Urmasii familiei Sturdza revin la Dulcesti

Comuna Dulcesti ar putea intra in circuitul agroturistic prin investitia
urmasilor familiei boierului Vasiliu Bolnavu, ultimii stapini ai domeniilor
boierilor Sturza, care au detinut citeva sute de hectare in Dulcesti. „Urmasii
boierilor Vasiliu au cerut retrocedarea proprietatilor care le-au apartinut pe
teritoriul comunei. Conform legii, au primit in proprietate 50 de hectare,
care cuprind si locul pe care a fost amplasat conacul, din care nu mai
exista nici macar fundatia, si parcul. Cei cu care am discutat cind a fost
facuta retrocedarea au spus ca doresc sa reamenajeze parcul si sa
construiasca o pensiune agroturistica in aceasta zona”, a spus Constantin
Foltea, primarul Dulcestiului.
Departe de a mai aminti prin ceva maretia de acum 70 de ani, fostul
domeniu al boierilor Sturzesti este pustiu. Intrarea pe proprietate este
strajuita de ceea ce a mai ramas din fosta poarta prin care intrau trasurile
boieresti. De fapt doar stilpii de la poarta, cu turnulete si acoperisuri
inclinate ca o cusma trasa smechereste pe-o ureche. Singurul lucru care
mai aminteste de maretia de odinioara sint copacii – brazi, stejari, tei, toti cu
dimensiuni impresionante, dupa care se pot banui si sutele de ani – care
strajuiesc foste alei si foste chioscuri de vara, in care boierii luau masa.
Doar batrinii satului mai stiu exact unde a fost situat conacul. Cladirea a
inceput sa se risipeasca in 1948, cind boierii au parasit casa, si a disparut
cu desavirsire in anii ’60. Dupa cum spune directorul Scolii din Dulcesti,
ultimele doua sali de clasa ale scolii au fost construite cu caramizi luate din
peretii conacului darimat. In acareturile familiei boieresti, comunistii au
infiintat o ferma de vaci de lapte. Toata proprietatea este pazita de paznicul
nea Costache, care, de vreo, zece ani, are in grija paminturile. Treaba nu
prea grea, pentru ca vizitatorii nu se inghesuie. Citiva ciini vagabonzi si din
cind in cind, mai ales primavara, sateni care vor sa se plimbe sau care vor
sa admire copacul pe care toti locuitorii satului il considera unicat, desi
nimeni nu stie ce specie este. In mijlocul domeniului, mai inalt decit orice
alta cladire este turnul de apa, inca functional, desi peste el a trecut suta de
ani. (Cosette ZANOCEA)