O lume nebuna, nebuna…

Exista tentatia de a crede ca nenorocirile cele mai teribile se intimpla in vremea noastra, ni se intimpla noua. E un mental extins de la individ – oricind internabil – la cel al multimii. Neinternabila. Paradoxal, aceeasi multime, atinsa de sindrom melancolic, dispune de miraculoase resurse optimiste, facindu-i lumea locuibila.

Cind masa intretine, pervers, tonalitatea joasa, parind a cere permanent ajutor, elita politica are interesul sa coloreze totul in roz, inducind ideea ca numai ea o poate face.

Asa e de cind lumea.

Sa ocolim deocamdata pista politica, oricum pozitiva in intentie, si sa ne plasam – doar ca joc pesimist – in cea mundana. Si asta pentru a vedea ca mentalul colectiv e foarte receptiv la nenorociri, ca si cum din ele si-ar extrage sucurile vitalitatii in durata.

De facut referire doar la suita de catastrofe mondiale din ultimele saptamini, surse formidabile pentru intretinerea pesimismului curent. Ca si cum omenirea n-ar fi cunoscut – aproape ciclic – inimaginabile catastrofe pe durata intregii sale existente. Se uita constant ca a existat un primordial diluviu, cu decimarea aproape totala a omului de inceput, se uita devastatoarele epidemii ale Evului de Mijloc, se uita – mai dincoace – cele doua razboaie mondiale etc. Incit, abominabilul cutremur de-acum, din China, si la fel de abominabilul taifun din Birmania tind sa se plaseze pe primul loc.

De completat lista si cu alte recente calamitati.

Mai mult sau mai putin naturale.

Intr-o Italie, leagan de civilizatie globala, criza gunoaielor menajere intr-un Napoli al bogatiilor capata amploare epidemica. Fara implicarea prompta a proaspetei guvernari de dreapta neivindu-se, iata, solutie de eradicare. Vorba macaronarului: Vedi Napoli e poi muori.

Ce a mai ramas din frumoasa metafora a Cedrilor din Liban? Nimic. De vreme ce fascinanta tara, flancata de vecini primitivi si resentimentari, traieste periodic devastari inimaginabile.

E o moda destul de recenta. Pigmentat recenta. Televiziunile se intrec in a da harti cu spaimoase coduri portocalii, inducind ideea ca apocalipsa ne pindeste de dupa case. Semeni atemporali – imbroboditi si incaciulati si pe canicula – stau cu miinile in sold si arata reporterilor ravagiile apelor. Din ograda, din casa, din poiata. Ca si cum dulcele plai mioritic afla de abia acum de minia cerului.

Tibetanii sint beliti de spahiile Pekinului, lumea aflind asta de la suprarealistul lor Dalailama, care bate cancelariile Occidentului indignat.

Covorul parfumatelor siluete ale momentului suporta, la Cannes, o pelicula mamut, avindu-l erou pe candid singerosul Che Guevara. Si asta intr-o vreme in care muribundul lui supravietuitor terorizeaza inca o insula paradisiaca, numita cindva Cuba.

Periodic – rupind permanentul amoc unidirectional – pilcul gay in sorturi gigea da cu tifla stramosestilor moravuri lubrice iesind in bulevard si atitind mistocarii consumatori de vodka si iarba.

Nu neaparat in zona catastrofelor, actuala campanie electorala se doreste – in ochii aiuritorilor ei actanti – una a miscarilor tectonice. Cu picante intermetouri: o duduie cu boruri imense conduce un Logan de campanie, vocalizind: Noi sintem romaaani. Noi sintem romaaani. Sa nu se creada, mai stii, ca sintem zulusi.

Asadar.

Suita de nenorociri, sau doar de uriciuni, ce ne traverseaza acum viata capata in ochii nostri pesimisti aura unicitatii. Cind stim prea bine ca nimic nou nu e sub soarele ce ni s-a dat.

Asadar?

Vorba refrenului: Sa stai in fiiin. Sa stai in fiiin.