Ponta nu vrea ca PSD sa-si plateasca datoriile

marți, 18 octombrie 2011, 09:46
1 MIN
 Ponta nu vrea ca PSD sa-si plateasca datoriile

Ponta a descris situatia financiara a partidului ca fiind "foarte rea", mentionand ca majoritatea datoriilor sunt din campania prezidentiala din 2009, dar si din 2005 pana in 2009.

"In acest moment, avem ordine de executare silita datorii din campania din 2009 in suma de doua milioane RON. Dar mai sunt si altele", a precizat el.

Ponta a exprimat indoieli fata de realitatea acelor contracte si a declarat ca nu este de acord ca partidul sa le plateasca.

"Nu am reusit sa aflam daca acele lucruri chiar s-au intamplat. As putea pune o sesizare impotriva fostului trezorier, Aristide Roibu, si impotriva fostului presedinte, dar nu asta este solutia politica. Dar nici nu sunt de acord sa platim pentru ceva ce nu stim daca s-a efectuat", a afirmat el.

Ponta a mai spus ca PSD a trebuit sa inghete, din cauza crizei economice, programul cu carduri cu discounturi in anumite magazine, destinate membrilor si simpatizantilor partidului.

El a mentionat ca, la momentul lansarii programului era o perioada de "expansiune" economica si multe banci comerciale au fost "amatoare" sa fie partenere in acest program cu carduri de debit.

"Acum, cand situatia e mai dificila, lucrurile sunt mai complicate", a adaugat el.(Mediafax)

Comentarii