Ce poti face cu bugetul tarii pe un an si jumatate?

Apropierea de Dumnezeu si de sfintii in care a binevoit sa reverse belsug de har are darul si de a incalzi inima omului, dar si de a-i scoate la iveala multe unghere intunecate in care zac rautati si viclenii nebanuite. Asa se intimpla si cu aceia care se apropie de Sfinta Parascheva. Unii indura frigul si ploaia, aduna oboseala ore intregi petrecute la rindul pelerinilor ce se indreapta spre racla cu sfintele moaste, dar se intaresc in credinta, primind ajutor si vindecare sufleteasca sau trupeasca. Altii, fara a face un pas inspre baldachinul de linga catedrala mitropolitana, numai cit aud despre aceasta sarbatoare sau o vad prezentata la TV si le este suficient ca sa se inversuneze, deopotriva, si impotriva harului dumnezeiesc si a evlaviei omenesti. Sigur ca se mai intimpla ca unii din cea de-a doua categorie sa foloseasca drept pretext o imbulzeala de citeva secunde sau un calcul de mare precizie facut de numaratori de pomelnice si evaluatori de cistiguri fabuloase. Fiecare intilnire cu sfintenia tulbura inima noastra si ne face sa scoatem din ea cele bune sau cele rele, dupa caz.

Asa s-a intimplat si anul acesta, cind cineva a avut ideea, deloc originala, de a calcula cite sute de milioane de lei vechi s-ar aduna din pomelnice intr-o singura zi, punind sub semnul "afacerii" faptul ca Mitropolia primeste donatiile credinciosilor insotite de numele de botez ale celor care vor fi pomeniti la slujbele de la catedrala. Totul e cu bataie lunga, evident. Anume sa se arate ca Biserica prospera, aduna bani cu nemiluita si, ca atare, n-ar mai trebui sprijinita deloc de stat, ba chiar ar trebui sa fie buna de plata, ca doar nu difera de o societate comerciala oarecare. Iar prin felul in care se manipuleaza sume colosale, de-a dreptul halucinante, si prin etichetarile de factura financiar-economica a unor aspecte ce tin de domeniul credintei, se doreste o descurajare a consumatorilor de informatii de presa in a mai sustine (si) material lucrarea Bisericii in lume. Nu vom explica acum in ce fel absolut toti banii care ajung in vistieria Bisericii se si intorc repejor, direct sau indirect, in folosul oamenilor. Va fi timp pentru asta intr-unul din articolele viitoare. Acum as dori sa intru, pentru putina vreme, in jocul celor pentru care irisul are reflexii de moneda si privesc totul in termeni de cistig sau de pierdere financiara. Ma refer la cei care acuza "pierderea" de sume importante prin alocarile de fonduri din banii publici sau prin donatii catre Biserica.

Pentru aceasta sa facem un mic exercitiu de imaginatie. Sa ne inchipuim ca autoritatile care gestioneaza bugetele judetelor din Moldova ar decide ca, in urmatorii ani (10, 20, citi considerati ca ar fi realist sa luam in calcul), o suma echivalenta cu bugetul pe un an si jumatate al acestor unitati administrative sa fie alocata bisericilor din aceasta provincie istorica. Evident, cu o stricta supraveghere a mecanismului de finantare pentru ca banii sa ajunga la lucrari precum construirea/restaurarea de lacasuri de cult, activitati de educare si formare a tinerilor, infiintarea de gradinite sau scoli patronate de Biserica, de azile sau orfelinate si multe alte activitati care se desfasoara si acum, insa cu limitarile de rigoare, generate de (im)posibilitatile financiare. Sa mai presupunem ca s-ar invoca drept argument in favoarea acestei decizii faptul ca o intarire a lucrarii Bisericii inseamna un cistig pentru intreaga comunitate, cu beneficii mult mai mari decit sumele alocate. Nu e nevoie de prea multa imaginatie pentru a evalua dimensiunile scandalului ce s-ar isca in jurul unei astfel de decizii. Cite voci indignate nu i-ar pune la zid pe cei care au avut "inconstienta" de a directiona o atit de consistenta suma catre cele bisericesti! Realist vorbind, un astfel de lucru pare imposibil in prezent sau in viitor.

De ce nu e Moldova mai saraca de atit

Si totusi, o astfel de decizie a fost luata deja. Bugetul Moldovei pe un an si jumatate a fost alocat Bisericii, dar nu pentru activitati de genul celor mentionate in paragraful anterior, ci pentru a achita o serie de datorii. Mai mult, banii nu s-au dat in timp, esalonat pe mai multi ani, ci in doar citeva luni de zile. Si nu s-a pus nici o conditie, in afara de aceea de a supraveghea ca sumele respective sa ajunga la creditori si sa nu fie cumva deturnate in alta parte.

Iata o informatie care a nu a fost pina acum observata de vigilentii vinatori ai fiecarui banut pe care il primesc cultele. Sa fie din cauza ca banii nu au fost alocati vreunei eparhii din Moldova, ci Patriarhiei ecumenice, cea care are sediul la Constantinopol (Istanbulul de azi)? Sau poate pentru ca de la momentul in care Moldova a dat acesti bani si pina azi s-au scurs 371 de ani? Iar istoria nu este tocmai punctul forte al celor care ar vrea sa dezradacineze cu totul acest neam de ceea ce ii confera identitate si unitate, inclusiv sa-l rupa de trecutul sau.

Da, lucrul pomenit mai sus s-a intimplat la 1640, cind binecredinciosul domn al Tarii Moldovei, Vasile Lupu, sfatuindu-se cu boierii, a decis sa plateasca datoria uriasa pe care Patriarhia ecumenica o avea la acel moment. Era un moment extrem de delicat din viata celei mai importante patriarhii din lumea ortodoxa, iar salvarea avea sa vina tocmai din acest colt de Europa. Nu stim daca gestul lui Vasile Lupu a fost sustinut in unanimitate de cei in drept sau va fi avind si opozanti. Probabil ca nu. Pe vremea aceea dragostea oamenilor pentru Biserica se manifesta mai pregnant, inclusiv la nivelul celor instariti si cu functii mari. Stim insa ca gestul sau nu a ramas fara ecou. Ca semn de recunostinta, Patriarhul Partenie I, impreuna cu membrii Sinodului de atunci, a decis sa ofere Moldovei moastele celei mai iubite sfinte din toti Balcanii: Sfinta Parascheva. Iar Sfinta Parascheva, adusa un an mai tirziu, adica la 1641, nu a ramas, la rindu-i, datoare. Nu doar ca a dus Iasul pe harta europeana a pelerinajelor de anvergura, dar prin multimea pelerinilor care au venit de-a lungul timpului sa i se inchine (oameni care au cheltuit si multi bani, pe cazare, mincare etc.) a adus atitea venituri acestor locuri, incit cred ca banii oferiti de Vasile Lupu sint rascumparati de citeva zeci de ori. Ca sa nu mai vorbim de multimea de vindecari (trupesti si sufletesti) petrecute prin mijlocirea sa catre Dumnezeu. Cine poate estima cita cheltuiala s-ar fi facut, altminteri, pentru acesti bolnavi?

Ma numar intre cei care cred ca Vasile Lupu a facut acel gest fara a estima vreo clipa in termeni de cistig material "investitia" sa. Gestul sau era menit sa salveze, sub aspect institutional, cel mai important scaun episcopal al Ortodoxiei. Ca Dumnezeu nu ramine niciodata dator celor care fac astfel de jertfe, e lucru stiut. Dar niciodata nu poti anticipa cind si cum are de gind El sa implineasca acest lucru. Si, ca sa fim mai precisi, nici nu trebuie pusa problema in acesti termeni sau sa avem astfel de asteptari. Milostenia si dania (donatia) nu reprezinta o investitie financiara, dupa cum nu e nici cheltuiala fara rost. Intotdeauna insa urmarile (beneficiile) ei sint si de natura materiala. Daca Vasile Lupu nu ar fi fost iubitor de Biserica si darnic cu cei aflati la necaz, atunci Iasul nu ar mai fi avut aceste sarbatori astazi, la asemenea amploare. Iar Moldova ar fi cu mult, mult mai saraca fara moastele Sfintei Parascheva decit a ramas atunci fara cei peste 2 milioane de aspri (in moneda de atunci) pe care i-a cheltuit pentru achitarea datoriilor Patriarhiei ecumenice.