„L-am vazut pe Omar cum inota in mare”

Subtitlu

vineri, 04 august 2006, 20:21
3 MIN
 „L-am vazut pe Omar cum inota in mare”

„Am fost in concediu la mare, in Lattakia. La inceputul acestei saptamini, mai exact luni, l-am vazut pe Hayssam”, ne-a declarat afaceristul sirian sub protectia anonimatului. Omul de afaceri sirian ne-a povestit ca a fost foarte surprins cind a dat ochii cu Hayssam cu toate ca stia de dispartia acestuia chiar inainte de plecarea in concediu. „Eram pe plaja in jurul orelor 16 cind l-am vazut. A intrat in mare singur si a inceput sa inoate. Nu pot spune daca mai era cu altcineva sau nu, pentru ca nu am mai stat sa-l urmaresc. Oricum am ramas surprins cind l-am vazut”, ne-a dezvaluit afaceristul sirian. Omar Hayssam, implicat dupa cum sustin procurorii in rapirea celor trei jurnalisti in Irak, a fost arestat la jumatatea anului trecut fiind acuzat de terorism, bancruta frauduloasa, crima organizata si spalare de bani. In primavara acestui an, avocatii controversatului om de afaceri sirian au cerut judecarea acestuia in stare de libertate invocind starea grava de sanatate a lui Hayssam. In luna martie a acestui an, judecatorii instantei supreme au decis ca Hayssam sa fie judecat in libertate, iar la sfirsitul lunii aprilie sirianul a parasit spitalul in care era internat cu diagnosticul cancer. Dupa neprezentarea la mai multe termene in procesul in care era acuzat de terorism, pe 19 iulie, Curtea de Apel a decis arestarea lui Hayssam, insa acesta nu a mai fost de gasit. Potrivit presei centrale, o convorbire inregistrata de Serviciul Roman de Informatii, arata ca pe 24 iulie 2006, Hayssam la contactat pe fratele sau, Moukles Omar, de pe o cartela telefonica luata dintr-o tara araba. Pina in prezent, se vehiculeaza doar ca Omar Hayssam ar fi dat semne de viata prin patru SMS-uri trimise de pe cartele libaneze, egiptene, siriene si israeliene. Pe 25 iulie, in baza unui dosar intocmit de Politia Romana, s-a emis mandatul de dare in urmarire internationala.
Pe urmele tatalui
Copiii lui Hayssam au incercat sa plece in Siria. Ei au fost opriti la granita pentru ca nu aveau documentele necesare
Doi dintre fiii omului de afaceri Omar Hayssam, dat in urmarire generala prin Interpol, au incercat sa paraseasca tara cu destinatia Damasc, dar au fost opriti de Politia de Frontiera. Ei nu respectau conditiile legale prevazute pentru minorii care pleaca in strainatate. Potrivit unui comunicat al politiei, incidentul s-a petrecut ieri noapte, pe Aeroportul Bucuresti „Henri Coanda”. Cei doi baieti, unul de 14, celalalt de 16 ani, erau insotiti de mama lor, Adela Omar, care nu voia insa sa treaca granita. Cei doi minori nu aveau declaratia notariala completa a tatalui lor, nu se preciza persoana care trebuia sa ii insoteasca si nici destinatia calatoriei. Biletele au fost cumparate cu doua zile inainte, chiar din incinta aeroportului. Adela Omar a declarat, ieri, ca cei doi copii ai sirianului erau asteptati in Damasc de „neamuri”, adica bunici, unchi si verisori, dar ca nu stie exact cine urma sa-i astepte la aeroport. „Am vorbit aseara la telefon si am anuntat ca pleaca copiii. Nu stiu cine exact urma sa-i ia de la aeroport”, a spus Adela Omar. Ea a adaugat ca urmau sa plece in vacanta doar cei doi copii pentru ca sint cei mai mari, ei planificind sa-si petreaca vacanta in Damasc inca de la inceputul verii, de cind au terminat scoala, dar nu s-a putut din cauza ca tatal lor era internat in spital. Potrivit legii, „cetatenii romani minori pot calatori in strainatate numai insotiti, cu acordul parintilor ori al reprezentantilor legali”. Pentru a-si putea trimite copiii in Siria, Adela Omar tebuie sa faca rost de o procura in care sa se specifice ca sotul sau este oficial disparut. Abia in acel caz, copiii vor putea parasi Romania doar cu acordul mamei.
Hayssam si-a planificat fuga din Romania inca din 14 iunie
Omar Hayssam a facut declaratia pentru iesirea celor doi copii din tara in data de 14 iunie, cu doua saptamini inainte de a aparea pentru ultima data in fata instantei Curtii de Apel Bucuresti care il judeca pentru acte de terorism si cu aproape doua luni inainte ca acestia sa plece spre Siria.
Rezulta de aici ca sirianul stia foarte bine ca nu va mai putea face declaratia in preajma plecarii celor doi copii. Parchetul instantei supreme nu a instituit nici o interdictie de parasire a tarii pentru vreunul dintre membrii familiei lui Omar Hayssam, respectiv sotie si copii.

Comentarii