Drogat salvat de la sinucidere

luni, 28 februarie 2011, 22:22
2 MIN
 Drogat salvat de la sinucidere

Cel mai recent a fost semnalat duminica, atunci cand un tanar de 23 de ani a fost adus cu ambulanta la "Mavromati", dupa ce a incercat sa-si taie venele cu un lant de la o drujba. Acesta era intr-o stare ciudata provocata de consumul de plante, dar si de bauturile alcoolice. 

Cazul a intrat in atentia cadrelor medicale duminica seara, cand mama tanarului din Leorda a apelat la 112 pentru a cere ajutor. Femeia le-a povestit cadrelor medicale ca baiatul ameninta ca se sinucide si facea scandal in gospodarie. Acesta gasise un lant de la o drujba si incerca sa se taie la antebrate. Pana la sosirea cadrelor medicale si a politistilor, tanarul a fost imobilizat. "Pacientul avea halucinatii, se certa cu o bunica moarta de mai mult timp si alterna starile de agresivitate cu cele de acalmie. I s-a acordat primul ajutor si ulterior a fost transportat la Urgente, parintii declarand ca a consumat si plante etnobotanice", a precizat Bogdan Ursu, medic in cadrul Serviciului Judetean de Ambulanta.

Tanarul a fost internat pentru a fi stabilizat si tinut sub observatie, dupa care cadrele medicale au decis sa il directioneze catre Spitalul de Psihiatrie pentru un consult de specialitate.

Si un pusti de 13 ani a fost adus vineri la spital, cu ambulanta, dupa ce a fumat o tigara cu plante interzise, pe Bulevardul Mihai Eminescu. Dupa ce si-a revenit complet din starea euforica, copilul le-a povestit cadrelor medicale ca a fost prima incercare de consum de etnobotanice si ca regreta ce a facut.

Comertul si consumul de etnobotanice sunt interzise in municipiu din 15 februarie.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii