Stau de o saptamana si contemplu, cu o anumita stupefactie, rezultatele alegerilor parlamentare din Romania. Nu sunt implicat, emotional, in nici un fel, in aceste rezultate. Ca majoritatea cetatenilor tarii noastre suprarealiste, am dezvoltat reactii stranii fata de clasa politica, in ansamblul ei, ce merg de la dezgust pana la indiferenta. Faptul sugereaza ca nu sprijin vreo formatiune ideologic-administrativa. Adica, pentru a fi precis in contextul de fata, nu simpatizez nici PDL-ul, nici USL-ul (ca de obicei, ma vor injura si unii, si ceilalti, dar nu pot ascunde adevarul!). Se stie, am avut, in ultimii ani, un plus de antipatie fata de modul de guvernare a presedintelui Basescu (pe care l-am votat – mea culpa – in 2004!). Mi-am spus punctul de vedere deschis, am argumentat, nu mai revin. Ca sa fiu sincer, despre (inca) seful statului roman nici nu mai am chef sa scriu ceva. Personalitatea domniei-sale a reusit sa ma determine sa-mi pierd orice urma de umor, iar, in scriitura, daca umor nu e, nimic nu e. Intrucat vreau sa raman insa un cetatean responsabil, desi lucrurile stau asa cum le-am prezentat mai sus, am votat mereu (uneori, tinandu-ma de nas, recunosc!) cu speranta legitima ca doar asa, la un moment, starea de democratie, se va impune de la sine. Functia creeaza, pana la urma, nu-i asa, organul.

Cum va ziceam, privesc totusi, de vreo zece zile, noua configuratie parlamentara romaneasca si incerc senzatia unui anumit tip de stupoare. Toate colegiile din Romania au fost castigate, categoric, de Uniunea Social-Liberala. Singura exceptie electorala vine dinspre romanii din diaspora, care au trimis in Parlament – pe primul loc – un reprezentant ARD. Nu cunosc statisticile electorale autohtone, dar presupun ca situatia actuala constituie un record istoric. Cand s-a mai intamplat, la noi, ca, pe intreg teritoriul national (bineinteles, excluzand zona traditionala de dominatie a UDMR!), absolut toate colegiile sa fie castigate de aceeasi alianta politica? Probabil ca niciodata. Tabloul in cauza ne impinge spre un interval administrativ inedit: vom avea patru ani de autocratie social-liberala (cu orientare, prezumtiv, de stanga). Oricat ar fi cineva de suparat pe dreapta politica (si majoritatea locuitorilor patriei carpatine suntem astfel, justificat, sa admitem!), ca individ cu aspiratii pentru o societate deschisa, nu poti fi fericit intr-un atare context. Un context in care, sa observam, insusi Cetateanul Turmentat al lui Caragiale nu a mai avut eterna sa dilema. Pentru prima data in istorie, el a stiut cu cine voteaza!

Am convingerea ferma ca si un cercopitec inscris in alegeri sub sigla USL ar fi castigat detasat impotriva unora precum Vasile Blaga, Cezar Preda sau Cristian Boureanu. Acum cativa ani, un texan simpatic a vrut sa-si inregistreze motanul drept candidat in lupta pentru Congresul SUA. A primit numeroase adeziuni din intreaga America, desi toti stiau ca respectivul gest nu era decat o gluma. Ei bine, daca motanelul in chestiune ar fi intrat in batalia electorala romaneasca din 2012, pe listele USL, gluma ar fi devenit realitate – ar fi ajuns senator ori deputat, poate, chiar cu 100 % din voturi. Nici macar nu ar fi avut nevoie de un fotoliu parlamentar intreg, ajutand astfel si la rezolvarea crizei de spatiu rezultata din jocul redistribuirilor. Ce sa mai lungim vorba, si cana din care-mi beau ceaiul dimineata, si papucii de casa ai bunicii, si lamaiul din sufragerie, si tastatura la care bat textul de fata ar fi infrant – ca exponenti USL – orice candidat PDL. Se stia clar ca oamenii lui Traian Basescu vor pierde la scor, dar parca nimeni nu se gandea ca realitatea din teren va fi atat de dramatica (ori spectaculoasa, depinde de unghi!). Democratic judecand lucrurile, modul acesta de a exersa dreptul electoral poate deveni distructiv. Repet, oricat de furios ai fi pe un partid, disponibilitatea de a vota orice, chiar si o piatra, in locul unui politician, fragilizeaza din start ideea societatii deschise. Si, totusi, se pune automat intrebarea: sunt oamenii vinovati pentru un asemenea paradox?

In nici un caz! E absolut obligatoriu sa ne asumam, fara ezitari, aceasta realitate. Singurii culpabili pentru subminarea democratiei raman politicienii bastinasi, in totalitatea lor, insa cu un accent agravant asupra celor care au guvernat in ultimii ani. Unii vor striga: "A fost criza!" Altii vor spune: "A fost instabilitate politica, determinata si de jocul duplicitar al opozitiei!" Altii, si mai inversunati, vor racni: "Lumea noastra nu este educata si pricepe greu proiectele politice de anvergura, ce debuteaza, volens-nolens, cu mari sacrificii!" Etc., etc. Pesemne ca, pe segmente mici, astfel de observatii ar putea fi valabile. Cu toate acestea, ele nu explica derularea grotesca a alegerilor din finalul lui 2012. La baza reactiei radicale a majoritatii electorale (care, apropo, in doua decenii si ceva de liberalism, a mai invatat putin regulile democratiei, nefiind chiar atat de "needucata" cum o cred unii!) a stat revolta mocnita, resimtita de populatie, in anii din urma, fata de "stilistica" politica pernicioasa a nucleului conducator, in speta, a grupului pedelist. A fost perioada celor mai mari sfidari nationale, din partea clasei dominante, reperabile la nivelul ultimelor doua decenii. Nu-mi propun sa le inventariez aici. M-am referit la ele cu alte prilejuri, au fost semnalate de presa la timpul lor, le-a vazut, cu ochiul liber, toata tara.

Nu stiu daca intreaga colectivitate politica a involuat asa de mult, prin noile sale promotii, sau ne referim numai la o specificitate pedelista. Vom afla curand, pe parcursul guvernarii monolitice a USL. Cert e, deocamdata, ca aroganta insilor din jurul lui Traian Basescu a fost singulara. Acest aspect politic, in primul rand, a primit sanctiune de la publicul consternat (prin recentul vot incrancenat si, evident, periculos pentru echilibrul unui stat democratic!). Marii trambitasi ai valorilor democratice (dreapta stransa in defunctul ARD) au lovit, fundamental, desi indirect, in inima democratiei cu stilul lor de leadership infatuat, obtuz si adesea trivial. Epoca Basescu va avea, de aceea, repercusiuni grave pe termen lung. Cetatenii Romaniei sunt acum, legitim, plini de frustrare si de ura, gata sa faca alergie pana si la auzul termenului "democrat" (uzurpat, iata, semantic, precum cuvantul "patriotism", odinioara, in ceausism). Ce sa mai spunem asadar despre continutul lui? Din aceasta stare va trebui sa-i scoata pe romani noua guvernare. Personal, m-as bucura ca ea sa ma scoata, cat mai rapid, macar din starea de stupoare!