Biserica lipoveneasca din Radauti, pradata de hoti

joi, 18 ianuarie 2001, 00:00
2 MIN
 Biserica lipoveneasca din Radauti, pradata de hoti

Biserica Sf. Vasile cel Mare de rit vechi sau lipoveneasca, asa cum este cunoscuta popular, din Radauti, a fost jefuita in noaptea de 16 spre 17 ianuarie a.c.. In mod norocos, unul dintre hoti a fost prins de o patrula a Politiei Radauti chiar in momentul in care iesea din curtea bisericii incarcat cu o geanta plina cu mai multe obiecte de cult. Fanel Stroia, de 39 ani, din Resita, a fost retinut de plutonierul Ioan Prelipcean in timp ce escalada gardul bisericii Sf. Vasile cel Mare. In timpul anchetei el a declarat ca furtul s-a realizat la comanda, si a fost pregatit minutios. Pe 10 ianuarie, un grup de 4 indivizi, din care facea parte si Fanel Stroia, s-a deplasat la Radauti pentru a studia terenul. Totul s-a petrecut conform planului stabilit de capul bandei de hoti, cel care primise de altfel si pontul de la un localnic. Dupa ce s-au pus la punct cu toponomia terenului si eventualele obstacole ce le-ar putea intimpina, hotii au plecat din Radauti. Pe 16 ianuarie, cei 4 indivizi au revenit in nordul tarii, inarmati cu tot arsenalul necesar unei asemenea operatiuni: lanterne, manusi, clesti etc. Unul dintre hoti a ramas la Suceava, iar ceilalti 3 au plecat cu un autoturism la Radauti pentru a sustrage obiectele de cult din biserica lipoveneasca. Potrivit declaratiei lui Fanel Stoica, obiectele furate urmau a fi vindute ulterior undeva in sudul tarii unei retele de valorificare despre care doar capul grupului cunostea amanunte suplimentare. In momentul in care a fost retinut de politist, hotul avea asupra sa mai multe obiecte de cult, respectiv icoane, cruciulite sau carti bisericesti. Celelalte obiecte sustrase, 7 icoane si o cruciulita din aluminiu nu au mai putut fi recuperate disparind odata cu cei doi hoti. Valoarea totala a lucrurilor furate a fost estimata provizoriu la 200 de milioane de lei, dat fiind faptul ca erau considerate obiecte de patrimoniu. Prin recuperarea bunurilor existente asupra lui Fanel Stroia, s-a reusit diminuarea pagubei la jumatate. Din datele funizate de cler, in interiorul bisericii se aflau obiecte ale caror vechime ajungea chiar pina la 600 de ani. Informatiile oferite de Fanel Stroia au condus la ipoteza ca cel care a planificat si condus furtul este din Galati, numele acestuia nefiind divulgat pentru a nu ingreuna operatiunile de capturare a lui. Despre el se stie ca a mai comis furturi de acest tip, pe numele sau existind si condamnari ale instantelor de judecata. Ieri, 17 ianuarie, Parchetul de pe linga Judecatoria Radauti a emis mandat de arestare preventiva pentru o perioada de 30 de zile pentru Fanel Stroia. Pentru infractiunea de furt calificat el risca o pedeapsa cu inchisoarea intre 3 si 15 ani. (Sandrinio NEAGU, Dana CHIHAIA)

Comentarii