Nemtenii, cu 60.000 mai putini pina in anul 2025

luni, 06 iulie 2009, 18:21
2 MIN
 Nemtenii, cu 60.000 mai putini pina in anul 2025

Directia de Statistica a elaborat un scenariu destul de pesimist, referitor la evolutia demografica a judetului Neamt pentru urmatorii 15 ani. Astfel, avindu-se in vedere rata natalitatii, rata mortalitatii si numarul divorturilor din ultimii ani, precum si migratia externa in contextul realitatilor economice actuale, numarul locuitorilor judetului Neamt ar urma sa inregistreze o scadere continua in urmatorii ani.

"Orizontul unor realitati economice substantial diferite de cele actuale si care sa reprezinte un obstacol pozitiv pentru emigrare nu se intrezareste, cel putin pe termen mediu. Astfel, ipoteza unei cresteri a dimensiunii migratiei trebuie luata in considerare. Analizind actuala situatie demografica, caracterizata prin nivelurile si tendintele inregistrate in ultimii ani privind natalitatea, mortalitatea si migratia, a fost elaborat un scenariu in trei variante – cea medie, cea optimista si cea pesimista – prin care se apreciaza ca s-ar putea prefigura evolutia imediata si de perspectiva a fenomenelor demografice", se specifica intr-un comunicat realizat de Directia de Statistica.

Astfel, in varianta medie a scenariului privind evolutia demografica din Neamt, in anul 2010 judetul va avea 558.200 de locuitori, din care 283.100 de femei si 275.100 de barbati. Dintre locuitorii judetului, 86.500 vor fi copii cu virste de pina la 14 ani, 80.100 vor fi tineri cu virste cuprinse intre 15 si 24 de ani, iar peste 300.000 de nemteni vor avea virste cuprinse intre 24 si 64 de ani. In anul 2015, numarul nemtenilor va fi de 543.600, din care 275.900 de femei si 267.700 de barbati. Numarul copiilor cu virste cuprinse intre 0 si 14 ani va scadea la 80.700, iar cel al tinerilor cu virste cuprinse intre 15 si 24 de ani va scadea la 66.100. In anul 2020, in Neamt vor mai fi 525.200 de locuitori, din care 266.700 de femei si 258.500 de barbati. Numarul copiilor si al tinerilor din judet va deveni cu mult mai mic – 74.500 de copii cu virste de pina la 14 ani si 58.000 de tineri cu virste cuprinse intre 15 si 24 de ani. In anul 2025, judetul va mai fi populat de doar 503.700 de persoane, din care 255.900 de femei si 247.800 de barbati. In judet ar urma sa mai fie doar 67.500 de copii cu virste de pina la 14 ani si doar 53.800 de tineri cu virste cuprinse intre 15 si 24 de ani.

Conform celei mai optimiste variante de evolutie demografica a judetului, in anul 2025 judetul Neamt ar urma sa mai aiba 532.700 de locuitori (fata de 561.900 de locuitori in anul 2010), iar conform variantei celei mai pesimiste, in anul 2025 judetul ar urma sa mai aiba 500.500 de locuitori (fata de 557.800 de locuitori – in anul 2010).

 

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii