Moartea e cel mai bun economist

Voi reda integral aceasta pilda pentru a putea mai usor, apoi, deslusi actualitatea cuvintelor rostite de Domnul acum aproximativ doua milenii. Textul se gaseste la Evanghelia dupa Luca, in capitolul 12, cuprinzind versetele de la 16 la 21: "Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina. Si el cugeta in sine, zicind: Ce voi face ca nu am unde sa adun roadele mele? Si a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele si mai mari le voi zidi si voi stringe acolo toate roadele mele si bunatatile mele; si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati strinse pentru multi ani; odihneste-te, maninca, bea, veseleste-te. Insa Dumnezeu i-a zis: Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi? Asa se intimpla cu cel ce-si aduna comori pentru sine insusi si nu se imbogateste in Dumnezeu. "

Intelesul pildei este unul extrem de accesibil tuturor. Ni se prezinta reactia "nebuneasca", in sensul de neinteleapta, a unui bogat care, coplesit de bogatia atitor roade, se pregateste pentru a se veseli "multi ani". Ca nu sint multi acesti ani vine sa ne invete Hristos, aratind ca nu va apuca sa vada nici macar ziua de miine si sa se bucure din roadele strinse. Asa stind lucrurile, vedem ca parabola ne priveste pe fiecare dintre noi, indiferent de starea materiala. Pentru ca marea vina a acelui bogat nu era faptul ca i-a rodit tarina, nici chiar aceea ca, in loc sa se gindeasca a ajuta pe cei nevoiasi din surplusul dobindit la recolta, se framinta cum sa-si mareasca hambarele pentru a ingramadi acolo recolta. Ci acest bogat se face vinovat de faptul ca se increde in sine atit de mult, incit sa-si inchipuie ca el poate decide cit sa traiasca pe pamint.

Aici e miezul cel mai consistent al parabolei. De aceea este numit nebun, nu pentru lacomia si zgircenia sa, ci pentru faptul ca-si adauga singur zile/ani la lungimea vietii sale. E un lucru atit de evident acela ca nu putem noi hotari momentul mortii noastre – si implicit lungimea vietii – incit ai crede ca toata lumea stie acest lucru (exceptie face, la acest capitol, sinucigasul, dar o tragica exceptie pentru ca gestul sau de a hotari cind sa i se curme viata este de fapt un moment de maxima revolta impotriva lui Dumnezeu, aducator de cumplite suferinti). Daca ne uitam cu atentie la modul in care ne traim vietile, vom constata ca, de cele mai multe ori, si noi ne facem planuri ca si cum am trai ani multi. Citi se duc seara la culcare avind constiinta ca e foarte posibil ca aceasta sa fie ultima noapte pe pamint?

Pe de alta parte, parabola pare greu de inteles pentru omul de azi, daca privim mai cu atentie la profilul bogatului despre care se face vorbire. Intre prototipul bogatului de ieri si imaginea pe care o avem noi despre bogatii zilelor noastre este o mare diferenta. Bogatul de acum doua mii de ani isi dobindeste averea prin munca, avind, ce-i drept, mult pamint, dar beneficiind si de ajutorul unor conditii prielnice pentru agricultura. Cel de azi nu este neaparat un investitor in ceva productiv, ci poate fi si un speculant abil al burselor, un beneficiar al unor "tunuri" sau "inginerii" financiare. Daca cel de acum doua milenii se gindea cum sa-si stocheze surplusul de recolta, cel de azi mai degraba cauta infierbintat cum sa "ruleze" banul pentru a produce alti bani. Daca bogatul din parabola isi face planuri de vacanta pentru anii care (crede el!) vor urma, bogatul de azi e adesea stresat, in permanenta cautare de ceva care sa-i mai adauge un plus de prestigiu, de putere sau macar de influenta usor convertibila in bani. Bogatul numit "nebun" in pilda voia sa traiasca dintr-o avere existenta, care ii apartinea in totalitate; bogatii de azi (si chiar oamenii cu venituri modeste), inclusiv state puternice de pe intreg globul s-au lacomit si la a cheltui ceva ce nu le apartinea, imprumutind bani. Concluzia: nici bogatii nu mai sint ce au fost odata!

Radacinile crizei economice

Am putea crede ca, schitindu-i astfel portretul, Mintuitorul ne-a lasat o pilda ce s-ar dovedi inactuala prin prisma unor transformari pe care le-a suferit clasa celor bogati (fara ca asta sa insemne ca nu mai exista si oameni care, prin munca si talentul lor, au reusit sa dobindeasca, cinstit, averi). Progresul stiintei a adus cu sine si mari transformari in aspectele economice ale vietii. Mijloacele traditionale de acumulare a banilor (din agricultura, comert, diverse mestesuguri etc.) nu puteau aduce o imbogatire spectaculoasa peste noapte. Or, azi, daca ai la indemina informatiile si pirghiile necesare, poti acumula averi uriase intr-o interval de timp extrem de scurt. Aceasta lacomie dupa bani si dorinta de a trai bine chiar si cheltuind ceva ce nu iti apartine (adica din imprumuturi) sta, de altfel, la originea crizei economice mondiale.

Dar dincolo de aceasta modificare a paradigmei imbogatirii, pilda rostita de Hristos este 100% actuala. Nu felul in care se mai imbogateste azi omul si in care se lacomeste spre a se "delecta" din cele materiale este important, ci filosofia lui de viata. Iar la acest capitol, si bogatul de acum doua mii de ani, si cel de azi, si cei care vor aparea in viitor au aceeasi convingere: moartea e ceva care nu ma priveste! Chiar daca se moare pe capete in jurul lor, chiar daca pierd persoane apropiate, ei tot nu cred ca, mai devreme sau mai tirziu, vor muri. Si se comporta ca atare, epuizindu-se printr-o cheltuire a energiilor si a timpului doar in directia acumularilor de ordin material.

A devenit aproape o obsesie azi a gasi cele mai eficiente metode de a iesi din criza. Fiecare isi da cu parerea, indiferent de statut, dar cel mai adesea privirile se indreapta catre economisti, cei care ar putea oferi solutii pe masura unei competente presupuse a o avea in domeniu. Insa atita vreme cit analiza se restringe doar la procesul economic-financiar propriu-zis, de o dinamica ametitoare si cu atit de multe variabile, si nu se merge la radacinile care genereaza comportamentele care produc sau adincesc criza, nu se vor calma lucrurile, ci doar se vor tine in friu (in cel mai bun caz). Iar radacina acestui comportament este in inima omului lacom dupa cistig. La rindul ei, lacomia este ca o flacara alimentata de o idee: aceea ca merita sa te lupti si sa acumulezi bunuri materiale pentru ca moartea nu constituie o problema. S-au vazut cazuri de oameni care, chiar si pe patul de moarte, tot nu renuntau la planurile de sporire a averii, traind ca si cum moartea e undeva departe, intr-un orizont nedefinit.

Or, gindul la moarte, ca vei lasa intr-o buna zi (poate chiar azi!) toate averile materiale aici pe pamint si ca sufletul tau nu poate lua nimic dincolo, ca pina si trupul il lepadam inaintea mortii, ar putea fi inceputul unei reevaluari a modului in care te raportezi la tot ceea ce detii. Daca tot nu te poti folosi de aceste bunuri decit intr-o mica masura (tot o mincare servesti la prinz, indiferent de cite milioane de euro iti filfiie prin cont), atunci de ce sa mai consumi atita timp si energie si sanatate pentru a mai spori cu un procent averea? Moartea e cel mai bun economist, ea ne invata ca toate se detin temporar, ca nu sintem decit niste bieti administratori ai unor bunuri lumesti si ca scopul unei vieti, fie ea si de 90 sau 100 de ani, nu este decit acela de a pregati cum se cuvine clipa in care vom pasi pragul unei alte lumi. Daca in loc sa incurajam aceasta civilizatie a consumului, a "poftei nebune de viata", am lansa programe de constientizare a faptului ca viata omului are un sfirsit (chiar si fara a da o conotatie religioasa acestui fapt), cu siguranta ar exista ceva mai multa cumpatare si mai putina incrincenare in a acumula avere. Asta nu inseamna sa nu mai muncim sau sa nu mai producem bunuri materiale, ci doar sa nu mai fim obsedati de acest proces si sa ne utilizam cele dobindite prin munca cinstita, pe cit se poate, si pentru a ajuta si pe altii. Neschimbind nimic la nivelul mentalitatii, al viziunii pe care o avem asupra vietii si, mai ales, asupra mortii, nu vom reusi mare lucru pe pamint, in afara de a-l distruge incet, dar sigur. Si pe noi odata cu el.

Publicitate și alte recomandări video