Spitalele din judet se afla in carantina

vineri, 05 februarie 1999, 00:00
3 MIN
 Spitalele din judet se afla in carantina

Incepind de ieri, 4 februarie, in toate spitalele
din judet a fost instituita carantina. Aceasta masura a fost luata, avind in vedere cresterea numarului de viroze respiratorii, stari gripale si infectii acute ale cailor respiratorii superioare. Pina in prezent, in judetul Suceava s-au inregistrat 260 de cazuri de gripa, din care 30 au fost internate. In ceea ce priveste pneumoniile si bronhopneumoniile, s-au inregistrat 1.367 de cazuri, din care 67 internate, numarul infectiilor acute ale cailor respiratorii superioare fiind de 2.365, din care 85 internate.
Conform celor declarate de dr. Daniela Cojocaru, sefa Directiei pentru Sanatate
Publica Suceava, situatia nu este alarmanta,
dar masura a fost luata in vederea prevenirii
unei epidemii de gripa. "Tinind cont de contextul epidemiologic din intreaga tara si asteptindu-ne la o evolutie negativa din acest punct de vedere, am instituit carantina in toate spitalele din judet. Incercam prin aceasta masura sa prevenim izbucnirea unor imbolnaviri de acest gen", a precizat dr. Daniela Cojocaru.
Concret, starea de carantina limiteaza vizitele apartinatorilor unei unitati spitalicesti si interzice patrunderea in unele sectii cu specific medical mai deosebit, precum Anestezie si Terapie Intensiva, Pediatrie, Obstetrica-Ginecologie. Personalul medico-sanitar din unitati va purta masti de protectie nazo-faringiana si bucala pentru protectia bolnavilor in eventualitatea contactarii unor infectii respiratorii. Carantinarea presupune, totodata, si masuri din partea Serviciului de Ambulanta. Se incearca astfel, prin personalul incadrat in aceste unitati, stavilirea avalansei de cazuri mai putin grave spre spital, prin rezolvarea acestora la domiciliu.
In momentul de fata, la Spitalul Judetean Suceava sint internate 15 persoane cu simptomatologie sugestiva de gripa. Dr. Sorin Hincu, directorul Spitalului Judetean Suceava, spune ca institutia pe care o conduce este pregatita in eventualitatea izbucnirii unei epidemii de gripa. Acest lucru inseamna posibilitatea de a interna bolnavii si de a-i trata. Avind in vedere amploarea pe care o ia, treptat, in tara epidemia de gripa, dr. Sorin Hincu sfatuieste populatia sa evite expunerea prelungita la frig si umezeala si mai ales aglomeratiile. Gripa este o boala cu cale de transmitere respiratorie si contagiozitate foarte mare, astfel incit este bine a se evita salile de spectacol, mijloacele de transport in comun, statul in gari unde afluenta de calatori este mare si, nu in ultimul rind, contactul cu persoanele bolnave. In momentul in care apar, totusi, primele semne de boala, este necesara prezentarea imediata la medicul de familie. Tratata din timp, gripa poate avea o evolutie buna. "Desi exista o vorba din popor care spune ca, netratata, gripa dureaza 7 zile si tratata dureaza o saptamina, conteaza ce forma de gripa face persoana. Sintem deja atentionati ca circula o gripa urita ca manifestare si formele de boala care se pot prezenta la un moment dat pot fi foarte grave. Odata intrat in organism, virusul afecteaza absolut toate organele. Cel mai grav afectat este cordul. In acest caz poate aparea o miocardita virala, care, de multe ori, duce la deces. Pentru formele grave de boala la persoanele in virsta, la copii sau la cei care au deja afectiuni cardiace sau pulmonare, o gripa poate fi fatala. Daca este tratata chiar din prima zi, gripa poate evolua sub forme mai usoare", a specificat dr. Sorin Hincu. (Cristina TURCU)

Comentarii