Povesti de ingrozit copiii

Am o mare slabiciune pentru povesti. Cind deschid o carte in care scrie "a fost odata ca niciodata…", rasuflarea se iuteste, pupilele se dilata usor, apare, ca de nicaieri, o discreta senzatie de "fluturi in stomac", gura parca ar tipa dupa apa, iar degetele trepideaza de pofta sa intoarca pagina dupa pagina. E drept, mi-a fost data prea multa libertate in copilarie. In crucea zilelor de vacanta, in scoala primara, pe cind altii urlau si se fugareau in fata blocului, mama intra ingrijorata in camera in care ma ascundeam si ma intreba aproape ingrijorata: "Ce faci?", iar eu, cu o figura desprinsa parca din zilele cele mai intunecate ale Genarului, ii replicam scurt si grav: "Citesc!". Iar ea pleca in culmea fericirii, gindind ce odrasla nemaipomenita are. De fapt, daca ar fi avut rabdarea sa stea locului o clipa si sa se intereseze despre ceea ce "citesc", doza subita de fericire s-ar fi prefacut, poate, intr-o negura. Puiul ei drag tocmai descoperea, litera dupa litera, ca nici un copil nu este adus de barza, asa cum sugerau in chip mincinos elementele declasate ale burghezo-mosierimii, ustensilele si mijloacele de fabricare a mostenitorilor fiind cu totul altele. "1001 de nopti". Nimic nu a mai fost la fel de atunci.

Anii au trecut, am devenit parinte si imi tot storc mintea sa aflu care dintre povesti e mai vrednica sa ajunga la urechile copilei mele. E o treaba complicata si anevoioasa. Toate trebuie citite cu atentie si cintarite bine, pentru ca mintea iute si ascutita a micilor padawani imediat simte si evalueaza daca partea intunecata a Fortei (de lectura, fireste) este mai atragatoare decit partea ei luminoasa.

Pornit in aceasta aventura de cautare a povestii perfecte, am procedat gospodareste, alcatuind o lista a "trebusoarelor" care nu trebuie sa se afle intr-o poveste:

1. Violenta, mai ales violenta conjugala. Oricit de interesanta si de plina de suspans ar fi confruntarea dintre fata mosului cea frumoasa, desteapta si harnica si fata babei cea urita, proasta si lenesa, eu unul nu admit ca frumoasa mosului sa fie chinuita si supramuncita de la virste fragede, doar, doar vine printul si o salveaza. Mi-e mila de biata Cenusareasa, pusa la muncile de jos ale palatului, de Alba ca Zapada, cea nevoita sa faca sluj la fratia unor mineri galagiosi si neingrijiti, toti scunzi si foarte scunzi, de Florita din Codru, ajunsa sa dea cu matura prin batatura lotrilor care se spalau "in toata dimineata cu singe de copil nebotezat si singe de fete mari", dar, nu, asa nu se poate face educatie. Nu mai fac scriere despre certurile, bataile si ura intre parinti, rude si prieteni. Nu mai traim in Evul Mediu!

2. Destinul foarte nefericit, tragic chiar, al copiilor. Ati bagat de seama ca in povesti copiii o patesc rau sau foarte rau? Mititeii, neascultatori cica, sint, in ordinea inversa a ferocitatii pataniilor, a) ingrasati spre a fi bagati la cuptor, hrana gustoasa pentru vrajitoare (Hansel si Gretel), b) crimpotiti de fiare salbatice, cu tot cu rude de gradul I, II sau III (Scufita Rosie), c) trimisi spre injunghiere, cu inima scoasa si adusa pe tava fiintei care a comandat teribilul, groaznicul asasinat (Alba ca Zapada), d) ramasi orfani, batuti, certati, alungati de acasa, ridiculizati, umiliti, desconsiderati, marginalizati (multe, multe povesti). Vreau si eu o poveste scurta, dar concludenta, in care copiii sa aiba parinti, sa fie iubiti, alintati, protejati, incurajati. Sotia mea si acum dirdiie de groaza dupa ce a citit povestea fluierasului fermecat din Hamelin (cunoscatorii stiu de ce).

3. Aglomerarea prea mare de monstri pe metru cub de poveste. Prin natura lor, toate povestile trebuie sa includa un personaj negativ, un raulean pus pe harta, gata oricind sa ia viata adversarului dintr-o privire insotita de o lovitura de palos. Unele creatii exagereaza pur si simplu. Sa pui laolalta si deodata zmei, scorpii, mume ale padurii, zgripturoaice, balauri plus alte fiinte mari, rele si cu apetit pantagruelic, mai ales daca e sa se serveasca si carne de om, iata o insotire de personaje deloc placuta, ba tocmai buna de evitat. Un monstru e de ajuns, hai, doi. Restul, la culcare, pe lumea cealalta, din care se trag toti!

4. Folosirea brutala a armelor albe. Intr-o societate in care pericolul de a fi amenintat cu arma, agresat, ranit, ucis este real, nu stiu cit de indicata este lectura unei naratiuni in care fiintele, umane sau nu, se schilodesc (in lupta dreapta, da?), se taie, se inteapa, se sageteaza, se bucatelesc marunt, toate aceste acte de varsare de singe derulindu-se doar de dragul unor probe initiatice ori la porunca vreunui imparat, crai, sultan, vizir plictisit de viata si amator de senzatii tari. Pai, du-te tu, sefule, daca esti asa destoinic si dornic de mari descoperiri geografice si lasa-ne pe noi in pace, acasa, in pijamale, la ceas de somn, sa intram linistiti in lumea viselor!

5. Abuzul de substante cu mare potential de risc. Scriu numai atit: otravuri, solutii, potiuni, licori, apa vie, apa moarta, toate leacuri preparate, pregatite, concoctate in chip misterios si cu efecte din ce in ce mai senzationale. Va mai mirati de etnobotanice? Medicina umana nu e pregatita pentru lumea povestilor.

As mai putea continua, dragii mosului, dar vreau sa insist asupra unui ultim aspect. Povestile sint cele mai bune descrieri despre felul de a fi al omului. Desi sint adesea considerate niste fantezii inocente pentru micuti, efectul de real e atit de pregnant, incit, daca am patrunde noi si am trai in lumea povestii, realitatea de zi cu zi ni s-ar parea o biata si fada fictiune. Nu lipseste nimic din suma de senzatii, pofte, dorinte, ambitii, limitari si neputinte specifice umanului. Niciunde natura omului nu e mai bine si mai clar descusuta, cu bune si cu rele, decit in micile povesti pe care noi, adultii, oameni trecuti prin viata, le citim la ceas de seara copiilor, pe post de plasmuiri gogonate. Acest proces de aroganta mistificare mi se pare a fi partea cea mai amuzanta a lucrurilor.