pe Vlad Scurtu, cel care isi sarbatoreste ziua de nastere astazi dupa gratii, nu au ajuns inca la dosar. "Nu au ajuns rezultatele acelui test, dar probabil ca vor fi depuse in curind de cei de la Politie", a declarat Gianina Porosnicu, avocata Alinei Horeanu. Inaintea efectuarii testului cu "detectorul de minciuni", un expert din cadrul Biroului Criminalistica a mers la instanta, pentru a studia dosarul.

La ultimul termen de judecata al apelului formulat de Vlad Scurtu si Alina Horeanu, primul a solicitat atit efectuarea unor noi analize ADN si a unui test poligraf, cit si restituirea la dosar a jurnalului studentei. Scurtu le-a cerut magistratilor de la Curtea de Apel efectuarea acestor teste si aducerea probelor, in speranta ca va putea demonstra neimplicarea sa in crima care a avut loc in urma cu aproximativ doi ani.

Conform procurorilor, atunci omul de afaceri Daniel Mancas a fost dat disparut, iar in urma anchetei, politistii au ajuns la concluzia ca Vlad Scurtu si Alina Horeanu l-au ucis pe acesta. Scurtu a fost condamnat de Tribunalul Judetean la 23 de ani de puscarie pentru omor deosebit de grav, in vreme ce Alina Horeanu a primit o pedeapsa de 20 de ani de detentie, insa cei doi au facut apel la sentinta primita.

Urmatorul termen de judecata al acestui dosar va avea loc pe 10 decembrie.

Comentarii