Peste 900 de cadre MAI vor pazi sectiile de votare

marți, 17 noiembrie 2009, 18:47
2 MIN
 Peste 900 de cadre MAI vor pazi sectiile de votare

Politistii, jandarmii si pompierii vrinceni vor pazi sectiile de votare in zilele de simbata si duminica.

"In timpul actiunii de votare si ulterior acesteia, structurile Ministerului Administratiei si Internelor vor actiona conform atributiilor ce le revin prin lege, pentru desfasurarea alegerilor in conditii de deplina libertate, siguranta civica si ordine publica. Din cele 430 de sectii de votare de pe raza judetului, 234 sint date in competenta Politiei, 94 a Jandarmeriei si 64 a ISU. Pentru paza acestora au fost angrenati 468 de politisti, 188 de jandarmi si 125 de pompieri. De asemenea, pentru desfasurarea procesului de votare in conditii de siguranta,  alte 124 de efective ale IPJ, IJJ si ISU vor fi angrenate in activitati de mentinere si asigurare a ordinii si sigurantei publice. Cunoasterea in detaliu a situatiei operative si luarea masurilor care se impun pentru prevenirea, contracararea si neutralizarea oricaror actiuni sau intentii de tulburare a ordinii si linistii publice, pe timpul campaniei electorale si in ziua alegerilor, sint doar citeva dintre prioritatile efectivelor implicate in misiune", spune subinspectorul Catalina Olteanu, ofiterul de presa al Politiei.

Cadrele MAI nu vor beneficia de nici un ban in plus pentru activitatile desfasurate in aceste zile, chiar daca vor munci non-stop timp de peste 48 de ore. "Toti cei care vor lua parte la alegeri vor primi o zi libera in restul anului. Aceasta este procedura aplicata de fiecare data", a precizat Catalina Olteanu.

Aceasta in ciuda nemultumirilor, in conditiile in care la fiecare scrutin politistii sint nevoiti sa faca munca voluntara, peste orele suplimentare lucrate deja si neplatite.

In plus, cei implicati in paza alegerilor nu primesc nici macar o masa gratuita, asa cum se intimpla cu cei delegati sa coordoneze procesul electoral in sectii.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii