China, intre excelenta si insuficienta

Ultimele reforme in China se bazeaza pe restructurarea sectorului public, care mai realizeaza 40% din P.I.B. si furnizeaza 30% din locurile de munca, extinderea celui privat, sporirea participarii la comertul mondial, atragerea a cit mai multe investitii straine directe, ca si continuarea creari si perfectionarii mecanismelor si institutiilor economiei de piata. Desi reformele sint privite ca liberale, China practica un protectionism marcant al pietei interne, chiar dupa intrarea in Organizatia Mondiala a Comertului (2001), exporturile sint subventionate, creditele bancare ajuta mai ales firmele de stat, iar moneda nu este convertibila, cursul sau artificial sustinind produsele chinezesti la export si ferind economia chineza de crize speculative cum a fost cea din 1996-1997. In acelasi timp, costurile salariale reduse ramin un avantaj comparativ important (aprox. 20 dolari pe ora). In schimb, fiscalitatea centrala a regresat, in favoarea regiunilor, iar nivelul de trai creste continuu din 1978, speranta de viata a crescut de la 40 la 66 de ani, iar rata mortalitatii infantile a scazut de la 175 la 40 la mie.
Asadar, ceea ce de-acum se numeste „modelul chinez" se bazeaza pe crestere economica, investitii interne si externe, excedent comercial, delocalizari ale corporatiilor multinationale, inclusiv in domenii de virf, dar si pe salarii mici, inegalitati sociale si regionale importante, in special intre sat si oras, dependenta energetica, poluare, replici protectioniste din intreaga lume si, cel mai periculos, tensiuni politice. Sindicatele sint mai mult decorative, iar guvernul pare putin pregatit sa stapineasca un astfel de avint, mai cu seama in ce priveste asigurarea necesarului de energie, poluarea, inegalitatile crescinde si presiunile internationale. Analistii apreciaza ca in China tensiunea e acum mai mare decit in 1989.

China este actualul „atelier al lumii", ce primeste 60 miliarde dolari pe an numai sub forma de investitii straine directe. Excedentul sau comercial depaseste 100 de miliarde de dolari. Nici contingentarile impuse de U.E. si S.U.A., nici aprecierea usoara a yuanului chinezesc nu au putut incetini buldozerul exporturilor „made in China". Multinationalele au inceput sa delocalizeze in China activitati cu valoare adaugata mare, inclusiv in cercetare, dezvoltare, obligind tarile occidentale sa-si protejeze sectoarele strategice si sa introduca obstacole in transferul de informatii si tehnologie catre China. Aceasta se teme de o revenire a protectionismului si de o serie de razboaie comerciale care i-ar fi defavorabile. De asemenea, nu cedeaza presiunilor privind convertibilizarea monedei sale, spre exasperarea partenerilor occidentali.

Introducerea nedeclarata a capitalismului a transformat profund societatea chineza. Aparatul de stat nu a reusit sa se adapteze, in timp ce fiecare grup social isi apara interesele, de unde multitudinea de conflicte. Oamenii cer, uneori violent, indemnizatii sociale, posibilitati de recalificare etc.

Represiunile sint intotdeauna ponderate, dar e clar ca statul nu mai poate ramine unul social. S-au format peste tot elite locale, din intreprinzatori, cadre de partid reciclate, functionari, persoane cu influenta, ce incearca sa profite cit mai mult de pe urma procesului de descentralizare in curs.

Dezvoltarea economica a Chinei a atins un punct limita, dincolo de care se poate vorbi despre inceputul unei penurii de materii prime, in special energetice si despre efecte extrem de daunatoare asupra mediului. Sa ne reamintim ca in China traieste un sfert din populatia lumii, iar tara devine „uzina secolului al XXI-lea". Ei bine, mutatii importante au inceput sa apara. Doua treimi din populatie traieste pe coasta, fluviul Galben (Huan He), leaganul nordic al civilizatiei chineze, nu mai ajunge in mare, fiind integral consumat de prelevarile de pe parcurs, in primul rind pentru irigatii. Dintre cele 560 de fluvii si riuri ale tarii, 60 sint secate, ceea ce a obligat la constructia unui mare canal, de 1.600 km care sa lege fluviul Yangti din sud cu Huan He din nord pentru a completa necesarul de apa din centrul si nordul tarii, unde au aparut fenomene de desertificare (seceta, furtuni de nisip). Frontul desertic avanseaza cu 2500 km patrati pe an, iar primele dune au ajuns la numai 70 de km de Beijing. Temperatura a crescut cu 1,5 grade in medie, topind ghetarii de pe Himalaya producind inundatii in sud si eroziuni ale solurilor. Asadar, seceta in nord, inundatii in sud, mai ales dupa taierea inconstienta a 85% dintre arborii de pe malurile fluviului Yangti. In 1998, 18 milioane de oameni au ramas fara adapost, iar citeva mii au murit. Mai nou, efectele au inceput sa afecteze Rusia si tarile sud-est asiatice de unde se „importa" ilegal cantitati impresionante de lemn ce sint introduse in tara, servind industriei prelucratoare.

Inca o data, se confirma faptul ca orice excelenta se plateste cu o insuficienta, intotdeauna se pierde ceva cind se cistiga altceva, iar raportul pierderi-cistiguri e greu de evaluat.