BRD explica de ce s-a facut „curatenie” la Agentia din Gura Humorului

joi, 23 aprilie 2009, 19:52
5 MIN
 BRD explica de ce s-a facut „curatenie” la Agentia din Gura Humorului

BRD Groupe Societe Generale SA – Grup Piatra Neamt solicita respingerea contestatiilor inaintate in instanta de Anca Graul si Cristina Pavel, functionarele de la ghiseul Agentiei BRD Gura Humorului unde s-a produs in a doua jumatate a anului trecut frauda de doua milioane de euro, care, fiind date afara, doresc sa fie reincadrate pe posturi.

In intampinarile depuse la dosarele celor doua femei, BRD reaminteste cum s-a depistat sirul de ilegalitati prin descoperirile autorizate de cont (DAC) care au avut drept consecinta prejudicierea unui numar de 228 de persoane fizice in numele carora si fara stiinta lor s-au facut aceste operatiuni.

Astfel, in data de 30 decembrie 2008, un client al bancii, Popistas Gheorghe a semnalat unei unitati din cadrul Grupului Iasi faptul ca, pe numele sau, a fost aprobata de Agentia Gura Humorului o descoperire autorizata de cont pe care acesta nu a solicitat-o si contractat-o niciodata. S-a stabilit ulterior ca in perioada mai – decembrie 2008, responsabilul Agentiei Gura Humorului, Danut Razniceanu, impreuna cu o parte din salariatii din subordinea sa, au procedat la acordarea in mod nelegal de DAC-uri unor persoane fizice, pentru ca ulterior fondurile astfel obtinute sa fie utilizate  pentru finantarea unor clienti CLICOM ai Agentiei Gura Humorului.

228 de clienti persoane fizice au obtinut descoperiri de cont fara sa stie, la BRD Humor

In mod concret, in intervalul amintit, responsabilul agentiei Gura Humorului a acordat/majorat DAC-uri prin procedura de scorare manuala in iBank unui numar de 228 clienti persoane fizice fara acordul acestora si fara documente justificative, utilizand pentru aceste operatiuni niste telleri proprii – parole de acces in aplicatia inforamtica, incompatibili. La data de 31 decembrie 2008, valoarea DAC-urilor astfel acordate, inclusiv dobanzi si comisioane era de 7.666.894 lei noi, circa doua milioane de euro, la cursul de la acea vreme.

Analizandu-se documentatia de intrare a clientilor persoane fizice in relatia cu BRD prin agentia humoreana, inspectorii bancii au tras o serie de concluzii. Astfel, pentru 129 dintre cei 228 de clienti nu au fost gasite documente privind intrarea in relatie cu banca, pentru 202 clienti nu s-au gasit documentele prin care s-a acordat DAC – cerere de acordare, adeverinta de salariu si copie a cartii de identitate. In unele cazuri, pentru care s-au regasit aceste documente, exista suspiciunea ca semnatura nu apartine titularului de cont. In plus, pentru niciuna dintre descoperirile autorizate de cont a caror limita a fost majorata nu exista  la agentia humoreana documentatie privind aceste operatiuni.

Aceste DAC-uri au fost acordate in cadrul conventiilor de plata a salariilor pe card incheiate de agentie cu sase societati ce se imaprt in doua categorii – societati care au recunoscut in scris ca au beneficiat de finantare din aceasta sursa si societati care au facilitat acordarea de DAC-uri pe numele salariatilor sai prin semnarea si stampilarea documentelor de transfer a unor sume de bani in conturile angajatilor sai, dar in legatura cu care nu au fost descoperite dovezi cu privire la faptul ca ar fi beneficiat de acest tip nelegal de finantare.

Oricum, in urma analizei documentelor si operatiunilor de alimentare a celor 228 de conturi in vederea acordarii de DAC-uri, s-a constatat ca ordinele de plata regasite nu au fost semnate de reprezentantii legali ai acestor societati.

Cat priveste utlizarea fondurilor obtinute din aceste descoperiri autorizate de cont (DAC), conform celor declarate investigatorilor din cadrul BRD de catre responsabilul Agentiei Gura Humorului, Danut Razniceanu, precum si de catre Cristina Pavel si Anca Graul, operatori GUN, rezulta ca clienti CLICOM ai agentiei au beneficiat de finantari din fondurile obtinute din DAC-uri.

Fetele de la ghiseu, la fel de vinovate ca si seful Razniceanu

Mecanismul practicat ar fi acesta: fondurile obtinute neautorizat din DAC-uri erau extrase in numerar din conturile clientilor persoane fizice de catre cei doi operatori GUN – Cristina Pavel si Anca Graul. Ulterior, aceste sume erau fie depuse in conturile societatilor beneficiare, fie predate in numerar responsabilului de agentie.

Clientilor carora li s-au acordat DAC-uri in mod neautorizat, le-au fost simultan emise si carduri. Cu toate acestea, desi in aplicatia de gestionare a cardurilor s-a confirmat predarea cardurilor catre clienti, in urma contrlului s-a constatat ca 83 de carduri apartinand salariatilor a doua dintre firmele beneficaire de acest tip de finantare, au fost gasite in posesia celor doi consilieri de clientela ai agentiei Gura Humorului – Paul Simota si Bogdan Boldisor, unele dintre ele chiar cu PIN-urile aferente.

In acest context, comisia de cercetare a retinut ca in ceea ce priveste activitatea celor doua lucratoare bancare – Anca Graul si Cristina Pavel, acestea se fac vinovate de efectuarea de operatiuni de retragere si depunere numerar din si in conturile clientilor fara autorizarea scrisa a acestora si fara sa existe documente obligatorii specifice acestei categorii de operatiuni, procesarea unor ordine de plata intre diferiti clienti persoane juridice fara autorizarea acestora, nerespectarea procedurilor care sa permita unitatii identificarea in mod clar a clientului titular de cont si predarea cardurilor apartinand salariatilor unei societati catre consilierul IMM din cadrul agentiei Bogdan Boldisor si nu catre reprezentantii societatii sau individual fiecarui client.

Banii obtinuti prin aceasta metoda erau folositi ulterior pentru a se plati biletele la ordin si cecurile scandente emise de unele societati

In intampinarea depusa de BRD la instanta impotriva contestatiilor inaintate de cele doua foste lucratoare de la BRD Gura Humorului, se precizeaza ca acestea au recunoscut savarsirea unor fapte si operatiuni bancare incorecte.

Astfel, au efectuat depuneri si retrageri de numerar in si din conturile persoanelor fizice, bani care erau utilizati in scopul finantarii unor societati precum SC FORESTIS SRL, SC DELTA CONSTRUCT SRL, SC EUROSTRADE SRL, SC BRICOGARDEN SRL, SC ERDEX SRL (citate din memorie, de catre salariate, prin notele explicative). Banii obtinuti prin aceasta metoda erau folositi ulterior pentru a se plati biletele la ordin si cecurile scandente emise de aceste societati, desi lucratoarelor din banca le era cunoscut faptul ca, in mod real, societatile nu aveau disponibil in cont, incident care trebuia raportat obligatoriu la Centrala Incidentelor de Plati. Totodata, au efectuat deschideri de conturi, fara prezenta si solicitarea expresa a clientului, doar in baza unei copii de pe buletin si a formularului de intrare in relatie cu banca. Cele doua sunt acuzate de BRD central ca au efectuat depuneri fictive in conturile unor persoane fizice pentru acoperirea limitelor descoperirilor autorizate de cont doar in baza unor CNP-uri indicate de responsabilul de agentie, ultima dintre acestea fiind efectuata in data de 5 ianuarie 2009, chiar in contul clientului care a sesizat aceste grave nereguli – Popisas Gheorghe, la deponent fiind mentionat in fals Danielle Dattola de la SC EUROSTRADE SRL. Cele doua lucratoarea mai sunt acuzate ca au efectuat operatiuni neautorizate de retragere de numerar din conturile unor clienti persoane fizice, urmate la scurt timp de operatiuni de depunere  numerar, de asemenea neautorizate, in conturile unor clienti persoane juridice.

BRD concluzioneaza, in intampinarea depusa in dosarele de la Tribunalul Suceava ca " avand in vedere toate aceste aspecte precum si imensul prejudiciu material si de imagine (incidentul fiind subiect de presa pentru mai multe publicatii locale, in contextul actualei crize fianciare si pe fondul scaderii increderii si interesului populatiei pentru institutiile financiare bancare) creat prin comportamentul general de la locul de munca pana la sfarsitul lunii decembrie 2008 cand acestea au refuzat sa ma efectueze astfel de de operatiuni neautorizate – desi ultima dintre ele a fost efectuata in data de 5 ianuarie 2009, s-a decis aplicarea sanctiunii celei mai severe –  Graul si Cristina Pavel au fost concediate disciplinar, decizie comunicata celor doua prin intermediul unui executor judecatoresc.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii