Caută 
6 MIN
Funerariile poetului Grigore Vieru au avut, pentru romanii de dincolo de Prut, si pentru romani in general, o semnificatie aparte. Prin fata catafalcului depus in incinta Teatrului de Opera si Balet din Chisinau s-au perindat rudele, oficialitatile, prietenii, artistii, dar mai ales oamenii simpli, veniti cu mic, cu mare, din Chisinau, din Balti, Cahul, Soroca si din toate colturile Basarabiei si nu numai. Din partea oficialitatilor Republicii Moldova au pariticipat, printre altii, fostii presedinti Mircea Snegur, Petru Lucinschi, presedintele Vladimir Voronin, intreg cabinetul de ministri, precum si inaltii functionari ai primariei, in frunte cu primarul general al capitalei, Dorin Chirtoaca… Romania a fost reprezentata de o delegatie guvernametala condusa de ministrul Culturii si Cultelor, Teodor Paleologu, alaturi de citeva delegatii oficiale sosite din partea primariilor si a consiliilor judetene din Iasi, Bacau, Pitesti si alte citeva orase ale tarii. La scurt timp dupa depunerea in foaier, catafalcul pe care se afla trupul neinsufletit al poetului s-a transformat intr-o piramida de coroane mortuare (urmind un vechi obicei, multi oameni ai locului, luindu-si ramas bun de la poetul drag inimilor lor, ca sa-i netezeasca drumul spre eternitate, i-au depus pe piept bancnote cu chipul voievodului Stefan intiparit pe ele), iar bulevardul pe unde a trecut cortegiul funerar, in drum spre Cimitirul Armenesc, a fost potopit de flori. Funeraliile poetului au avut un aer neobisnuit. Ele au precedat, in avans de citeva ore, ceremonialul de investire a celui de-al 44-lea presedinte al Americii, Barack Obama, la care au participat un million si jumatate de oameni si circa patruzeci de mii de politisti, eveniment intens mediatizat de toate posturile de televiziune de pe mapamond. La Chisinau, investitura lui Barak Obama a fost eclipsata de funerariile poetului Grigore Vieru, un simbol al dezrobirii neamului si al infratirii romanilor de dincolo si dincoace de Prut. Aproape nimeni din orasul situat pe malul Bacului nu parea sa fie interesat de ceea se intimpla in America. Nici de criza mondiala, nici de sperantele pe care le-a trezit noul presedinte american in rindul oamenilor de pe diverse contiente, care il privesc ca pe un nou Mesia. Basarabenii l-au condus pe ultimul drum pe autorul Podului peste lacrimi, scandind sau intonind in soapta versurile transmise la radio, versuri pe care multi dintre ei le stiau pe dinafara. Moartea lui Grigore Vieru a redesteptat speranta in inimile oamenilor, le-a trezit in suflet gindul ca istoria poate avea pentru ei si un alt curs decit cel pe care-l are. Auzit de dincolo de Styx, cuvintul sau poate capata in imaginarul colectiv ecouri nebanuite. In viata fiind, poetul avea si slabiciuni. Odata trecut in eternitate, devine intangibil.
…Imaginea postuma a lui Grigore Vieru a acumulat un urias capital simbolic. Daca am incerca sa facem o paralela cu ceea ce s-a intimplat la noi, atunci ar trebui sa ne gindim la starea de spirit care a existat in Romania imediat dupa moartea lui Coposu. Moartea acestuia a revigorat, e drept ca pentru o scurta perioada, societatea civila si a redesteptat speranta de schimbare. La fel se poate intimpla si in Republica Moldova. Aceasta cu atit mai mult cu cit urmeaza alegerile generale… In fine, fiind idealist din fire, consider ca moartea sa trebuie sa reprezinte un "moment" de reculegere si de cainta pentru multi dintre liderii politici de la Chisinau, dar si din Romania, care, dintr-un motiv sau altul, s-au indepartat de idealul national.
… Umil, dar si orgolios fata de destinul sau, poetul s-a dorit a fi la fel de simplu ca firul de iarba, invocat cindva si de Whitman. La fel de gingas si la fel de fragil. Dar si la fel de nestavilit cind e vorba sa razbata din asfalt si din constiinta umana calcata in picoare. Iata cum suna unul dintre poemele sale, intitulat Morile: "…Ni s-a luat apa,/ ni s-a luat riul,/ ni s-a luat griul/…/ Ni s-a luat aerul,/ ni s-a luat vintul,/ si cintul, si cintul.// Libertate ofticoasa. Pace, umilinta./ Vreme care/ intre butucii minciunii ne stringe./ A ramas doar moara/ de singe, de singe.// Toate sint, fratioare,/ Impotriva-mi, impotriva-ti!/ Auzi? Departe/ in zari straine,/ hurie mori diavolesti/ de crivat, de crivat. // Ci, iata, din truda/ din aburii singelui/ pe care il pierdem/ obladuitor,/ misterul rasare/ ca noua miscare, noua miscare…". Si finalul, care poate fi citit atit ca premonitie, cit si ca un avertisment lansat diriguitorilor lumii: "Zadarnic ne impartiti/ dinainte coliva./ Caci tot ce impotriva ne sta/ de tainele noastre/ pieri-va, pieri-va!".
Poetul era constient de slabiciunile si de fragilitatea fiintei sale launtrice, dupa cum era constient si de faptul ca poezia sa civica nu intotdeauna se ridica la inaltimea asteptarilor. Ca temperament, el era mai apropiat de Rilke, de Lorca sau de Nichita Stanescu, decit de poetii tribuni ce anima multimile. Cumplita drama istorica prin care a trecut Basarabia l-a facut sa iasa la tribuna. De altfel, in timp ce-si recita versurile, la ultima sa descindere in dulcele nostru tirg (manifestarea a avut loc la Primaria Muncipiului), cerindu-si parca scuze, poetul a spus (citez din memorie): "Va voi citi si citeva din poeziile mele reportericesti. Stiu ca ele nu sint tocmai perfecte. Le-am scris dintr-un fel de necesitate launtrica. N-am putut sa stau cu miinile in sin si sa privesc pasiv la tot ce se intimpla in preajma…". Poetul a fost, probabil, prea exigent cu sine insusi. Dincolo de mesajul lor civic, multe din aceste poezi au o rezonata profunda, exprimind un adevar general uman, imbracat intr-un limbaj pe cit de simplu, pe atit de percutant: "Era forfota mare/ de steaguri si de lozinci./…/ Trebuia cucernic sa le sarutam poala rosie/ ca pe odajdia preoteasca./ Nu eram liberi. Nazuiam numai spre slobozenie,/ tainic cintind: Libertate, vei fi partea mea de Hristos…".
L-am intilnit pentru prima oara in 1986, in perioada perestroikai, la Moscova, unde am fost intr-o delegatie a Uniunii Scriitorilor. Ii citisem versurile. Il admiram. Nu stiam insa ca Grigore Vieru are cunostinta de existenta mea. Astfel ca nu mica mi-a fost surprinderea cind, intr-o seara, am fost anuntat de la receptie ca sint cautat de un poet. Am petrecut, la un pahar de coniac adus din Basarabia, o parte din noapte, punind tara la cale. Din cind in cind, Grigore Vieru imi facea semn sa vorbim mai incet. In plina perestroika, eram urmariti cu atentie. Ne confesam in soapta, apoi uitam de supraveghere si ridicam glasurile. Am vorbit despre Cainta lui Abuladze, dar si despre Epoca de aur si Cortina de fier. Speram la o schimbare. Insa nici o clipa nu ne-am gindit ca peste citiva ani URSS-ul se va destrama… L-am reintilnit de nenumarate ori, si la Iasi, si la Bucuresti, si la Chisinau. Am stat indelung de vorba, dar niciodata nu ne-am simtit mai aproape ca atunci.
…Ultima intilnire mi-a relevat un Grigore Vieru slabit si deprimat. (Sa fi fost de vina, printre altele, si Istoria… lui Manolescu, unde e tratat cu neglijenta, ca de altfel mai toti scriitori basarabeni?) Cum il stiam prietenos din fire, i-am facut de citeva ori cu mina. Desi privea in directia mea, nu mi-a raspuns. La sfirsitul intilnirii, m-am apropiat de masa unde statea dind autografe. L-am salutat. A tresarit zimbind cu oarescare amaraciune. "Tu esti Nichita", mi-a spus. "Eu sint", am zis. Bijbiind instinctiv cu miinile, poetul mi-a cautat chipul: "Iarta-ma, te recunosc numai dupa voce. Din pricina bolii, aproape c-am orbit…".
Ceva mai tirziu l-am vazut coborind treptele. Era sprijinit de o parte si de alta de cite o frumusete blonda care ii calauzea pasii sa nu alunece in gol. Apoi nu peste mult timp a venit si vestea… Tot coborind, Grigore Vieru s-a inaltat la cer.
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
