Bunici si strabunici plecati la petit

Si, totusi, si batrinii au nevoie de companie. Elena are 72 de ani si a fost o viata economista. In urma cu 30 de ani i-a murit sotul si, de atunci, nu a mai indraznit sa se apropie de vreun barbat. „Din respect pentru sotul meu, nu am putut renunta la statutul de vaduva. Mi se parea ca il tradez, fie chiar si pentru un zimbet cu care raspundeam la o privire mai insistenta. In urma cu vreo doua zile, o prietena de a mea a dat un anunt la matrimoniale pentru mine si, de atunci, m-au sunat citiva barbati apropiati ca virsta. Ma amuz vorbind cu ei la telefon si, totusi, imi este frica sa-i cunosc”, se destainue, timida, femeia. Daca Elena a avut doar incercari timide de a-si reface viata la 72 de ani, nu acelasi lucru se poate spune si despre Maria, de 69 de ani. Ea recunoaste ca a primit mai multe telefoane, dar si faptul ca trebuie sa faca o triere serioasa a pretendentilor, ca doar o data te mariti a doua oara in viata! „Sotul meu a fost un om bun. Asa de «bun» ca, atunci cind l-a vrut alta, s-a dus dupa ea. Asta se intimpla in urma cu 15 ani si, de atunci, am spus ca din partea mea poate sa piara saminta barbatilor. Totusi, e greu sa nu ai o palma pe care sa o stringi in mina ta cind iesi la plimbare pe strada. Am casa mea, asa ca nu vreau un barbat care sa ma ia pe post de menajera, ci sa ma tina el pe palme, nu intre palme, Doamne fereste! Glumesc eu, dar chiar simt nevoia unui suflet care sa ma inteleaga cind ii spun ca ma doare spatele de la artrita sau cind bintui noaptea ca o fantoma prin casa”, povesteste Maria, mentionind ca, daca cumva va fi cazul si de o nunta, nu se va imbraca in alb, dar va chema si presa.