Medicul acuzat de coruptie cere daune

miercuri, 13 iulie 2011, 20:28
2 MIN
 Medicul acuzat de coruptie cere daune

Medicul Liliana Teodoriu din cadrul Comisiei de evaluare a capacitatii de munca, arestat sub acuzatia de luare de mita, a deschis o actiune in instanta si cere daune morale de 50.000 de euro din partea conducerii Casei Judetene de Pensii (CJP).

Procesul a fost initiat inainte de descinderile organizate de procurori, mai exact in ultima decada din aprilie, cand Liliana Teodoriu a contestat decizia de sanctionare cu avertisment dispusa de comisia disciplinara. Printre cei chemati la bara se afla inclusiv directorul CJP Botosani, Stefan Dodita, care in viziunea medicului se face vinovat de toate masurile dispuse impotriva ei. Actiunea a fost inregistrata la Tribunalul Botosani, primul termen al procesului fiind stabilit pe 12 septembrie. "Institutia va fi reprezentata de juristul unitatii, insa va trebui sa ma prezint si eu in instanta, pentru ca pretentiile medicului s-au indreptat strict fata de persoana mea. Vom vedea daca acest capat de cerere va fi admis de magistrati", a spus Stefan Dodita.

Procesul nu este singura actiune deschisa in instanta de Liliana Teodoriu impotriva institutiei sau a directorilor CJP. Numai anul acesta medicul a deschis patru procese prin care a contestat decizia de pensionare si decizia de sanctionare, solicitand totodata anularea unor acte administrative. Anul trecut, Liliana Teodoriu a depus plangere penala impotriva fostului director CJP, Gheorghe Livadaru, insa procurorii au dispus neinceperea urmaririi penale.

Liliana Teodoriu a fost ridicata de anchetatori la finele lunii trecute, fiind acuzata ca cerea bani pacientilor pentru obtinerea pensiilor pentru incapacitate de munca, iar in timpul perchezitiilor la domiciliul sau au fost gasiti aproximativ 420.000 de lei ascunsi in debara, sosete sau chiar in lenjeria intima.

Cazul se afla in atentia procurorilor de la Parchetul de pe langa Tribunalul Botosani care continua investigatiile.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii