(In)compatibilitati juridice

De cand, pe langa profesiunea didactica, mi-am asumat si anumite responsabilitati de administratie academica, ma confrunt, in mod constant, cu un tip de solicitare foarte curioasa. Prin intermediari binevoitori, prin viu grai sau chiar prin petitii foarte oficiale – cu numere de inregistrare si semnaturi pline de simt de raspundere -, diversi studenti, masteranzi ori doctoranzi imi cer sa inchid ochii la unele rigori ale legilor noastre universitare, datorita conditiilor speciale in care respectivii se afla la un moment dat. "Conditiile" in cauza se leaga de presiunea altor legi – de regula europene – ce vin in contradictie cu regulamentele autohtone sau, pur si simplu, de incongruenta dintre programele educationale de aici si cele din afara. Mai precis, tinerii studiosi din Romania merg cu burse la universitati din UE si, in ciuda faptului ca procesul Bologna a reusit sa uniformizeze, pe scara larga, formulele de studiu de pe continent, se lovesc uneori de incompatibilitati juridice si infrastructurale intre institutia de provenienta si institutia gazda.

Cateva cazuri concrete. Pentru a permite studentilor romani plecati in programe Erasmus ori CEEPUS sa-si sustina in timp util licentele/ dizertatiile, noi organizam o sesiune extraordinara, de absolvire a studiilor, in luna septembrie (pe langa cea normala, din iunie). Din pacate, cativa dintre mentionatii bursieri intampina dificultati la inscrierea chiar si la acest examen tardiv, de toamna. Universitatile europene de unde se intorc au o structura a anului scolar diferita de a noastra si nu reusesc sa elibereze situatia scolara a studentilor pana la debutul lui septembrie. Fatal, conform legii romanesti, nu ai cum sa te inscrii la examenul de licenta/ dizertatie fara situatia scolara incheiata pe toti anii. Urmarea se subintelege. O cerere frumos caligrafiata, cu urmatorul continut: "Stimate domnule decan, va rog sa-mi aprobati prezentarea la examenul de licenta din septembrie, in absenta situatiei scolare din ultimul semestru. Precizez ca, prin prevederile legii germane (franceze, italiene, portugheze, engleze, spaniole etc.), ea imi va fi trimisa abia in octombrie."

Alti tineri de-ai nostri, pe langa bursa, isi gasesc, frecvent, de lucru in tarile unde studiaza temporar. O adeverinta de student – de la Universitatea de origine, adica de la noi – le ofera facilitati la angajare (in oficiile fortelor de munca de prin Europa). Toate bune si frumoase, numai ca protagonistii au nevoie de astfel de adeverinte si atunci cand se afla intre doua programe de studiu (licenta si masterat, de exemplu), asadar, cand, de facto, ei nu sunt studenti ai Universitatii romanesti. Solicitarea: "Stimate domnule decan, va rog sa-mi aprobati eliberarea unei adeverinte de student al Facultatii de Litere. Precizez ca, in aceasta vara, am absolvit sectia de Engleza-Franceza, iar, la admiterea din toamna, intentionez sa ma inscriu la masteratul de Studii Americane. Adeverinta imi este extrem de necesara pentru scutirea de taxe a slujbei pe care o detin in Anglia (Germania, Franta, Italia, Spania, Portugalia etc.), in conformitate cu legile locale. Va multumesc anticipat!". In sfarsit, cate un june bursier se arata impacientat in clipa echivalarii notelor obtinute in strainatate in acord cu disciplinele din programa romaneasca, intrucat diverse subiecte nu coincid. Rugamintea: "Stimate domnule decan, va rog sa-mi aprobati echivalarea notei pe care am obtinut-o in Franta (Anglia, Germania, Spania, Portugalia, Italia etc.) la Literatura minoritatilor sexuale cu nota pe care ar fi trebuit sa o primesc, in Romania, la Literatura victoriana. Precizez ca, la Universitatea unde am studiat pentru un semestru, nu exista un curs de Literatura victoriana, iar legile franceze (engleze, germane, spaniole, italiene, portugheze etc.) nu permit schimbarea titulaturii unei discipline din planul de invatamant."

Sunt o persoana amabila, vreau sa fim bine intelesi. Cred ca legile sunt facute pentru oameni si nu invers. De cate ori simt ca litera unui regulament nedreptateste individul, ma arat dispus sa supralicitez spiritul acelei pravile, pentru a o umaniza si a o face utila comunitatii. Nu m-am transformat – deocamdata cel putin – intr-un law freak, cum ar zice americanii. Incerc, pe cat posibil, sa detensionez relatia dintre om si hartie, fara a cadea in excesiva solidaritate cu vreuna dintre parti. Cu toate acestea, nu-mi pot reprima surprinderea in fata "mentalitarului" din spatele solicitarilor descrise mai sus. Se pare ca noi, romanii, am dezvoltat, macar de cand ne plimbam nestingheriti prin Europa, un dublu standard in raport cu legea. Daca, treptat, ne-am convins ca regulile apusene nu lasa loc concesiilor sordide, fiind, fara exceptie, obligatorii, in egala masura (probabil si dupa principiul vaselor comunicante), banuim ca prevederile codurilor noastre juridice pot deveni, invariabil, facultative. Mai mult, consideram neclintirea de otel a legii europene drept un argument de eludare sau flexibilizare a regulii romanesti! Pe plai mioritic, avem, aparent, impulsul de a provoca "fluidizarea" regulamentelor, deoarece, iesiti candva in lume, ne-am consumat complet doza de "obedienta" dinaintea autoritatii. Dupa un post auster, ospatul pantagruelic, cu uitare de sine, ni se revela in postura unei veritabile sarcini ontologice. Ca atare, marturisesc aici deschis ca nu e exclus sa ajung, in viitorul apropiat, un decan rau. Am compulsia de a respecta si legea romaneasca.

* Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor si decanul Facultatii de Litere din cadrul Univeristatii "Al. I. Cuza" Iasi