Iliescu si Roman si-au pus locotenentii sa se tatoneze

joi, 11 iunie 1998, 23:00
2 MIN
 Iliescu si Roman si-au pus locotenentii sa se tatoneze

Vicepresedintii PD si PDSR dau semne ca s-au inteles la intilnirea de miercuri seara, in care au fost facute tatonari pentru o viitoare colaborare. Partile apreciaza ca intilnirea din urma cu doua zile – la care au participat, din partea PDSR, printre altii, Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu si Nicolae Vacaroiu, iar din partea PD, Traian Basescu, Alexandru Sassu, Bogdan Niculescu Duvaz si Sorin Frunzaverde – este doar un inceput, discutile urmind sa continue mai ales pe probleme economice. Vicepresedintele PD Traian Basescu a declarat ca negocierile viitoare vor avea ca tema restituirea proprietatilor – agricole, forestiere, imobiliare si industriale – legea domeniului public, precum si restructurarea RENEL si SNCFR. Basescu a explicat ca aceste intilniri cu PDSR sint necesare, intrucit posibila privatizare a unor parti din RENEL si SNCFR ar urma sa aiba loc in urmatorul ciclu electoral.
Liderii PDSR au lasat din nou impresia ca intilnirile cu PD din urma cu doua zile a fost mai mult decit o punere de acord asupra unor probleme economice. Prim-vicepresedintele PDSR Adrian Nastase a declarat ca intilnirea reprezinta un inceput de dialog care ar putea sa evolueze spre "alte tipuri de subiecte". PDSR tatoneaza, astfel, prin dialoguri cu partidele social-democrate, daca formarea unui pol social democrat ar putea fi "o cale concreta pentru viitoarele alegeri", a aratat Nastase. Liderul PDSR a afirmat ca pentru "realitatea unei alternante la putere" este important ca problemele economice "fierbinti" sa fie "agreate de o formula bipartizana".
Deja celebrul presedinte al UECD, Wim van Weltzen, isi da din nou cu parerea despre situatia politica de la noi, influentat fiind Victor Ciorbea. El a declarat, ieri, ca este "surprins sa afle ca Ion Iliescu si Petre Roman, aparent, poarta convorbiri pentru o noua structura politica" si ca aceste convorbiri trebuie sa dea de gindit PNTCD. (Adrian CIOFLANCA)

Comentarii