O, nedreptate, cit esti de crudela!

A trecut neobservata si fara vreun comentariu semnificativ o stire absolut senzationala. Zilele trecute, Curtea Constitutionala a constatat ca statutul privilegiat al academicienilor romani prin contrast cu omul de rind (care e doctor, are carti si prestigiu, dar nu a avut relatiile necesare pentru a accede in rindul nemuritorilor) nu prezinta o „justificare obiectiva si rezonabila". Bine zis! Nimic nu e rezonabil in ceea ce il priveste pe academicianul roman. El se supune, pesemne, altor legi fizice, unei geometrii alternative, unei aritmetici neconventionale. Tine de o lume diferita. Omul de rind se pensioneaza la 65 de ani. In schimb, academicianul asteapta sa prinda in buchetul vietii cel de-al optzeci si unulea ghiocel, pentru a face o cerere de retragere, cu speranta secreta ca va fi respinsa in unanimitate. Se opune tuturor discriminarilor cu o energie surprinzatoare pentru virsta lui inaintata, dar nu realizeaza ca statutul sau e ilustratia paradigmatica a discriminarii insasi. El e rentierul propriei virste.

Ce are academicul roman in plus fata de insul care e doctor, a scris zece carti si a cistigat oarece reputatie (reputatia fiind intotdeauna ceva relativ)? Nimic alta decit titlul aleatoriu de academician. Ai relatii la E. Simion (criticul si teoreticianul literar al banalitatii lustruite) sau la Al. Boboc (neo-filosoful plagiator), te-ai ales membru plin. Esti carevasazica nemuritor. Nu ai? Ramii un biet „corespondent". Si, in calitate de „corespondent", te supui, inca, legilor comune. Esti pensionat. Ti se iau cursurile de la „master". Ti se iau si doctoranzii. O, zeitate a nedreptatii, cit esti de crudela!

Totusi, asta nu ar fi nicaieri in lume o tragedie. Numai in Romania constituie un cutremur si un tsunami existential la un loc. Am mai scris. Umberto Eco s-a pensionat de multisor. Si chiar si-a ras stuful barbii, fiindca, la virsta lui, totul trage greu. Saul Kripke e pensionar („emeritus") aproape de-o viata. Isi lucreaza gradina si ne sfatuieste sa nu credem citusi de putin in povestile metafizice. E un realist si un lucid. Borges a fost, la rindu-i, un pensionar perpetuu. Ceea ce nu l-a impiedicat sa scrie, in pofida conditiei deloc umilitoare aiurea de pensionar, la 86 de ani, cele mai profunde poezii.

Numai la noi e pe dos. Academicianul face o cerere de „prelungire de activitate". Si, fara nici o cricnire din partea Departamentelor sau Senatelor, faptura lui se prelungeste activa ca o umbra nesfirsita si malefica peste amfiteatre, institute, filiale, adunari, asociatii, comitete, comisii, comisiuni si comitii. Unde e un jilt de ocupat, acolo e si academicianul prezent si volubil. Daca s-ar desfiinta prin decret prezidential fotoliile de sef, academicianul s-ar face timplar sau tapiter doar pentru a completa la loc mobilierul universului.

Constatind toate acestea si inca altele, Curtea Constitutionala a gasit de cuviinta ca pozitia de academic in viata nu mai poate fi un motiv de discriminare pozitiva. Cum nici geniul, in alte parti de lume, am vazut deja, nu poate fi. La virsta egala, tratament egal. Suna destul de comunist, cu toate ca principiul e doar unul rezonabil.

Asadar, trag nadejde ca nu am inteles gresit decizia. Daca nu ma aflu intr-o tragica gresala, din toamna, privilegiul academicianului se anuleaza. As spune ca e vorba de o mica izbinda a bunului simt asupra mitologiilor legate de senectute. Nu vom mai repeta obsedant sentente ipocrite din sapienta universala: cine nu are batrini sa-si cumpere, femeia batrina face urda buna (asa o fi proverbul?). Si altele – la fel de inteligente – de genul acestora. Tineretea nu e prin ea insasi un merit si un motiv de discriminare. Desi tinarul e vociferant si nerabdator prin fire.

De ce ar fi atunci batrinetea?