SRI nu mai are grija maghiarilor

joi, 02 septembrie 1999, 23:00
2 MIN
 SRI nu mai are grija maghiarilor

Comisia parlamentara de control a SRI a stabilit, ieri, ca, pina la inceputul saptaminii viitoare, membrii Comisiei sa-si prezinte observatiile asupra Raportului SRI pe perioada iunie 1998-iunie 1999, urmind ca, in cel mai scurt timp, aceasta Comisie sa-si redacteze co-raportul. Pentru activitatea SRI o serie de politicieni au avut numai opinii de apreciere. In urma cu citeva saptamini, Adrian Nastase, prim-vicepresedintele PDSR, aprecia drept promt si foarte bine intocmit un raport al SRI care viza situatia din Transilvania. Ieri, presedintele Comisiei SRI, Nicolae Ionescu-Galbeni, a caracterizat documentul depus recent de SRI drept mai sintetic si fiind elaborat, in genul rapoartelor serviciilor occidentale de informatii. La rindul sau, deputatul PD Liviu Spataru apreciaza Raportul ca fiind "complet si foarte bun". El considera ca accentuarea preocuparilor SRI in domeniul economic este "binevenita" si a precizat ca toate domeniile activitatii SRI, precum siguranta nationala, respectarea drepturilor constitutionale si extremismul, au fost abordate in acest document.
Ce contine raportul
Raportul de activitate al SRI pe perioada iunie 1998-iulie1999 contine un numar de sapte anexe destinate exclusiv membrilor Comisiei parlamentare de Control. Cea mai importanta dintre anexe contine informatii furnizate de SRI organelor de urmarire penala. Conform datelor cuprinse in document, dintre cele 53 de cazuri trimise spre solutionare la Parchet, in intervalul 1998-1999, doar unul singur s-a soldat cu o condamnare de trei ani. Alta anexa a documentului atrage atentia ca sistemele informatice: Internet-ul, telefonia clasica si cea in sistem GSM nu sint securizate, existind riscul interceptarii convorbirilor telefonice sau al operatiunilor informative.
In plan social, sustine raportul, riscurile la adresa sigurantei nationale sint determinate de degradarea nivelului de trai si de ilegalitati ale actului de justitie. SRI s-a concentrat si asupra problematicii economice, unde se constata inmultirea cazurilor de spionaj economic si a concurentei neloaiale. Pentru inlaturarea fenomenului, SRI propune adoptarea de urgenta a Legii secretului de stat. Apoi, sint mentionate ca potential pericol politic organizatii diverse: PKK, Hezbollah, organizatiile legionare. Iredentismul sau separatismul ocupa in raport numai un loc secundar, nedetaliat, afirmindu-se doar ca "cercuri externe interesate" agita aceste probleme.
SRI se ocupa de Vadim Tudor
Subcomisia destinata verificarii legalitatii documentelor si actelor interne emise de SRI va analiza aparitia, in revista "Romania Mare", a unui "pretins ordin" emis de Serviciul Roman de Informatii, prin care se dispunea filajul asupra senatorului PRM Corneliu Vadim Tudor, a declarat, joi, deputatul PD Liviu Spataru, care conduce aceasta subcomisie. El a precizat ca exista un punct de vedere al SRI, care afirma "cu certitudine" ca un astfel de ordin nu a fost dat. (Mihai CHIPER)

Comentarii