Tot despre „Vitralii”…

Securitatea a fost, este si va fi cu noi! Acesta e mesajul linistitor pe care ni-l transmite, cind voalat, cind direct, Revista Veteranilor din Serviciile Romane de Informatii, Vitralii numita, si cu subtitlul contrastant Lumini si umbre. Subtitlul asta vrea a ne spune ca nu vor fi, in paginile publicatiei, doar fapte marete, ci si niscaiva neimpliniri si chiar esecuri. Intrucit nu mi-a cazut in mina decit un numar (septembrie a.c.), iar revista a ajuns la al optulea, nu-mi dau seama daca acest joc de lumini si umbre este pastrat peste tot. As zice mai degraba ca nu. Si e si normal ca, intr-o pledoarie pro domo, luminile sa prevaleze, realizarile sa estompeze esecurile. Depinde doar de viziunea fiecaruia asupra a ceea ce considera a fi bun sau rau, laudabil sau abominabil. Tot tiganu’ isi apara ciocanu’ – si aceasta zicere se refera, stricto sensu, la ciocanul de batut cuie, nu la alte daravele, cum i-ar putea trece cuiva prin cap.

Un veteran al securitatii, urmind statistici (semi)oficiale, vrea sa ne demonstreze ca dracu’ nu-i asa de negru, din moment ce, de-un exemplu, supravegherea informativa a scazut dramatic, prin ani, ajungind de la 426.464 de persoane, in 1968, la abia 10.530 in 1973, dintre care doar 5102 persoane beneficiau de urmarire informativa. Un veteran pur-singe, al Securitatii, ar putea sa exclame: „Ce bine era pe vremea lui Stalin!" Sa ai la indemina 500.000 de mii de persoane (alte statistici vorbesc de doua milioane), sa ai inchisori, lagare, canal, DO (domiciliu obligatoriu), sa dispui de toti la un loc si de fiecare in parte! Decadere dramatica, prin anii’80! Dintre „Fosti condamnati pentru infractiuni contra securitatii statului", mai erau „lucrate" doar 3817 persoane in mape de supraveghere informativa si 384 in dosare de urmarire informativa. O bagatela! La capitolul – consistent cindva! – „Foste partide burghezo-mosieresti", numai 141 de persoane mai aveau dosare de urmarire informativa, 3087 fiind monitorizate informativ. Cit priveste domeniile – atit de sensibile! – Arta-Cultura, Presa, Radioteleviziune, Poligrafie, Sanatate, Justitie, „sursa" din „Vitralii" ne asigura ca, in anii 1981-1989, doar 2000 de persoane erau „lucrate" informativ. Ca si-n alte domenii, existau si-n acesta – al urmaririi – judete fruntase si altele codase. Va imaginati ca, in anul de gratie 1986, „nu existau in lucru dosare de urmarire informativa la 26 de securitati judetene pe linie de Presa si Poligrafie, la 11 pe Justitie, la 4 pe Arta-Cultura si la 1 pe Sanatate?" In judete precum Alba, Tulcea, Vaslui, Bistrita-Nasaud erau doar 3 dosare de urmarire, iar in Bacau, Neamt si Mehedinti – cite 4. Boierie curata! E de presupus ca „baietii" (cu ochi albastri) lucrasera temeinic in anii precedenti, aplatizind orice denivelare a drumului spre inalta societate ("spre comunism, in zbor"), dupa cum nu-i de neglijat nici faptul ca, in aceste judete, a cam lipsit infrastructura culturala (institutii de invatamint superior, institutii de spectacole, mass-media, reviste literare), ferment al constiintei de sine, al nesupunerii oarbe la „comandamentele" vremii.

Veteranii „Vitraliilor" vor, daca nu sa pulverizeze, cel putin sa estompeze citeva „mituri", stereotipuri si clisee care  insotesc scurta, dar vioaia istorie a serviciilor autohtone de supraveghere si control. Razbate, din aceste pagini, o sfinta minie in contra celor care vad / au vazut Securitatea ca pe un balaur cu mii de capete, strivind sau doar anihilind alte sute de mii de capete, in timp ce – ni se sugereaza – aveam de-a face cu o institutie superior patriotica, pusa in slujba… cui? A celor aflati la putere, evident. Dar asta abia daca se recunoaste printre rinduri, incit ai impresia ca Securitatea era – cum zice cineva – „o Venus iesita din spuma marii", nu o caracatita intinsa peste tot spatiul mioritic, si nu numai. Consternant este faptul ca nimeni nu-si presara macar citeva fire de cenusa-n cap, dimpotriva, mai fiecare autor isi asuma responsabilitatea unor fapte marete si pledeaza intru a nu li se deconta cele oripilante. Un fost sef al SRI (presedinte in exercitiu al „Veteranilor", acum) vorbeste chiar de „apararea demnitatii si onoarei noastre"…

Desigur, nimeni nu contesta rostul si rolul Serviciilor Secrete in chestiuni privind securitatea nationala, terorismul international, spionajul economic, crimele si furturile „secolului". Si nici chiar implicarea politica, atunci cind e vorba de schimbarea unui regim concentrationar, de inlaturarea unui dictator odios. Daca n-a prea fost implicata in schimbarea regimului „burghezo-mosieresc" cu cel comunist si in inlaturarea Regelui Mihai, in schimb, mai apoi (cum se recunoaste), multi dintre aparatorii Sigurantei Statului au trecut cu arme si bagaje in serviciul Securitatii si al noii (ne)orinduiri, pe care au slujit-o cu abnegatie si vocatie, vreme de aproape o jumatate de veac.

Traiam cu impresia ca Securitatea Romana, atit de performanta in toate si atit de odioasa ca politie politica, si-a spalat rusinea, actionind decisiv in „schimbarea la fata a Romaniei", din decembrie’89. Mi se parea, de la distanta si fara a avea alte surse de informatii, ca nimic nu s-ar fi putut misca fara acordul si aportul Securitatii. Pai cum ar fi putut intra multimea in CC (si in mai toate sediile judetene), ziua-n amiaza mare, fara acordul Securitatii? Si cum se puteau insinua turistii / „teroristii", din est sau din vest, fara ca Securitatea sa stie?! Veteranii Securitatii isi taie singuri craca, absolvindu-se de orice implicare in caderea regimului dictatorial. De altfel, fidelitatea fata de regim transpare din comentariile insidioase pe care le fac, apropo de „Scrisoarea celor sase", taxata de cineva ca „o expresie directa a simbiozei malefice intre spionaj si tradare". Tradare a ce, a cui? A patriei comuniste, a idealurilor ceausiste? Oare, alaturi de alte gesturi si actiuni in raspar, nu a contribuit si acea Scrisoare, semnata, ce-i drept, de personaje compromise istoric, la trezirea din marasm,  la activarea unei alarme incremenite-n proiect? Se mai deplinge faptul ca soarta Romaniei s-a hotarit „in exterior" (in Malta), nu „in interior", ca si cum aici ar fi fost posibila vreo schimbare fara un  svung din afara. Ce-i drept, se recunoaste nemultumirea crescinda a populatiei, „cauzata in buna masura de marasmul indus prin aventura platii in tromba a datoriei externe". Dar – sintem incredintati si nu ne indoim – „Securitatea nationala si-a facut datoria si a sesizat oportun, constant si cuprinzator forul politic suprem despre evolutiile concrete, despre stari de pericole potentiale".  

Cind au, totusi, dreptate veteranii? Cind depling soarta industriei, a agriculturii, aflate, de 20 de ani, in cadere libera, de la un standard promitator; cind devoaleaza (sau doar sugereaza) pirghiile care au facut posibil accesul unor „emanati" la putere; cind se mira ca, in noaptea „revolutiei", se tragea in / din toate directiile, doar asupra balconului cu „emanati" nu; cind precizeaza – prin vocea procurorului Dan Voinea – ca „Ion Iliescu si echipa lui au creat atita isterie, incit oamenii se omorau intre ei"; cind isi pling mortii si ranitii (de la Otopeni, din alte locuri), atrasi in ambuscade nimicitoare; cind vorbesc despre „imensul trucaj prin care tara noastra a fost lasata prada razboiului mascat, incheiat cu insingerarea istoriei nationale"; cind mai lasa sa transpire si cite un „secret al lui Polichinelle", cum ar fi colaborarea, de voie-de nevoie, a unor „fosti", precum si a unor fete bisericesti…

Altminteri, lume buna in consiliul editorial al „Vitraliilor", de la col. (r) Filip Teodorescu, la acad. Dinu C. Giurescu si de la ieseanul nostru, prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, la dr. ist. Alex. Mihai Stoenescu. Si o revista, ca sa zic asa, plina de invataminte. „Tot inainte!" Dar fara adaosul: „…era mai bine!"