Licitatie trucata

luni, 18 februarie 2002, 00:00
3 MIN
 Licitatie trucata

Modul in care s-a efectuat privatizarea unor societati comerciale apartinind fostului FPS a ridicat intotdeauna semne de intrebare. Numeroase au fost situatiile in care, dupa ce au fost privatizate, unele societati comerciale de stat fie au dat faliment, fie au fost restructurate sau s-a dispus disponibilizarea unui numar insemnat de salariati, cum a fost in cazul SC AVICOLA SA sau SC ZIMBRU SA. La aceasta lista se adauga acum si privatizarea SC OBCINA SA din Radauti, al carei pachet majoritar de actiuni a fost adjudecat de SC RACORITOARE BUCOVINA SA din aceeasi localitate, la licitatia organizata de Fondul Proprietatii de Stat, in luna decembrie a anului 1999. Astfel, in urma unor reclamatii primite de la Asociatia PAS a SC OBCINA SA, asupra modului in care s-a efectuat preluarea actiunilor de catre SC RACORITOARE BUCOVINA SA, Inspectoratul de Concurenta Suceava cu sprijinul filialei din Iasi, a demarat o ancheta privind modul in care s-a desfasurat licitatia.
In urma analizarii probelor depuse de cele doua Inspectorate, in cursul lunii ianuarie a acestui an, plenul Consiliului Concurentei a stabilit ca licitatia organizata de FPS Suceava, pentru vinderea pachetului majoritar de actiuni detinute la SC OBCINA SA Radauti, avind ca principal obiect de activitate comertul cu amanuntul al produselor lactate si al oualor, a fost trucata. Directorul Inspectoratului de Concurenta Suceava, Gheorghe Ureche, ne-a declarat ca in urma verificarilor efectuate s-a stabilit ca, desi la licitatie au fost prezente doua firme, SC RACORITOARE BUCOVINA SA si SC JIJIA SA ambele din Radauti, participarea acesteia din urma a fost formala. „In principiu SC RACORITOARE BUCOVINA SA si-a adjudecat pachetul majoritar de actiuni prin participarea formala a celuilalt concurent. Asta inseamna ca desi a fost prezenta la licitatie, SC JIJIA SA Radauti nu a licitat deloc, trecindu-se astfel la licitare prin metoda olandeza, adica in scadere. Daca initial pretul de pornire pentru o actiune a fost de 55.000 de lei, prin neparticiparea nici uneia din cele doua societati la licitatie, SC RACORITOARE BUCOVINA si-a adjudecat actiunile cu pretul minim de 30.000 lei pe actiune, valoarea totala ridicindu-se la doar 4,4 miliarde de lei, adica aproape jumatate din valoarea initiala. Astfel, participind formal la licitatie, SC JIJIA SA l-a ajutat pe concurent sa-si adjudece pachetul de actiuni la cel mai mic pret posibil", a mai spus Gheorghe Ureche. El a mai precizat ca pe linga acest aspect, hotarirea luata de Consiliul Concurentei s-a bazat si pe analiza unor documente emise de SC JIJIA SA, prin care aceasta a favorizat si sprijinit concurentul sau pentru a participa la licitatie. „Pe masura ce ancheta se desfasura am descoperit unul din aceste documente, care poate ulterior a devenit proba de baza in luare acestei decizii de catre Consiliul Concurentei. Astfel, am descoperit ca desi s-a inscris pentru a participa la licitatie, SC JIJIA SA Radauti, probabil cu intentia de a cistiga, ea a fost cea care a depus garantii imobiliare pentru ca participarea SC RACORITOARE BUCOVINA SA sa fie posibila. Lucru deosebit de curios, avind in vedere ca SC JIJIA nu a licitat deloc, iar actiunile au fost adjudecate de firma pe care a ajutat-o", a tinut sa mai precizeze directorul Inspectoratului de Concurenta Suceava, Gheorghe Ureche.
Referitor la aceasta situatie, directorul Autoritatii pentru Privatizare si Administrare a Participatiilor Statului Suceava, Dan Burgheaua, ne-a declarat ca va solicita Consiliului Concurentei dosarul cu probele pe baza carora s-a stabilit ca aceasta licitatie a fost trucata, iar in cazul in care se demonstreaza ca acest fapt este adevarat, institutia pe care o conduce, ca si continuator al fostului FPS Suceava, poate cere rezilierea contractului si acordarea se despagubiri pentru prejudicii aduse statului, ca urmare a trucarii licitatiei, conform Ordonantei Guvernamentale nr. 25/2002 referitoare la post privatizare.
Pe linga aceasta sanctiune, potrivit Legii Concurentei nr. 21/1996, art. 56, cele doua societati care au participat la licitatie ar putea primi o amenda contraventionala de pina la 10% din cifra de afaceri anuala. (Dan COMAN)

Comentarii