Caderea din Olimp

Desi miraj al caderii din Olimp, Visul unei nopti de vara in regia lui Radu Afrim, ramane, totusi, un miraj. Cu toate ca majoritatea defaimatorilor au vazut in vis o coborare in infern, acesta nu e decat efectul unei dezvrajiri a lumii. Ca o mantra a insasi dezvrajirii noastre. Cine eram inainte de cadere?

Nimeni nu ne-ar putea spune decat ca toata distractia se intampla la Atena, dar in 2012. Ne devine clar ca zeii sunt actualii bosses. Bunaoara, ducele Atenei, Tezeu (Doru Aftanasiu), e convertit in patronul unui club, inainte de nunta si inaugurare, care-si ia mireasa macchiato (Livia Iorga), genul nepricepator ca "orice piesa buna este o iluzie si nu exista piesa proasta daca dai dovada de putina imaginatie". In continuare, zanele astazi sunt dame de consumatie, Oberon (Cosmin Maxim) e un drogat, iar Titania (Anne Marie Chertic) pare o matroana. Teatrul din teatru e facut de niste ageamii, muncitori in constructii veniti din est, de pe plaiuri mioritice, cu accente care mai de care (moldovenesc, oltenesc etc.) si aplaudat la scena deschisa de tinerimea din club. Unul dintre muncitori e numit ironic Dragobete; poate ca intr-un scenariu paralel, lasand deoparte Atena, actualizarea ar fi putut alege calea valorificarii miturilor romanesti (ielele, Mesterul Manole, dragaica, ursitoarele etc.). In ciuda faptului ca s-ar putea face un efort de imaginatie in acest sens, ma retine vegetatia kitsch, culminand cu nuiaua Titaniei, un pamatuf verde de plastic, nicidecum un spic de grau.

Spectacolul functioneaza ca o defulare pe viu, urmata de o sublimare imperfecta, narcotizata. De data aceasta, Afrim nu mai lucreaza cu arhetipurile, coborand stacheta, dinspre nivelul metalitatilor colective ordonatoare, inspre cel al cotidianului efectiv, pe de o parte, si inspre cel al sexualitatii nerafinate, pe de alta parte. Chiar si valorificarea mitologiei este acum sub profunzimea scontata, punandu-ni-se in fata o carte cu embleme apartinand vocabularului simbolic al amorului clasic, material-suport pentru formulele prin care Hermia (Loredana Cosovanu) cauta sa-i atinga inima lui Lisandru (George Cocos).

Totusi, regizorul introduce cu dezinvoltura dedublari masculin-feminin, uzand de dualitatea animus-anima. Socanta ramane pentru unii distribuirea lui Andrei Grigore Sava in rolul Elena (de altfel, un rol destul de accentuat in stilistica-i efeminizata). Insa nimic nu putea fi mai shakespearian decat un baiat care sa joace un rol feminin; la fel cum nimic nu putea fi mai afrimian decat un baiat cu trasaturi de sculptura greaca in rolul lui Demetrius (Vlad Volf), care, mai intai, o curteaza cu stangacie, evaziv, neconvingator in ceea ce priveste masculinitatea pe Hermia, si mai apoi, o respinge cu brutalitate, capriciozitate si surzenie afectiva tipic masculina pe Elena.

E in mersul firesc al lucrurilor ca Visul unei nopti de vara sa aiba destinul oricarei magii: initial, iluzie si feerie (sa ne amintim, de pilda, abordarile anilor nouazeci, cu precadere cele din Anglia), trecand printr-o faza de intelectualizare si ajungand intr-un final la dezabuzare. Din ce in ce mai mult, teatrul contemporan aspira la realizarea unor spectacole gen instalatie video. O masinarie ultrasofisticata, functionand impecabil, construita cu dibacie inginereasca. Spre deosebire de alte mostre ale spiritului ingineresc regizoral contemporan, spectacolul lui Radu Afrim continua sa aiba sens. In primul rand, ca mesaj universal, descifrabil dincolo de avalansa plurisemantica de care suntem deja obisnuiti in cazul lui Afrim, reprezentatia ne transmite un adevar antic: dragostea nu cunoaste limite de timp ori spatiu, nu are varsta, nici sex si nici vreo alta prejudecata ori discriminare nu ar trebui sa i se asocieze.

In al doilea rand, dupa ce a afrimizat cat a afrimizat teatrul romanesc contemporan (jocul cu serii de categorii estetice opuse, jocul cu sine insusi, critica Balcanilor, recuperarea experientei cotidiene intr-un registru onirico-simbolic), regizorul Radu Afrim a inceput sa de-afrimizeze. Visul unei nopti de vara se converteste astfel intr-o parodiere a propriului stil si a tipurilor de teatralitate vizitate de catre regizor intr-un registru nu atat de usor de receptat. Prin pasajele de teatru in teatru, insa, aceste accente ironice devin cu mult mai evidente. Intr-un prim pasaj, este atacat stilul minimalist, inclusiv tehnicile reductive, revendicate de la Brecht, de care se abuzeaza astazi pentru a fi la moda, de asemenea este ridiculizat teatrul conceptual. In cel de-al doilea, trecand dincolo de persiflarea industriei cinematografice intitulate Bollywood, Afrim atinge cu cinism atat naturalismul, dar si expresionismul sau suprarealismul, ce pot transforma teatrul, atunci cand sunt abordate fara spirit de finete, in teatru de clown, in hidosenie teatrala sau intr-un teatru al exponatelor impaiate.

(Visul unei nopti de vara, regia Radu Afrim, coregrafia Florin Fieroiu, scenografia Iuliana Vilsan. Din distributie: Loredana Cosovanu, Vlad Volf, Andrei Grigore Sava, George Cocos, Doru Aftanasiu, Anne-Marie Chertic, Cosmin Maxim, Livia Iorga, Dumitru Nastrusnicu, Catalin Stefan Mandru, Horia Verives, Daniel Busuioc, Catalina Antal, Ionut Cornila, Cristina Padurariu, Diana Roman, Anca Pascu, Alexandra Acalfoae etc. Premiera la Teatrul National din Iasi, 8 iunie 2012. Prezent pe 23 octombrie pe scenaFestivalului International de Teatru Clasic de la Arad si pe 28 octombrie in cadrul Festivalului National de Teatru din Bucuresti. Pe 11 noiembrie se va juca la Teatrul Odeon din Bucuresti, in cadrul Festivalului International al Artelor Spectacolului Muzical „Viata e frumoasa").