Ajutor de la stat pentru o femeie bolnava de leucemie

marți, 09 august 2011, 21:09
1 MIN
 Ajutor de la stat pentru o femeie bolnava de leucemie

Mihaela B. de 42 de ani, din Dorohoi, va beneficia de finantarea unui transplant de maduva la o clinica de specialitate din Israel, cu fonduri alocate de Ministerul Sanatatii. Aceasta a fost diagnosticata cu leucemie in urma cu doi ani si a depus, spre sfarsitul lunii iunie, dosarul la Directia de Sanatate Publica (DSP) Botosani cu solicitarea sumei necesare pentru un transplant.

Primele etape deja au fost parcurse, astfel ca de la Bucuresti a fost aprobata suma de 106.500 euro necesara interventiei. Deocamdata s-au acordat 9.000 de euro, pentru identificarea donatorului. Imediat ce acesta va fi gasit, Ministerul Sanatatii va acorda si restul sumei. "Pacienta a avut noroc de faptul ca in cont mai aveam o suma de bani refuzata de o alta pacienta, care a plecat pe cont propriu si astfel a fost mai usor sa se aprobe dosarul", a declarat Dumitrita Mihailovici, directorul DSP Botosani.

Dorohoianca va fi supusa transplantului de maduva in Hadassah Medical Center, unul din cele mai importante spitale din Israel.

Clinica a fost aleasa de Ministerul Sanatatii, pe baza ofertelor de pret primite de la cele sapte clinici la care s-au trimis solicitari in acest sens.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii