Simon Cowell va fi recompensat cu un premiu Emmy pentru realizari deosebite in televiziune

vineri, 26 martie 2010, 18:50
1 MIN
 Simon Cowell va fi recompensat cu un premiu Emmy pentru realizari deosebite in televiziune

Simon Cowell, in varsta de 50 de ani, este renumit pentru franchetea lui uneori brutala in calitate de membru in juriile concursurilor televizate "The X Factor" si "American Idol".

Simon Cowell are si propria casa de discuri, Syco, a implementat formatul TV "Got Talent" in Marea Britanie, Statele Unite ale Americii si in alte tari din Europa, a fost managerul trupei pop Il Divo si o manageriaza pe una dintre "senzatiile" anului 2009, scotiana Susan Boyle.

Cowell, care s-a situat, in 2009, pe prima pozitie in clasamentul celor mai influente 50 de personalitati din televiziune, alcatuit de revista Hollywood Reporters, va primi International Emmy Founders Award in cadrul unei gale ce va avea loc la New York, pe 22 noiembrie.

International Emmy Founders Award recunoaste meritele unei persoane care a avut un impact puternic asupra industriei televiziunii si care depaseste granitele culturale.

Printre personalitatile care au primit acest premiu la editiile anterioare se numara cineastul Steven Spielberg, vedeta de televiziune Oprah Winfrey, fostul vicepresedinte american Al Gore si jurnalistul britanic David Frost. (Mediafax)

Comentarii