Vocea contrapunctului

Vestea saptaminii, chibiti de toate calibrele: euforia a inceput sa faca primele fisuri. Ma refer, desigur, la euforia post-constituire, cind parcimoniosul comunicat a strabatut ca o tempesta printre neuronii inflamati si sufletele exaltate. Unii, mai slabi de inger (trasatura absolut induiosatoare in context), au vazut aievea, amanunt cu amanunt, „viitorul decent" si, fireste, democratic, promis in trecutele campanii de corul liberalilor. Cu (iertati-ma ca starui, dar limba dulce creeaza instantaneu dependenta, stiti bine insiva) salarii robuste si platite la timp, cu intreprinderi care functioneaza cu program deplin si macar se fac ca respecta normele de salubritate, cu scoli in care dascalul nu mai face negustorie si – aspect de principiu – cu totii fii ratacitori readusi la vatra de prin improbabilele portugalii si moscove, angajati si chivernisiti cum sede mai bine unui stat paternalist si iubitor de contribuabili.

Viziunea aceasta intens onirica a umplut cavitatile mai multor zile de dupa aparitia Aliantei pentru Integrarea Europeana. Ca orice om care, rapus de sete, mai ancoreaza la vreo terasa, spre a-si alina suferinta cu ceea ce preconizeaza mercurialele, m-am bagat la musteriii din preajma cu subiectul in chestie. Pentru ca asta-i blestemul scriptorului: cit traieste, sa faca sondaje (de opinie) si excavatii (de mentalitate). Apoi iacata ce-mi fu dat sa constat in proximitatea temporala a aparitiei cu pricina: nici un suflet sceptic, macar de leac, cit sa se poata intrupa notiunea. Tot fericiti si triumfatori, spirite redutabile, pe care mareea crizei nu le mai poate afecta, blindate intr-o beatitudine inexpugnabia…

Intrigat, m-am mutat la terasa urmatoare, tot atit de insidios si prospectiv. Ei bine, diferenta, vorba lui Tudor Arghezi, nici n-a irizat! Si pe masura ce numarul localurilor sporea, mai distinct si mai acaparator sentimentul orwellian se facea…

Adica mentalul colectiv nu s-a prea modificat, ca sa nu spun ca a ramas bine mersi imuabil, ca stincile carora nu le pasa de ploi si… anticipate: tot schimbarea domniei face bucuria nebunilor, acum ca si in illo tempore, si orice nou scrutin ne incarca aiurea de sperante, in loc sa mai tempereze din efectul intoxicarii cu apa chioara a sloganelor.

Printre urale insa, cum spuneam, a aparut, nu se stie cum, si un contrapunct, inca firav, bineinteles, calcind cu prudenta, pozind – diplomatic – in rezoner, dar fiind totusi, in esenta (nu cred ca ma insel!), un germene sceptic si, ergo, o promisiune de spirit critic (deficitul nostru istoric, ca sa repet un truism). Lasati-ma sa zic „Hop!" inainte de a sari: nu de la mult aclamata Coalitie ne va veni mintuirea (chit ca PLDM-ul, de exemplu, e burdusit de minti mobilate cu pricepere intru design-ul valoric si parca oneste, daca privim atent CV-ul), ci de la niste spirite situate pe contrasens (am citat denumirea unei rubrici sustinute cindva, la „Jurnal de Chisinau", de Constantin Cheianu, mai ales ca tot spre o remarca a sa flotez acum – atentie mai departe!). Daca, imi vine in clipa asta ideea, Coalitia si-ar trage si un receptacol de asemenea sugestii, adica daca ar avea ureche si pentru critici, nu doar pentru osanale, encomioane si acatiste, probabilitatea gafarii (uriasa in conditii de guri eterogene si pofte centrifuge) ar diminua considerabil.

Nu credeam sa mai apuc palma proiectata in contra exultantei gaunoase, dar asta e, minunea se poate spune ca s-a produs: „Sa nu exageram insa cu entuziasmul. Prea multe avem de facut".  Sa nu va para un fleac, va rog frumos, si nici nu mi-o luati in nume de ingenuitate, caci nu supralicitez aceasta chemare cuminte la ratiune, pleonastic fie spus. La modul nostru gutural de a reactiona, s-ar zice ca acesta este adevaratul eveniment: deloc spectaculos, dar imperios necesar. Asta, intre altele, si pentru ca – aferim, coane Cheianule! – „nu am prea vazut efortul sustinut, insistenta, rabdarea". Altfel zis, pentru ca „avem nevoie de respiratie pentru maraton, nu pentru sprint". In concluzie grabnica: la toamna, dupa ce guvernul, sa speram, isi intra in atributii, vom cuantifica una din doua: ori asiduitate (si deci sanse de a iesi din mocirla), ori recrudescenta mioritismului degraba lasator, „cautionat" de conjuratia Occidentului cu Rasaritul, de roza vinturilor, de furtunile magnetice, de „E"-urile nocive, numai de sechelele genealogiei – nu si nu…