Spatiile Termloc, scoase la vinzare

duminică, 25 septembrie 2005, 23:00
1 MIN
 Spatiile Termloc, scoase la vinzare

In cadrul adunarii creditorilor ce a avut loc la mijlocul lunii septembrie, administratorul judiciar al Termloc a
decis sa vinda cele opt spatii comerciale aflate in patrimoniul societatii. Aceasta masura are ca principal
scop valorificarea acestor bunuri, astfel incit creditorii societatii sa-si recupereze o parte din datorii.
„Administratorul judiciar va hotari modalitatea de vinzare a acestor spatii, cu atit mai mult cu cit unele
dintre acestea sint inchiriate de diferite firme. Pretul unui metru patrat, conform evaluarii, este de 8
milioane de lei, plus TVA”, au declarat reprezentantii Termloc.
Lista spatiilor comerciale scoase la vinzare cuprinde: doua spatii de pe Stefan cel Mare, bloc 10 (inchiriate
de PSD si Santierul 2), totalizind aproximativ 140 metri patrati, respectiv 106 metri patrati; trei spatii
comerciale aflate pe Stefan cel Mare, blocul 7 – inchiriate de cabinetul medical „ASCO” (circa 270 metri
patrati), Biroul de consiliere pentru cetateni (circa 88,9 metri patrati), Partidul Ecologist (aproximativ 7,6
metri patrati); trei spatii pe strada Victor Hugo, inchiriate de PF Stolnicu (aproximativ 66 metri patrati),
Biroul de Metrologie (circa 42 metri patrati), SC VelPlast (circa 34,10 metri patrati). Conform legii, chiriasii
au dreptul sa cumpere aceste spatii, dupa care, in cazul in care acestia nu doresc, spatiile pot fi vindute la
licitatie. (C.M.)

Comentarii