Reconversiunea

„De ce scorul inregistrat de comunisti este in continuare mare? De ce, in ciuda lipsurilor si a problemelor imense cu care se confrunta Moldova, in ciuda abuzurilor, a ilegalitatilor si a coruptiei fara precedent, PCRM conduce competitia electorala?".

Reproduceam intrebarile acestea in cronica din 30 martie a.c. Le formula, reamintesc, Constantin Cheianu, intr-un numar anterior, din 27 martie, al „Timpul"-ului. Raspunsul, spuneam atunci (preluind termenul directorului ICR!), trebuie cautat in consistenta de fecala a opozitiei. Care opozitie n-ar fi inteles – sau nu ar fi fost capabila – sa demonteze punctual argumentele guvernarii. Care… Dar sa nu insistam: electorala cu ale ei, prezentul cu… renumararea voturilor, stimati observatori.

Acum, sincer vorbind, dupa cele intimplate (n-o sa uit prea curind cum iesea tinarul acela – student, dupa unii, securist, in opinia altora – cu lada de coniac din cladirea Parlamentului; sau cum se devastau in iures interioarele; ori cum carau baietandrii afara, prin geamurile sparte de la parter, televizoare si imprimante: scene care ne proiecteaza direct in fondul cel mult refulat al natiunii, cu ale sale indicibile damfuri, sincronisti dumneavoastra!), acum ma tem ca altul e raspunsul de dat. Intrebarea (na, nu credeam sa ajung a o formula: sic transit deceptia scriptorului!) e daca termenul cu pricina – opozitie – nu este cumva din cale afara de generos cu fenomenul pe care il evoca, daca se potriveste, altfel zis.

Am citit zilele acestea cam tot ce s-a scris in materie de revolutie (cu termenul dimbovitean) sau putsch (vorba Tatucului) la Chisinau: maniheizare pina la Cer si mefienta din care s-ar putea alimenta, la o adica, inca o era, doua de azi incolo. „Moldova Suverana" (10 aprilie 2009), prin gura ticalosului Contiu (plocoane Bucurestiului de cadoriseala!), baga paralela cu legionarii: „Asemenea legionarilor, acestia au vrut si doresc varsare de singe, iar amenintarile cu moarea la adresa oponentilor lor politici sint specifice acestei ideologii, indiferent de masca liberala pe care si-au pus-o". Aluzie, bineinteles, la Chirtoaca si Filat. Dar iata si un bolovan rasturnat direct in curtea Cotroceniului: „… sint numerosi tineri si fosti tineri moldoveni care au participat, incepind cu 1991, la taberele de instruire legionara din Romania".

Tabara cealalta vorbeste, inechivoc (dar previzibil), despre cel de-al „treilea Reich al lui Voronin" – „cel mai urit dintre politicienii moldoveni" (Constantin Tanase) – si ii paseaza raspunderea: „Vinovat de aceste actiuni este V. Voronin…" (Nicolae Dabija). Unii vorbesc de „o rascoala contra absurdului care de opt ani incoace domina tiranic tot ce se intimpla" (Petru Bogatu); altii epateaza din boxa: „Am vrut si eu, nu o data in ultimii opt ani, sa arunc o piatra in Presedintie. Dorinta aceasta am avut-o de fiecare data cind treceam pe linga acest edificiu" (Costantin Cheianu).

Incredibil e recursul la europenitate apropo de justificarea barbariei: „Tinerii moldoveni s-au comportat exact ca cei din Grecia, ca cei din Franta si de prin alte parti. Cind sint disperati si furiosi, ei sparg vitrine, rastoarna masini, distrug si incendiaza totul" (Nicolae Negru). Si daca pe Montmartre s-ar fi spart capete? Ne-am fi repezit si la acest principiu calauzitor?

Cit despre grila freudist-poetica asupra vandalilor, ramin in bratele reveriei: „Chiar daca actele de vandalism nu ar fi fost provocate si dirijate, psihologic, putem explica aceasta explozie de violenta si cruzime. Actiunile lor erau comparabile cu reactia unei fiare scapata din captivitate, senzatia libertatii, constiinta ca sint liberi i-a orbit, a trezit in ei instinctele primare" (Constantin Tanase)…

Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar oare cum arata toate aceste „considerente" de la inaltimea geopoliticului? Si e singurul punct din care ni se poate revela un inteles: „Ceea ce se petrece astazi in RM, dincolo de orice emotii, este ocuparea ostentativa si explicita de catre Rusia a unui avanpost important intr-o confruntare geopolitica neostoita". Dan Dungaciu dixit. Asta o spune, in fond, si Victor Roncea, sugerind, ce-i drept, ca slavita-ne opozitie ar avea chip de cal troian, cu muscali in pintec. Aici nu stiu sa zic. Dar tin minte limpede cum a palit treimea dupa ce dezmatul a luat amploare si cum s-au potolit ca prin farmec turatiile filipicei. Am trecut insumi, in anii ’90, prin asemenea daravere si stiu ca hematoamele, coastele rupte si, de regula, singele varsat, mai devreme sau mai tirziu, se reconversioneaza (soi de metempsihoza financiar-somatica!) in conturi straine…

Publicitate și alte recomandări video