Serialul de televiziune „24” va sta la baza unui lungmetraj

luni, 29 martie 2010, 17:34
2 MIN
 Serialul de televiziune „24” va sta la baza unui lungmetraj

Ultimul episod din cel de-al optulea sezon al serialului "24" va fi difuzat in SUA pe 24 mai, iar un lungmetraj inspirat din acest serial, in care Kiefer Sutherland va relua rolul agentului Jack Bauer este in pregatire la Hollywood.

Serialul "24" descrie in fiecare episod cate o ora din viata personajelor implicate in actiune. Un sezon are 24 de episoade. Actiunea se petrece in Los Angeles, SUA, unde o agentie care lupta impotriva terorismului, CTU, incearca sa indeparteze pericolele care ameninta intreaga natiune. Serialul se concentreaza pe viata lui Jack Bauer (Kiefer Sutherland), membru al acestei agentii, care incearca sa stopeze o serie de catastrofe.

Kiefer Sutherland, care este totodata producatorul executiv al serialului, a declarat ca acesta a fost "rolul vietii" sale.

"Noi, actorii din distributie si intreaga echipa, ne-am dorit intotdeauna ca serialul «24» sa se incheie atunci cand audientele sunt inca ridicate si din acest motiv decizia ca al optulea sezon sa fie ultimul a fost una luata de comun acord", a declarat Kiefer Sutherland.

Acest serial l-a ajutat pe actorul american sa isi revitalizeze cariera si a primit numeroase nominalizari la premiile Emmy, impunandu-se in cele din urma in 2006, atat la categoria "cel mai bun serial de televiziune-drama", cat si la categoria "cel mai bun actor de televiziune intr-un serial dramatic".

Kiefer Sutherland a devenit celebru la nivel mondial datorita personajului Jack Bauer din acest serial, lansat in 2001. Potrivit revistei Variety, Kiefer Sutherland este unul dintre actorii de televiziune cel mai bine platiti in Statele Unite ale Americii. Rolul Jack Bauer i-a adus actorului si un Glob de Aur, in 2002. (Mediafax)

Comentarii