Camera: Demnitarii care au sub 3% actiuni la firma nu sunt obligati sa declare contractele cu statul

marți, 18 octombrie 2011, 11:43
1 MIN
 Camera: Demnitarii care au sub 3% actiuni la firma nu sunt obligati sa declare contractele cu statul

Demnitarii care detin sub 3% din actiuni la o firma nu vor fi obligati sa declare contractele cu statul ale acestei firme, au decis deputatii, adoptand tacit, marti, o initiativa legislativa de modificare in acest sens a legii ANI.

Propunerea legislativa este a senatorului PNL Emilian Francu si a trecut in forma initiala, deoarece a fost adoptata tacit, desi a fost modificata in Comisia juridica a Camerei, astfel incat obligativitatea declararii contractelor cu statul era doar pentru cei care detin peste 5% din actiuni.

Potrivit prevederilor adoptate de deputati, "contractele, inclusiv cele de asistenta juridica, consultanta si civile, obtinute sau aflate in derulare in timpul exercitarii functiilor, mandatelor sau demnitatilor publice finantate de la bugetul de stat, local si din fonduri externe ori incheiate cu societaÈAAAA›i comerciale cu capital de stat sau unde statul este actionar majoritar/minoritar se vor declara doar de cei care detin peste 3% din acÈAAAA›iunile sau partile sociale ale unei firme care are contracte cu o societate comerciala cu capital de stat unde statul este acÈAAAA›ionar majoritar/minoritar".

Proiectul prevede si obligativitatea declararii numelui, denumirii si adresei beneficiarului de contract unde, prin calitatea detinuta, titularul, sotul/sotia si rudele de gradul 1 obtin contracte.

Proiectul a fost adoptat tacit, in conditiile in care termenul de dezbatere si vot final in Camera Deputatilor, stabilit pentru 5 octombrie, a fost depasit.

Camera Deputatilor este primul for sesizat cu acest proiect de lege, Senatul fiind camera decizionala.(Mediafax)

Comentarii