Greva generala, ultima solutie pentru dascali

miercuri, 01 decembrie 2004, 00:00
2 MIN
 Greva generala, ultima solutie pentru dascali

Greva generala din Invatamint ramine, mai mult ca sigur, singura solutie
pentru rezolvarea tuturor problemelor cu care se confrunta cadrele
didactice, dupa ce Colegiul Liderilor din Federatia Sindicatelor Libere din
Invatamint, intrunit la sfirsitul saptaminii trecute, a dezbatut problemele
legate de salarizarea personalului didactic si a personalului TESA. Colegiul
liderilor a respins propunerea inaintata de guvern pe 23 noiembrie,
considerind propunerile facute de guvernanti ca o dovada a lipsei de
respect. „Salariile propuse de guvernanti sint absolut nemotivante pentru
cadrele didactice. Noi raminem la aceleasi cerinte, dintre care principala
revendicare salariala o reprezinta dublarea salariilor fata de nivelul din
octombrie 2004. Nu sintem absurzi, astfel incit sa cerem dublarea salariilor
peste noapte, ci esalonat, pina in anul 2006. Greva generala va fi hotarita
in functie de rezultatul negocierilor care se vor purta”, a spus Gabriel
Plosca, liderul zonei Roman a Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint.
Daca revendicarile sindicalistilor in invatamint nu vor fi satisfacute, greva
generala din invatamint va fi, probabil, prima miscare revendicativa cu care
se vor confrunta noii guvernanti. „Vom astepta intii formarea noului guvern,
dupa care ii vom prezenta lista noastra de revendicari. Daca nici acum nu
vom fi tratati cu respect, nu ne ramine decit sa recurgem la greva
generala”, a spus Gabriel Plosca.
In urma sondajului efectuat de liderii de sindicat in rindul dascalilor
romascani, mai mult de jumatate dintre cei care isi cistiga piinea la catedra
s-au declarat nemultumiti de ceea ce au obtinut pina acum si sint de acord
cu declansarea grevei generale. Acceptul pentru greva s-a facut sub
semnatura proprie, fiecare cadru didactic fiind incunostiintat ca drepturile
salariale nu vor fi platite pe perioada grevei. (Cosette ZANOCEA)

Comentarii