"Contractul cu Elezra a fost un esec total"

luni, 20 august 2001, 23:00
2 MIN
 "Contractul cu Elezra a fost un esec total"

Ieri, Ioan Tibulca a organizat "Ora presei", traditionala intilnire a conducerii Prefecturii Vaslui cu mass-media vasluiana. Prefectul a alocat un capitol special analizei activitatii Primariei Vaslui.
"Asa cum ati auzit si dumneavostra la teleconferinta de vineri, judetul Vaslui a ramas in urma cu pregatirea pentru iarna. Este foarte adevarat. Primariile nu sint pregatite. O situatie oarecum mai buna o are Vasluiul, prin crearea societatii mixte pentru furnizarea energiei termice, dar acest lucru nu se datoreaza Primariei, ci Prefecturii Vaslui", a declarat prefectul.
El s-a referit apoi, discret ce-i drept, la "afacerea Elezra", care de ceva timp tine capul de afis al presei locale: "In aceasta saptamina vom rezolva rezolva si problema gazelor naturale, care ne-a tinut in loc sapte luni de zile. Am fost si noi criticati ca la un moment dat am oscilat in pozitia pe care am avut fata de incheierea contractului cu firma Elezra, insa nu prea am avut ce face. Am fost singuri in aceasta lupta. Contractul cu Elezra a fost un esec total. Din pacate primarul Cristea este in concediu."
Prefectul Tibulca a mai spus ca, lucru foarte grav, adevaratii producatori din pietele municipiului resedinta de judet sint fugariti de oamenii legii, la dispozitia Primariei Vaslui. Cica numai particularii au voie.
"Voi vorbi cu comandantul Politiei si voi lua masuri. Exista multi intermediari, iar in pietele Vasluiului este un haos. Se iau tot felul de ciubucuri. Oamenii in loc sa cumpere mai ieftin, cumpara mai scump", a conchis Tibulca. (Nicu VIRLAN)

Comentarii