Mi-e rusine ca sint roman

Am fost – zic eu – un bun patriot, fara sa clamez acest lucru. E suficient doar sa spun ca am avut de trei ori ocazia sa ramin in Occident, inclusiv in diplomatie, si am refuzat. Mi-era dor de tara. Mi-era dor de ai mei. Acum compatriotii mei m-au ajutat sa ma lamuresc. Acum mi-e rusine…

Cind Patapievici scria ca „sintem un popor cu substanta tarata" m-am revoltat, caci imi iubeam semenii. Treptat, insa, am ajuns sa-i dau dreptate. Nu mai accept atita mizerie cita am dovedit ca putem produce. Sint bucovinean si primul soc l-am avut cind am vazut Viena. M-am simtit acasa si, fara sa vreau, m-am intrebat in sinea mea: "De ce unionistii de la 1918, alde Hurmuzachi de pilda, au vrut sa se uneasca cu tara?". Atunci mi-a fost rusine fata de gindul meu si nu l-am marturisit nimanui. Acum imi este rusine ca sint roman.

Tot astfel l-am condamnat si pe Cioran, in special pentru Schimbarea la fata a Romaniei; acum ii inteleg frustrarile. Nici in lucrarile lui Dumitru Draghicescu, Constantin Radulescu-Motru, Mircea Vulcanescu, Mihai Ralea, Sorin Alexandrescu si ale altor autori importanti care au studiat "ethosul" romanesc, "sufletul neamului nostru" nu e apreciat ca fiind foarte virtuos.

Nu sintem capabili sa ne autoguvernam si, cum am stat sute de ani la mila altora, stam si acum. Ca o salcie plingatoare pe malul unei ape. Nici o vointa mai nobila, nici o energie mai demna. Nu sintem capabili sa ne luam destinele in propriile miini, nu avem onoare, nu facem parte dintre popoarele grave, care, in zadarnicia lor, "au ridicat istoria deasupra Cosmosului". Nu avem personalitate, nu avem proiecte, ne alungam valorile, ne vindem pentru nimic.

Nu avem oameni de stat, clasa politica e o jale mare, in schimb politizam totul in dorinta de a fura si/sau de a acumula nitica putere. Nu avem nici cel mai mic talent organizatoric, sintem entropici, necalculati, traim pentru placerea de o clipa, fara grija pentru ziua de miine. Nu avem o morala sociala, imoralitatea a patruns adinc si in biserica, sintem obedienti si lingem toate miinile pina ne aseaza cineva intr-o functie oarecare, apoi devenim aroganti de lumea nu ne mai incape si uscam totul in jur.

Imitam ca oile pe straini, sintem mari admiratori de straini. Sintem si mari consumatori, ne luam margele colorate din import si pe credit, chiar daca nu avem ce pune in farfurie. Saraci, dar fudui. Ca producatori, insa, ne ascundem in turma. Nu avem pareri personale. Lasa sa inceapa altii, apoi om vedea si noi. Asteptam totul de la Stat si tot vrem sa traim pe spinarea altora, ca musca la arat.

In schimb, sintem mari amatori de politica, de parca de aici ne-ar veni mintuirea si fericirea intreaga. Tot romanul face politica, daca n-are cu cine, macar uitindu-se fara noima si fara limita la televizor, unde se cearta, tot fara noima si fara limita, alti tantalai, din clasa de sus, upper class. Le-am putea spune upper-tantalai, sint cei care au apucat sa fure destul pentru a-si cumpara un loc de parlamentar, guvernant, consilier etc., sau sint platiti de alti hoti care prefera sa ramina in umbra. Apoi sint analistii, care se pricep la orice, jurnalisti vinduti si ei pentru un blid de linte. Nu cred ca mai putem spune ca avem presa libera in Romania!

Mi se pare extrem de grav si fundamental ca, la cincizeci de ani, dupa ce ai acumulat si niscaiva experienta, poate si putin discernamint, sa ajungi sa-ti fie rusine de poporul tau. Sigur, nu trebuie sa generalizam, sint si exceptii… Unde sint? Ii baga cineva in seama? Are cineva nevoie de specialisti? Nu, deranjeaza. Avem nevoie de prosti si de obedienti. De cirlani si de boci. Unde e societatea civila, spiritul civic? Unde sint sindicatele? Cu ce se ocupa serviciile secrete?  

Nu ne meritam drepturile si libertatile fundamentale, nu stim sa le exercitam. Totul e o colcaiala corupta, de te apuca greata. Asta e democratie? Cind nu poti sa candidezi decit daca ai sute de mii de euro? Cind cumperi voturile cu galeti si ciubote? Pai, ciubote primim, ciubote votam, ciubote ajungem.

Nu sintem capabili nici sa facem o greva, nu sintem solidari. Il laudam sau il injuram toata ziua pe "tatucu’", iar el face ce vrea, ca doar n-are "nimic de pierdut", fara ca nimeni sa-i spuna – o, tempora! – "Aiasta nu se poate, Majestate!". Sintem un popor bolnav, in frunte cu bolnavul-sef. Un desert social, plin de miraje, de iluzii si-atit. Nici o oaza la orizont, nici o camila, doar bidiviul acela frumos calarit de Nutu Camataru (le-ar fi stat mai bine invers).

Am urmarit atent, fara sa intervin, toata zbaterea iscata in jurul masurii lui Zeus de taiere a salariilor si pensiilor de la "omul cel gras", reprezentat de bugetari si pensionari (ce imagine nazistoida!). Ce Kafka, ce Eugen Ionescu, ce Eminescu, ce Caragiale! – mici copii pe linga spectacolul oferit de toata clovneria noastra politica si de ceea ce am auzit ca a fost odata, nu stiu cind, poporul roman. Cer iertare ca m-am nascut aici si am mai si incercat sa fac cite ceva. O sa-mi gasesc un refugiu, sa-mi traiesc pina la capat rusinea de a fi roman. In rest, nici vorba de tacere. Spectacolul poate continua pina nu mai ramine piatra pe piatra.