Alianta pregateste reinstalarea fostei sefe de la Drumuri

miercuri, 04 februarie 2009, 21:35
2 MIN
 Alianta pregateste reinstalarea fostei sefe de la Drumuri

Dar nu pentru ca va castiga neaparat procesul intentat Consiliului Judetean (CJ) dupa ce a destituit-o. Ci pentru ca Gabriel Gontaru, interimarul de la DJDP, nu este sustinut politic de PD-L, acesta declarand ieri ca nu este inregimentat in niciun partid politic.

De altfel vicepresedintele democrat-liberal al CJ, Cristian Achitei, nu exclude varianta revenirii Geanina Pintilii la conducerea institutiei. "Am incheiat o alianta cu PSD si trebuie sa decidem impreuna cu colegii de la celalalt partid", a precizat Cristian Achitei.

Constantin Contac, liderul PSD Botosani, a sustinut-o in dese randuri pe Geanina Pintilii, in noiembrie 2008 caracterizand drept ilegala demiterea acesteia. Sprijinul exprimat de Constantin Contac a venit in conditiile in care printre motivele destituirii se afla si incheierea a doua contracte considerate preferentiale si ilegale intre DJDP si Construct Com, societate care face afaceri cu firmele familiei liderului PSD. De altfel, toti consilierii judeteni PSD au votat impotriva demiterii directorului DJDP.

Constantin Contac a declarat ieri ca nu vrea sa comenteze posibila revenire in functie a Geaninei Pintilii, insa nu a ascuns faptul ca ar agrea aceasta solutie. "Eu o agreez, dar nu vreau sa comentez. Normal, acolo cand nu ai ce trebuie, nu poti sa faci o asemenea inlocuire. Cand nu-i nimica e buna si Anica. Daca ar fi sa vorbim popular, ar trebui pusa inapoi, dar nu vreau sa comentez", a declarat liderul PSD.

Geanina Pintilii a contestat la Tribunal decizia de demitere din fruntea DJDP, solicitand repunerea in functie si daune de 40.000 de lei. Principalele motive pentru care consilierii judeteni au decis inlocuirea sa au fost neincasarea taxei speciale de drum de la transportatorii de mare tonaj si gestionarea deficitara a drumurilor judetene.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii