Clint Eastwood va regiza un film inspirat din viata lui Mark Twain

miercuri, 05 noiembrie 2008, 19:13
1 MIN
 Clint Eastwood va regiza un film inspirat din viata lui Mark Twain

Aflat la o virsta deja respectabila, Clint Eastwood este un regizor extrem de activ. Abia ce au fost anuntate premierele filmelor sale, "Schimbul", in luna noiembrie, si "Gran Torino", programat a fi lansat pe marile ecrane la inceputul lui 2009, iar prolificul cineast american s-a aratat extrem de interesat de un nou proiect cinematografic.

In opinia lui Albert S. Ruddy, producatorul filmului "O fata de milioane", Clint Eastwood isi doreste foarte mult sa puna in scena un film biografic despre romancierul Mark Twain, unul din marii clasici americani, autor al romanelor "Aventurile lui Tom Sawyer" si "Aventurile lui Huckleberry Finn".

Pentru moment, titlul acestui nou proiect este "Remembering Mark Twain", dar nu se cunoaste deocamdata numele actorului care va interpreta rolul principal. Surse apropiate din anturajul celebrului cineast sustin ca acest rol va fi jucat chiar de catre Eastwood. (Mediafax)

Comentarii