Lucian Grecu cucereste piata imobiliara din Bucuresti

vineri, 05 august 2005, 23:00
2 MIN
 Lucian Grecu cucereste piata imobiliara din Bucuresti

Dupa ce a achizitionat o firma de mase plastice din Bucuresti, la jumatatea
lunii iulie, si dupa ce a vindut companiei UPC firma de televiziune prin
cablu Conex – Sat Roman, omul de afaceri romascan Lucian Grecu a decis
sa investeasca in piata imobiliara a capitalei. In luna iulie, Lucian Grecu a
depus o oferta de cumparare pentru societatea Incerplast Bucuresti,
achizitionind actiunile societatii, la jumatatea lunii trecute, cu aproximativ
150.000 de euro. Patron al hotelului „Unirea” din Iasi, Lucian Grecu
considera ca achizitionarea actiunilor Incerplast a fost o afacere foarte
buna. „Tranzactia a fost finalizata in luna iulie. Am platit 150.000 de euro
pentru Incerplast Bucuresti. Societatea produce mase plastice utilizate in
domeniul medical si are ca piata de desfacere atit piata interna, cit si cea
de export, inclusiv Anglia. Pretul platit este foarte mic, avind in vedere
dimensiunea afacerii in cauza”, a declarat Lucian Grecu. Firma
bucuresteana este un institut de cercetare in domeniul maselor plastice si,
de asemenea, producator de aparatura si echipament medical. Societatea
se intinde pe o suprafata de 1.400 de metri patrati, avind aproximativ 60 de
angajati. In decursul anului 2003, institutul de cercetare bucurestean a avut
o cifra de afaceri de aproximativ 16,2 miliarde de lei si a inregistrat un profit
de 491 milioane de lei. Dupa achizitionarea Incerplast Bucuresti, Lucian
Grecu a decis sa investeasca si pe piata imobiliara. „Intentionez sa imi
concentrez afacerile pe zona Bucurestiului, aici fiind zona in care se
desfasoara cele mai sigure si mai profitabile afaceri. Ma voi orienta spre
piata imobiliara bucuresteana. La Roman, preturile de pe piata imobiliara
sint exagerate. Spre exemplu, nu as cumpara terenuri la Roman, atit timp
cit, la preturi considerabil mai mici, pot achizitiona terenuri la marginea
Bucurestiului. Dezvoltarea afacerilor pe zona capitalei nu inseamna ca voi
renunta la cele pe care le am in Roman. Voi continua sa inchiriez spatii,
prin intermediul societatii Metex SA Roman, la preturi cuprinse intre 1-2 si
15 euro pe metru patrat, in functie de zona in care acestea sint
amplasate”, a mai precizat omul de afaceri romascan. (Alex NISTOR)

Comentarii