Violenta perversa

Reformele, restructurarile, transformarile trezesc sperante, nasc asteptari. Mutatiile sociale sint insa insotite si de trairi emotionale puternice, individuale si colective. Frica de schimbare poate declansa uneori reactii dezordonate, busculade interindividuale, conflicte sociale. O noua structurare si reorganizare a corpului social naste, mai intii, contradictii, angoase, depresii colective, pina sa se instaureze o noua ordine stabila. Presiunile sociale genereaza uneori cutremure, determina regrupari contra naturii, anormale in timp de stabilitate; fac sa iasa la suprafata noi tipuri de „gestionari" ai crizelor.  Cele mai expuse unor asemenea seisme nu sint colectivitatile de initiativa, mai adaptabile, ci institutiile publice, prea normative ca sa se poata schimba din mers. Organizate dupa principii rationale si morale, distribuind autoritatea si puterea dupa reguli stabile, acestea intra uneori intr-un proces de dezorganizare cind se confrunta cu lovituri neasteptate (recesiuni economice, crize sociale, atacuri perverse ale unor grupuri de presiune, exclusiuni sociale, puseuri de orgoliu ale unor administratori ai puterii).

Initiatorii schimbarilor jutifica demersul lor prin apelul la nevoia unei ordini juste, la necesitatea sociala a unei noi alocari a resurselor. Care sa avantajeze pe cei exclusi sau marginali. Numai o miscare in numele unei noi ideologii poate elimina vechea ordine nedreapta. De aceea discursul lor se organizeaza in jurul ideii: dezordinea initiala este justificata si necesara, pentru ca este de dorit sa fie sparte vechile tipare si stereotipuri. Mai mult: uneori sint necesare chiar gesturi violente, pentru a se ajunge la noua ordine dreapta.

In asemenea momente cheie apar oamenii providentiali, gestionarii crizelor, profetii noii gindiri sociale si ai noilor practici. Psihosociologii au identificat si caracterizat pe acesti actori sociali care provoaca adesea crizele si-si asuma apoi rezolvarea conflictelor ce le insotesc. Observatiile cercetatorilor converg: sub mantia autoritatii profesionale, stiintifice, morale se ascunde adesea perversul psihosocial. Instalat in posturi cheie, din care poate controla sau macar influenta, perversul psihosocial poate compromite scopurile colective, destabiliza institutia, arunca in aer viata sociala a echipei, solidaritatile institutionale. Ei se afirma ca personaje centrale in situatii incerte, adora ambiguitatea, inoata cu spor in ape tulburi. De aceea acest tip de individ este studiat, analizat, categorizat. Fascineaza, i s-au  dedicat cercetari, preocupa analistii institutiilor si formatorii. Se organizeaza stagii in care se simuleaza situatii de atac pervers asupra organizatiilor si se invata tehnici de combatere a acestor  manevre.

Individul pervers nu ignora normele institutionale, nici legile convietuirii civilizate (prescriptiile politetii, de exemplu). Dar le foloseste cu succes in scopurile sale. Uneori pluseaza. El poseda un bun aparat intelectual si afectiv pentru a depista slabiciunile sistemului normativ si utilizeaza libertatile democratice pentru a  obtine profit. El transgreseaza legile statornicite, invitind la fondarea unei noi organizari, a unei alte societati. O organizare in care respectul pentru norme si persoane este inlocuit cu afirmarea „noului", a unor noi centre de interes si a unor noi repere si/sau ritualuri. De fapt, el sfideaza normativitatea morala, refuza filiatia si traditia, tratindu-le drept slabiciuni si substituindu-le  o noua ordine, ordinea sa. Ambitios, animat de dorinta de a urca, el se inchina vointei.

Violenta perversa nu este o inovatie, o descoperire recenta, o elaborare strategica a unui grup sau individ, ci expresia unui determinism sociocultural, o mostenire ideologica, o practica sociala invatata intr-un anumit context social. Cind iti faci ucenicia sociala intr-o atmosfera de destabilitate, neincredere si ura, aplici apoi cele deprinse in imprejurari favorabile. Indivizii care au invatat practici de destructurare a sistemului, tehnica disimularii, strategii de gherila prin care pot fi anihilati adversarii, sint tentati mai mult decit cei crescuti in cultul valorilor sa-si utilizeze aceste achizitii. Neavind posibilitatea, in copilarie si tinerete, sa beneficieze de medii sociale morale, ei au invatat mai intii sa-i urasca pe cei ce sint altfel; au invatat ca mai intii trebuie sa destabilizezi si apoi vei fi chemat sa oferi ajutor, consiliere, speranta.

Relatia bazata pe violenta perversa este totdeauna o relatie psihotica. Exprimarea violenta, chiar daca poarta haina civilitatii, propune radicalizarea interactiunii, pentru ca pune in chestiune teritorialitatea, simbolismul comun, chiar integritatea celuilalt. Iar cel ce este implicat (antrenat!) intr-o relatie violenta este oricum afectat: dezorientat, el este silit sa-si analizeze lista de valori, sa se indoiasca, sa-si puna in chestiune identitatea, sa inventeze strategii pentru a se proteja. Destabilizat afectiv, el va face sigur greseli. Acesta e si scopul initiativei de structurare a reformistilor-destabilizatori.

Violentul pervers nu este un violent oarecare, tipic, explicit, descifrabil. Nu are a face cu indivizii-caricaturi care tipa si gesticuleaza abundent, el utilizeaza alte instrumente pentru a-si atinge telul. Tactica lui este mai subtila: el neaga realitatea, o rescrie si o reinventeaza. Psihanalistii ar spune ca el castreaza simbolic umanitatea celor din jur, existenta lor, filiatia, ordinea generatiilor. El prefera delimitarile, relativismul sceptic (si/sau cinic), urmat de organizarile in jurul unor noi fetisuri, a unor noi idoli. Are argumente pentru orice noua procedura, numai sa inlature barierele valorice, memoria care stabileste reguli. El e „omul viitorului". Flexibil, agil, adaptabil, mereu pe firul evenimentelor, el profita din orice. El re-inventeaza realitatea, facind-o profitabila siesi. Mare aranjor, elaboreaza noi paradigme, calculeaza, pune totul in ecuatie, ca un tehnocrat ce se afla. Lumea e pentru el o abstractiune care poate fi rationalizata si modelata dupa nevoi. Principiile il agaseaza peste poate. Un singur instinct ii lipseste: acela al conservarii. Merge pe linia combinatiilor pina pe buza prapastiei.

Un ultim cuvant: violentii perversi au o caracteristica comuna. Aceasta este nevoia, dorinta, placerea de a umili. Din aceasta propensiune isi extrag ei energia, aceasta le coloreaza aptitudinile naturale. E o crispatie atit de puternica incit nu poate fi ascunsa.  Dar despre arta umilirii celorlalti, intr-o alta tableta.