O mie de ani pe paturile spitalelor

marți, 21 iulie 2009, 21:49
2 MIN
 O mie de ani pe paturile spitalelor

Reprezentantii celor 12 spitale din judet au raportat ca numarul internarilor a crescut semnificativ fata de anii anteriori, iar urmarea a fost inca din primavara impunerea de catre reprezentantii Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) a unui protocol pentru internari. Si mai mult a crescut, insa, perioada medie de spitalizare a fiecaruia din cei aproape 50.000 de botosaneni care au avut nevoie in 2009 de tratament sub stricta supraveghere a medicului. Pe la Spitalul Judetean "Mavromati", unitate cu 760 de paturi, au trecut in decursul primelor sase luni ale anului nu mai putin de 18.913 pacienti, iar durata medie a internarii a fost de 6,3 zile, cu o zi mai mult fata de istoricul ultimilor ani. In total, insa, acestia au stat in spital 122.841 de zile, adica mai bine de o treime din totalul internarilor raportate in judet.

Reprezentantii celui mai mare spital botosanean pun acest fapt pe seama indiferentei manifestate de cetateni fata de propria sanatate, lucru demonstrat si de faptul ca multi ajung la medic abia atunci cand starea lor este foarte grava. "Media zilelor de spitalizare are o crestere fata de anul trecut, dar aceasta se incadreaza in trendul obisnuit al judetului. Pacientii vin intr-o stare mai grava decat in  alti ani. Acest fapt face si ca numarul de zile de spitalizare sa fie mult mai mare, iar tratamentul mult mai complex. Si efortul financiar pentru a sustine tratamentul unui pacient grav este mai mare", a precizat Doru Muntianu, managerul general al Spitalului Judetean "Mavromati". Oficialul mai spune ca in primele trei si in ultimele trei luni ale anului, numarul pacientilor internati este mult mai mare fata de cel inregistrat in lunile de vara.

Odata cu cresterea numarului de internari si a zilelor de spitalizare s-a marit si valoarea decontata de catre Casa Asigurarilor de Sanatate, aceasta fiind de aproximativ 24 de milioane de euro in prima parte a anului.

Spitalul Judetean, preferat de bolnavi

Numarul foarte mare de cazuri de la Spitalul Judetean arata si faptul ca unitatea sanitara preia foarte multe cazuri din teritoriu, fie din cauza lipsei de personal calificat in spitalele din judet, fie a neincrederii oamenilor in profesionalismul medicilor din alte localitati decat municipiul Botosani.

In topul unitatilor cu multi pacienti mai figureaza Spitalul Municipal Dorohoi, Maternitatea si Pediatria.

Media zilelor de internare de la Spitalul Judetean este relativ mica in comparatie cu alte unitati sanitare, unde aceasta ajunge la opt sau zece zile. Cea mai mare durata necesara pentru tratarea unui bolnav este intalnita la Spitalul de Psihiatrie, unde fiecare din cei 5.478 de pacienti din acest an a stat internat, in medie, 15 zile, motivul fiind cazurile acute de psihoze, care, pana la externare, au nevoie de tratament si supraveghere.

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii