Cabala frumoaselor dame

Pe Tariceanu il tradeaza damele. Culmea! El,
barbatul frumos si, mai mult, barbatul civilizat,
catapultat parca miraculos dintr-o Romanie a
civilizatului liberalism direct intr-una alterata de
grosierul comunism.
Poate chiar de asta il si tradeaza damele.
(Si nu-l tradeaza pe mai putin frumosul Basescu.)
Calitatea tradatoarelor e una indubitabila, daca le
avem in vedere doar pe Udrea si pe Musca (si-or
mai fi, oho, si altele), cea de-a doua devansind-o
pe prima, daca nu prin evolutia fashion, oricum
prin spor de inteligenta.
Si, ca sa ne mentinem in aceeasi tonalitate
sexista, sa observam imediat ca nu numai
damele sint scoase din sarite de chipesul prim-
ministru, ci si barbatii suferind de acelasi sindrom
al ricii. Unii dintre ei frumosi la rindu-le, altii insa,
ceva mai numerosi, uriti din nascare si ramasi
asa pina si pe bancile Parlamentului. In care, fie
vorba, ar trebui sa ia loc doar cei ce indeplinesc
un punctaj minim la capitolul silueta. Cazind, ea,
silueta, in sarcina Vidrelor de-acasa, adevaratele
biele-manivele ale impingerii in fata a
Razvanilor.
(Numai ca tradatul de dame, Tariceanu,
compenseaza magistral in materie, jubilind
alaturi de realmente frumoasa lui doamna de-
acasa, intr-un spatiu al fericitei recluziuni,
incintind ca o imagine discret promotionala.)
Sigur, Basescu nu din resentiment estetic il tine
pe Tariceanu in periodicul bombardament al
reprosurilor mai mult sau mai putin justificate, ci,
evident, din ratiuni mult mai grele. Care trimit
imediat la diferentele ideologice ale celor doi
companioni. Repede vizibile prin juxtapunere.
Tariceanu vine dintr-o lume a liberalismului
traditional si e de-ajuns a reface imagini
postdecembriste, de neinchipuit pina atunci, in
care inca junele incepuse sa evolueze politic in
preajma si sub nobila tutela a unor veterani
liberali ce stiau foarte bine, organic, ce
insemnase doctrina bratienista in regatul
Romaniei. Retragerea temporara a debutantului,
sub tavalugul oportunist al stingii
criptocomuniste, a inseamnat nu comoda si
prudenta resemnare, ci implicarea, cu autentic
apetit liberal, in mecanismul intreprinderilor
particulare.
Oricit s-ar tine cont de spectaculoasa campanie
din 2004, in care Tariceanu a fost atit de in
preajma lui Basescu, cel de-al doilea nu are cum
– nativ, structural – sa se situeze pe acelasi palier
conceptional cu primul. Provenientele sale
incerte, cu cetoase angajamente fata de regim,
startul politic alaturi de formatiunile
neocomuniste de dupa ’89, il pozitioneaza
cumva antinomic fata de prim-ministrul chiar de
el uns. Si pe care, neinteligent, nu stie sa si-l
pastreze alaturi in confruntarea dura cu
iliescianismul remanent. Ba, parind – stupefiant
nerecomandabil – a promova mezaliante cu
structurile mai mult sau mai putin secrete ale
mostenitoarelor Securitatii. Pacat! Pentru ca
exceptionalelor calitati de luptator ale actualului
presedinte – vadite mai ales in upercutul
nimicitor administrat pesedismului – le-ar sta
foarte bine in tandemul victorios in 2004.
De notat imediat – in aceeasi ordine – recent
raspicata punere in fapt de catre Tariceanu a
Institutului pentru Cercetarea Crimelor
Comunismului, replica mult mai operationala la
CNSAS-ul unui dubios insignifiant Onisoru.
Ce unora le pare deranjant in comportamentul
lui Tariceanu – adica postura de incasator
rezistent si zimbitor al bobirnacelor basesce – ce
pare deci doar o carenta a replicii prompte, nu e
decit reflexul de vita buna al liberalului nascut,
nu facut.
S-ar putea ca din chiar acest motiv damele
tradatoare sa-l deteste pe frumosul Tariceanu.
N-ar fi prima data in dramaturgia lumii.
Numai ca una e aceasta dramaturgie a tuturor
imaginatiilor – nu putine intretinute de frumoasele
si goldonienele dame – si alta politica.
Cea de-aici, de la portile Orienturilor, mai parsiva
si mai de neimaginat pentru cei ce veneau in ’89
– trecind prin lugrubul purgatoriu al puscariei –
dintr-un liberalism romanesc de traditie. Alaturi
de care Tariceanu se simtea organic atasat.
Damele…