La 22 de ani cintareste 200 kg

miercuri, 04 aprilie 2012, 22:25
2 MIN
 La 22 de ani cintareste 200 kg

Un tinar in virsta de 22 de ani, din judetul Bacau, care cintareste peste 200 de kilograme, isi va face extractii dentare la Iasi, dupa ce medicii din judetul sau i-au spus ca nu-l pot ajuta. Ionut Brebu a fost transportat ieri la Iasi cu o ambulanta si a fost consultat in Clinica de Chirurgie Maxilo-Faciala de la Spitalul „Sf. Spiridon". Tinarul sufera de mai multe afectiuni inca de pe vremea cind avea cinci ani. Din cauza problemelor de sanatate, i s-au strimbat picioarele si s-a ingrasat extrem de mult, greutatea impiedicindu-l practic sa se mai miste.

Din cauza faptului ca este imobilizat la pat, tinarul nu a putut merge sa-si trateze problemele dentare pina acum. Familia lui Ionut a si spus ca nici nu mai stiu cit cintareste acesta, pentru ca nu se poate urca pe cintar.
Din pacate pentru el, tinarul are si mai multe malformatii la nivelul dintilor care nu se pot rezolva intr-un cabinet stomatologic obisnuit, astfel ca medicii din Bacau l-au trimis la Iasi. „Pacientul a fost adus la noi cu o ambulanta si a fost consultat de catre un medic din clinica. Va avea nevoie de mai multe extractii dentare, astfel ca a fost programat pentru o astfel de interventie. Tinarul va reveni dupa sarbatorile de Pasti si problemele sale cu dintii vor fi rezolvate", a declarat prof.dr. Eugenia Popescu, sefa clinicii. Tinarul are si probleme cardiace, astfel ca orice interventie chirurgicala sub anestezie este riscanta. Dupa ce a fost consultat, pacientul s-a intors la Bacau cu ambulanta.

Comentarii